Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
September 5 a prins o singură nominalizare la ediția 2025 a Oscarurilor pentru scenariu original, deși nu-mi dau seama de ce este original din moment ce adaptează fapte deja existente.
🎬 September 5 – Premisă 📖
Anul este 1972, iar orașul este Munchen. De aici v-ați dat seama că suntem în timpul Jocurilor Olimpice, ediția cu numărul 20, o ediție organizată de Germania pentru prima oară de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial.
Geoffrey (John Magaro – Overlord) face parte din imensa echipă de jurnaliști ABC care se află la fața locului pentru a acoperi cât mai multe dintre competiții.
Alături de el o are pe translatoarea Marianne (Leonie Benesch –Das lehrerzimmer) fără de care ar fi fără urechi pentru că niciun american nu pricepe o boabă de germană.
Lucrurile decurgeau normal, cu Spitz stabilind un record olimpic la înot, americanii dominând, germanii fălindu-se că s-au schimbat de la nazism încoace, pace și bucurie peste tot.
Asta până când delegația Israelului este luată ostatecă de gruparea Black September, iar echipa ABC este singura care poate transmite live.
💭 September 5 – Comentariu 🍿
Primul lucru care mi-a trecut prin cap nu a fost un glonț, ci o întrebare măcinătoare de sinapse.
Nu s-a gândit nimeni din televiziunea ABC să se asigure ca din zeci de trimiși în Germania măcar unul să vorbească limba țării organizatoare?
În fine, americanii și limbile străine, baba și mitraliera.
Filmul pare un prequel la Munich-ul lui Steven Spielberg pentru că prezintă evenimentele luării de ostatici așa cum s-au întâmplat, de aceea nu există foarte mult suspans pentru că știm cu toții cum s-a terminat.
Nici nu cred că scenariul a avut drept scop propagarea unei stări de necunoscut, ci mai degrabă a încercat să redea tumultul deontologic în mijlocul căruia s-au regăsit cei responsabili cu transmisia.
Echipei de sport i-a picat o pleașcă jurnalistică demnă de Știri, o ocazie de neratat în ciuda faptului că oamenii nu se pricepeau la așa ceva, că Sport și Știri sunt două categorii diferite în televiziune.
Nu știau ce să spună, cum să spună, ce trebuie să tragă-n cadru, dar au fost nevoiți să se replieze rapid pentru a oferi lumii întregi imagini în direct.
Și aici a intervenit lupta dintre moralitate și cinism, una foarte bine redată de către scenariul alert care nu m-a lăsat să-mi cronometrez pulsul pentru că nu am avut timp.
Pe de o parte, dorința de a fi primii, de a lua fața celorlalți și, implicit, de a face un rating uriaș este atât de mare încât această fudulie irațională îi face să ofere informații neconfirmate.
Pe de altă parte, există și o conștiință care le tot bate obrazul că ar trebui să ia piciorul de pe accelerația senzaționalismului și să se gândească și la familiile victimelor sau la ce titluri folosesc, mai ales că nu sunt unele oficiale.
Acest război între inima sufletistă și creierul pragmatic a reprezentat nucleul de bază al filmului care a ținut ștacheta sus.
Haosul mediatic domnește la tot pasul, se țipă în draci, sunt date comenzi conflictuale, sunt încropite strategii pe genunchi, se improvizează pentru asigurarea unei bune transmisii și sunt înroșite telefoanele pentru obținerea unor informații sau confirmări.
Nu ai timp să respiri în timpul filmului care nu durează foarte mult, se termină pe la 90 de minute, dar este extrem de intens, chit că știi exact cum se va termina luarea de ostatici.
La nivel tehnic este foarte bine realizat, te strânge de gât cu locuri claustrofobice, niște cămăruțe mici pline de oameni și echipamente, iar senzația generală este că te uiți la un documentar în direct.
Foarte multe imagini sunt granulate, din ce m-am interesat, unele dintre ele au fost luate direct din arhivă, și asta imprimă peliculei o senzație pregnantă de autenticitate.
Înțeleg de ce doar scenariul a fost luat în seamă de AMPAS și nimic altceva, pentru că scriitura este brici și la obiect.
Amu` nu știu câte înflorituri sunt, sau dacă sunt, ori dacă există erori de continuitate sau logică (aparent, niște cutii de bere nu-și aveau locul acolo) pentru că nu am avut momente de relaș să pun lupa pe astfel de amănunte.
Pe actorie nu sare nimeni la microfon pentru a-și lua în primire laude pentru că este o hărmălaie de nedescris și tehnica de bază folosită în interpretare este urletul, cu cât mai tare, cu atât mai bine.
🏆 September 5 – Verdict 👍 sau 👎
Este un film chirurgical, care se bazează doar pe fapte, nu se lasă acaparat de sentimente, de aceea o să pară rece și lipsit de inimă pentru că nu plânge nimănui de milă.
Nu este loc de sensibilizare sufletească, ci de cronică obiectivă a acelor evenimente.
Atenția nu cade pe victime, hai că nu e spoiler, mor 11 ostatici, ci pe transmisia în direct care a fost prima ce a surprins un asemenea atac terorist și a schimbat din temelii această industrie.
Mai mult în rău decât în bine, dacă mă întrebați, pentru că este clar că azi nu importă ce idioțenii fanteziste spui, contează mai mult să fii primul, că publicul asta reține, nu că ai relatat neadevăruri.
Este o abordare simplă, dar deloc simplistă, pentru că nu ezită să critice pervertirea conceptului de jurnalism și ce a ajuns el să însemne azi.
Mi-a plăcut, per ansamblu, pentru că este scurt și la obiect, fără zorzoane narative inutile, de aceea am să-l alimentez cu 8 stații de emisie-recepție pentru că pe atunci s-au dovedit utile.
(4 / 5)
