Sinkhole

Hai că Sinkhole aduce ceva nou în genul disaster movie.

Am avut dezastre cu incendii, inundații, tsunami, cutremure, avioane, vulcani, tornade, extratereștri, After-uri, 50 shades-uri, dar încă nu am avut cu doline.

Park Dong Won (Seong-gyoon Kim – The suspect) este un corporatist de cu toate zilele care trudește din greu pentru a agonisi ceva avere la saltea să cumpere o casă pentru familia lui. După mai mult de un deceniu de chiverniseală, iată că visul i s-a îndeplinit, a pus mâna pe un apartament în cel mai nou complex rezidențial.

Doar că lucrurile nu sunt chiar atât de vis așa cum par la prima vedere. Pe lângă faptul că are un vecin ubicuu, Ung Man Soo (Seung-Won Cha – Night in paradise) care pare clonat, că este și manager al unei săli de sport, și fotograf de ocazie, și șofer de Uber (sau ce-or avea ei acolo), clădirea nu respectă standardele arhitecturale, bilele se rostogolesc într-o veselie prin apartament, geamurile nu se închid cum trebuie, apa la chiuvetă face figuri, vine doar când i se scoală ei cheful.

Și toate astea anunță dezastrul urban care urmează, chiar sub clădire se cască dintr-odată un hău imens, o dolină neașteptată își face apariția și halește întregul bloc și cei rămași captivi în măruntaiele pământului trebuie să supraviețuiască.

Nu doar că Sinkhole vine cu o idee nouă atașată unui concept clasic, cel al filmelor cu dezastre, dar mai are o particularitate inovatoare, aduce în peisaj și multă comedie. Face asta fără a ciunti din gravitatea situației dramatice în care se află personajele, dar până să se producă dezastrul, personajele interacționează între ele într-un anume fel de zici că mă uitam la un Stan și Bran modern.

Parcă au ales actorii dinadins, pentru că fac niște fețe din alea a prost mirat cu un prelung Oooo pe buze de n-aveam cum să mă abțin să nu râd.

Devine un pic enervantă această insistență cu umorul pentru că durează destul de mult până clădirea își ia tălpășița spre iad și dacă nu știam care-i subiectul filmului aș fi crezut că am parte de-o comedie get beget.

Dar la un moment se termină clovneria și începe tragedia și aici Sinkhole, în ciuda situației inovatoare, nu se dezminte de rețeta clasică a disaster-movie-ului, urmează pașii pe care îi așteptam și care dau farmec unor asemenea producții, pentru că la drept vorbind, ce altceva să ofere un film cu un astfel de subiect?

Avem oameni prinși într-o conjunctură nefavorabilă, cu termenul de valabilitate apropiindu-se forțat de data expirării, cu situații periculoase cărora trebuie să le facă față, cu decizii ad-hoc generate de nevoia iminentă de supraviețuire, cu eroi născuți pe loc, cu sacrificii jelitoare, cu natura care vrea să le vină de hac cu orice preț, ce să mai, le știți și voi pe toate.

Nefiind un film cu ditamai bugetul, Sinkhole nu pune accentul neapărat pe dezastrul în sine, ci pe efectele acestuia avute asupra oamenilor, pe uman se concentrează filmul, ca atare nu are acel zvâc specific filmelor hollywoodiene care ejaculează sute de milioane de dolari pe CGI și uită că avem și personaje prin film de soarta cărora ar trebui să ne pese.

Practic, Sinkhole ne aruncă în intestinul gros al Terrei și neavând vreo clismă recentă efectuată, pe acolo se preumblă tot felul de sedimente care se prăvălesc spre amărâții noștri blocați la jumătate de kilometru sub pământ.

Unele scene sunt realiste și transmit o senzație de pericol iminent pe care îl crezi posibil, altele parcă uită subit lecțiile de fizică și anatomie învățate la școală și te cam scot din atmosfera sumbră.

Per ansamblu Sinkhole este un film destul de competent, reușește să insufle o tușă de noutate, combinând comedioara prostească, un pic juvenilă, dar eficientă, cu drama terifiantă a unor personaje nevinovate trezite într-o situație catastrofală, totul pe fundalul unui disaster-movie nu atât de spectaculos pe cât mi-aș fi dorit, dar care aduce aminte că nu ce vede ochiul contează, ci ce simte inima.

Și la dracu, face ceva ce multe filme nu mai au curajul în zilele noastre, este imprevizibil dintr-un anume punct de vedere, și culmea, aș fi vrut să nu fie, dar așa nu mai jeleam în batistă.

Ce m-a deranjat la Sinkhole a fost insistența cu care a marșat pe tema imobiliară, al scumpirii prețului caselor, al greutății cu care oamenii devin proprietari, o fi vreun subiect arzător la sud-coreeni (și nu numai), dar bate destul de mult moneda pe marginea lui și mă simțeam ca la o conferință a celor mai mari proprietari de imobiliare, nu într-un film cu dezastre.

Dacă nu mă bătea la cap cu asta și mai domolea din comedia de la început, Sinkhole primea mai multe etaje, așa liftul meu se oprește doar la nivelul 7.

PS. Se pare că totuși nu-i chiar nouă ideea cu doline, căutând filmul pe IMDB am găsit și unul american din 2013 cu Eric Roberts, dar ăla e făcut pe buget de 2 gogoși expirate.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

About admin

Check Also

The digital hunter

Nu căutați The digital hunter pe IMDB, că nu veți da de el pe acolo, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *