Răspunsul Rusiei la americanul Fury este T-34, un film de război plasat în Al Doilea Război Mondial al cărui personaj principal este unul non-uman, un tanc, vestitul T-34.
Filmul pornește cu un preambul destul de lung, de circa 30 de minute, care ne familiarizează cu inamicii de moarte, pe de o parte, Nikolai, comandantul unui T-34, și Klaus, un ofițer german, care o pun de-o bătălie disproporționată, rusul având la dispoziție un singur tanc T-34, iar neamțul tot ce își dorește inimioara.
După confruntarea dramatică, sărim un pic înainte în timp pentru a porni firul narativ principal al filmului. Îl regăsim pe Nikolai prizonier într-un lagăr de concentrare german, rezistând cu stoicism torturilor la care este supus și așteptând să moară mai repede, înainte de a ceda și de a le dezvălui friților numele lui.
Asta până când se reîntâlnește cu vechiul său inamic de turelă, nenea Klaus, care îi face o propunere nebună. Nikolai trebuie să își strângă o trupă de tanchiști din rândul prizonierilor, să pună pe roate, pardon, pe șenile, un T-34 și să fie cobai pe un câmp de antrenament pentru câteva tancuri nemțești care vor să facă practică înainte de a se avânta în război.
Cu speranța reaprinsă-n suflet, Nikolai acceptă provocarea având, evident, un plan propriu, că doar nu se duce rusul la tăiere ca vaca la abator.
Mi-a fost dor de un film de război adevărat, care să portretizeze adevărata față a acestuia. Da, a fost distractiv un Overlord cu nemți zombalăi, dar T-34 ne readuce cu picioarele pe pământ într-un film realist, care se concentrează pe dorința infinită de supraviețuire a personajelor, dorință care transformă imposibilul în realitate.
T-34 nu colcăie de prea multe scene de acțiune, în total sunt 3, dar sunt extinse ca durată și perfect plasate pe parcursul celor circa 130 de minute de film.
Acțiunea este brutală și ne arată cât de necruțătoare poate fi o luptă între tancuri, ce este drept, o luptă desfășurată cu o viteză redusă din cauza lentorii și dimensiunii tancurilor, dar care compensează prin intensitate și impresionează prin modul excelent în care sunt filmate secvențele.
Se folosește din plin de niște cadre slow-motion de senzație, printre cele mai încântătoare și bine redate din câte am văzut.
Într-adevăr, se cam exagerează cu acest procedeu, prea este folosit des, dar asta nu ciobește din splendoarea secvențelor și este divertisment pur. De fiecare dată când apăreau astfel de scene pe ecran mă cruceam de cât de, să mă exprim academic, super beton de faine erau slow-motion-urile prezentate.
T-34 duce la un alt nivel luptele între tancuri și nu se repetă, chiar dacă, în mare parte, la bază, sunt prezentate aceleași turele învârtindu-se necontenit în căutarea blindajului inamic, secvențele sunt plasate în decoruri diferite, de la un sătuc părăsit la o pădure imensă la un oraș cu străzi strâmte.
Și această diversitate a asigurat o cadență fluentă filmului pentru că nu te plictisește deloc lupta dintre friți și ivani, mai ales că Nikolai este un strateg de nota 10 și născocește fel și fel de planuri de atac.
Regia contribuie și ea la clădirea unei atmosfere tensionate, cu prim-plan-uri în interiorul strâmt al tancurilor care generează niște cadre nervoase și îți inserează sub piele un sentiment de teroare claustrofobică doar imaginându-ți cât de neputincios se simte cineva în acel spațiu restrâns, aflându-se la mila obuzului advers.
Filmul nu mi s-a părut că ridică în slăvi rusnacul (deși conține un anume nivel de propagandă acceptabil) și nici nu pictează războiul ca pe ceva măreț în care-ți poți dovedi bărbăția. Ba chiar arată cât de dezgustător este conflictul prin imaginile dizgrațioase din lagărul de concentrare de pe la mijlocul filmului, când nu mai este vorba despre T-34, ci de pură supraviețuire. Au fost suficiente câteva cadre pentru a prezenta deznădejdea și lipsa de speranță prezentă pe chipurile unor oameni ajunși în situații ingrate din cauza orgoliile de nestăvilit ale unor grandomani duși cu capul.
Ce nu mi-a plăcut la film a fost durata acestuia lungită inutil din cauza multiplelor scene în care am fost nevoit să asist la dublarea replicilor când discutau friții cu ivanii și era nevoie de translator pentru a se face înțeleși. A dat o tușă suplimentară de realism, nu ca în filmele americane în care toți vorbesc engleza (de la rus la chinez), dar a și încărcat filmul cu minute în plus.
Trăgând linie, punctele negative sunt reduse comparativ cu cele pozitive și T-34 este un film solid de război care mi-a adus aminte de romanele lui Sven Hassel, prezentând războiul dintr-o altă perspectivă, un adevărat testament al brutalității și inutilității războiului, indiferent de numărului acestuia și de combatanții implicați.
Nota 8.
(4 / 5)Trailer: