Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
100 Top AFI
Locul 081 – Spartacus
După Ben-Hur, film de nota 10 după mintea mea, iată că a venit rândul altei producții grandioase asemănătoare să fie luată la purica, anume Spartacus, dar nu măgăria din 2010, ci clasicul din 1960.
Povestea seamănă la bază cu cea din Ben-Hur, ba chiar este plasată în același univers, la distanță de circa un secol.
Filmul ne plasează cu câteva decenii înainte de nașterea lui Iisus, în mijlocul dominației romane, una bazată de teroare, sânge și subjugare, și ne prezintă povestea mândrului sclav Spartacus, un sclav care face probleme, fiind mereu pe picior de răzvrătire împotriva stăpânirii romane.
După ultima boacănă, se pare că i-a sunat ceasul, dar este salvat la timp de Batiatus, proprietarul unei școli de gladiatori, care vede în Spartacus stofă de mare gladiator și îl cumpără.
Asistăm, pentru prima parte a filmului, la chinurile la care este supus Spartacus la această școală unde, deși se poate considera că a făcut un salt ca trai, tot un sclav văzut ca un nimic rămâne.
Antrenamentele sunt brutale, dar și mai periculoasă decât această corvoadă care va conduce la moartea participanților, mai devreme sau mai târziu, este „simpatia” antrenorului care caută să-l umilească și să-i facă de petrecanie lui Spartacus care se dovedește dârz, neînfricat și nu se clatină, înfrânt, cu genunchiul la pământ, așa cum și-ar dori unii.
Aici pune ochii și pe frumoasa Varinia, care va juca un rol important în viața lui Spartacus și care va fi participantă la câteva momente pline de dragoste, care te vor destabiliza emoțional, și asta prin atingeri tandre și cuvinte rostite pe ascuns.
Însă pe măsură ce vremea trece, în mintea lui Spartacus prinde rădăcini un plan îndrăzneț, vrea să se revolte împotriva Romei. Și la un moment dat se ivește ocazia potrivită sub forma unui eveniment solicitat de niște oaspeți de vază de la Roma care vor să asiste la lupte pe viață și pe moarte, deși astfel de lupte nu se practică la școala condusă de Batiatus.
De aici încolo se dezlănțuie haosul care amenință răsturnarea Romei, pusă în fața unei răzmerițe care capătă amploare și pe care se chinuie să o înăbușe cât mai repede.
Nu am cum să nu îl compar cu Ben-Hur, film ieșit cu doar un an înaintea acestuia, și, deși identice ca structură, sunt două producții diferite ca scenariu și ca intensitate.
Epopeea de peste 3 ore urmărește evoluția lui Spartacus (interpretat de Kirk Douglas) de la un simplu sclav la o amenințare fără margini pentru stabilitatea unei Rome și așa fragile din punct de vedere politic.
Aici accentul nu cade pe acțiunea bombastică, nu avem scene memorabile de lupte aprige, Spartacus se axează mai mult pe partea politică, pe frecușurile dintre mai marii politicieni care se luptă pentru o bucățică în plus de putere și asistăm, în principal, la confruntarea verbală, incisivă și plină de venin, deși purtată la masa diplomației, între Crassus și Gracchus.
Deși interesante aceste dueluri pe la mijlocul filmului, devin obositoare, repetitive și plictisitoare odată ce am intrat în ultima oră. Centrul atenției nu mai este Spartacus și se mută pe cine o are mai lungă, mă refer la influență, în capitala Imperiului Roman.
Filmul regizat de Stanley Kubrick, aparent cu ceva probleme între producători, Kirk Douglas și regizor, veșnicele neînțelegeri artistice, are și momente bune, dar și unele la care strâmbi din nas.
Dacă pe partea vizuală impresionează prin magnitudinea producției, decoruri mărețe, locații diverse, bogăție și risipă peste măsură și puhoi de figuranți (nici nu vreau să îmi imaginez câtă muncă a fost depusă pentru realizarea unor asemenea scene, acum mulțimile de oameni sunt pur și simplu generate stând în fund pe scaun), în schimb, scenele de acțiune nu sunt alerte, nu dau senzația de realism și brutalitate și sunt și destul de zgârcite.
Înțeleg că s-a dorit a fi adus în prim-plan tumultul politic care domina Roma în acea perioadă, însă, după ce am văzut senzaționalul Ben-Hur, aveam alte așteptări.
Se simt problemele din spatele camerelor de filmat, Kirk Douglas, care este și producător executiv, nu prea se potrivește în rolul de gladiator la cei 44 de ani pe care îi avea atunci, când un gladiator era mult mai tânăr.
Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut, Spartacus este un film bun, care captează atmosfera acelei perioade tumultoase și pline fapte reprobabile pentru umanitate, dar componenta politică predomină și ar putea descuraja multe persoane să îl urmărească și, revin la comparația cu Ben-Hur, nu mi se pare că merită atâtea acolade și laude.
Are 4 premii Oscar, dar nu pentru categoriile cu adevărat importante.
Închei ușor dezamăgit de Spartacus și îi dau un 8, anticipam o poveste explozivă despre preamărirea unui simplu sclav și decăderea unui imperiu și, chiar dacă pe alocuri, am primit asta, am asistat mai mult la dezbateri politice decât la scandal cu sabia-n mână.
(4 / 5)
Trailer:
