The Dark Knight rises

The Dark Knight rises reia povestea din Gotham City la 8 ani de la evenimentele din The Dark Knight, iar sfârșitul acelui film a reprezentat decăderea lui Batman din grațiile orașului pe care l-a protejat zi și noapte.

Odată cu dispariția alter-ego-ului său, Bruce Wayne (Christian Bale – Ford v Ferrari) s-a dat și el la fund, izolându-se ca un pustnic în propriul conac, afectat de confruntarea cu Joker atât psihic, devenind fragil la nivel intrinsec, cât și fizic, nenumăratele lovituri l-au lăsat șontorog și abia se deplasează cu ajutorul unui baston.

Timp de 8 ani liniștea a domnit peste Gotham City, așa că Bruce n-avea de ce să fie deranjat din bârlogul său, dar la orizont planează o mare amenințare, un mercenar mascat, pe numele său Bane (Tom Hardy – Mad Max: Fury road), își face apariția în oraș și nu întârzie prea mult cu pălăvrăgeala măruntă, că și zvârle orașul într-un haos generalizat, de l-ar fi făcut mândru până și pe Joker.

Dar cine să protejeze orașul din moment ce Batman este lipsă la apel? Colac peste pupăză, săracul Bruce, după ce că este cu fizicul la pământ, este călcat și de-o hoață abilă, Selina Kyle (Anne Hathaway – Interstellar) care-i șutește un bun prețios.

Își va pune Bruce Wayne încă odată mantia zburătoare pentru a salva orașul din ghearele lui Bane sau Batman a devenit deja istorie în acest ultim capitol al trilogiei regizate de Christopher Nolan?

Se ridică acest The Dark Knight rises la nivelul dublului oscarizat The Dark Knight?

În unele aspecte da, în altele nu.

Filmul este cel mai lung dintre cele 3 și asta se simte, parcă totuși insistă un pic prea mult cu anumite fantasme ale trecutului al căror scop este evident, acela de a contribui din plin la caracterizarea unor personaje nou introduse în scenă, dar prea mult este prea mult. Vreo 15-20 de minute tot aș fi scos din film și astfel ritmul ar fi fost unul simetric, fluent, fără hopuri narative reprezentate de flashback-uri.

Atracția principală la un film Batman este reprezentată de antagonist și aici îl avem pe Bane, o creatură care înglobează atât forță fizică monumentală de poți dărâma cu pumnul lui pereți de oțel, cât și inteligență machiavelică, numai bună de născocit planuri distructive menite să arunce Gotham City într-o anarhie de nedescris.

Bane acționează la alt nivel decât Joker, cel din urmă apela în primul rând la cerebralitate pentru a-și face simțită prezența, pe când Bane recurge la instinctul primordial, forța brută plină de autoritate de care trebuie să ții seama altfel te trezești cu coloana sfărâmată și țeasta făcută țăndări.

Tom Hardy în rolul lui Bane n-are deloc șarmul lui Heath Ledger ca Joker, dar personajul Bane nu este scris deloc ca fiind unul sofisticat, nu stă la discuții filozofice, trece imediat la demolat. Nu este vreun nebun țăcănit, mânat de-o furie incontrolabilă, ci are un plan bine pus la punct, dar care necesită multă brutalitate pentru a fi pus în practică.

De aceea reprezintă cea mai mare amenințare pentru un Batman fragil și aici Christopher Nolan iar își arată măiestria pentru că reușește să creioneze o poveste cimentată care ne face să ne temem chiar pentru viața lui Batman. Personajul îndrăgit este mai vulnerabil ca niciodată și chiar dacă știi că-i Batman și că n-are cum domne, n-are cum, să pățească nefăcute, ferocitatea nestăvilită a lui Bane te pune pe gânduri cu privire la soarta lui Batman pentru că Bane este mai mare, mai inteligent și mai puternic decât Batman. Este cu un pic peste Batman la toate capitolele, dar știm din folclorul românesc că pic cu pic se face mult.

La nivel ideologic avem confruntări delicioase care se petrec mai ales în mintea lui Bruce Wayne, conștient că a găsit în Bane un adversar formidabil care-l amenință atât la nivel fizic, fiind mai puternic decât o cireadă de tauri cu ochii pe o junincă în călduri, cât și la nivel emoțional, dar aici nu dau mai multe detalii.

Treapta pe care o coboară The Dark Knight rises este cea a realismului, de dragul de a se autodepăși în grandoare, Christopher Nolan a dus acest film un pic spre SF, impregnându-i o tușă destul de fantezistă față de precedentele două filme. De asemenea, parcă și ideea de bază este reciclată, din nou, atât, fără spoilere.

Ca atare, piesele de acțiune sunt extravagante și spectaculoase vizual, fapt îmbucurător, dar parcă exagerează cu anvergura supradimensionată a efectelor speciale, aici practicul a pierdut teren în fața CGI-ului, chiar dacă nebunul de Christopher Nolan tot a apelat la realism la realizarea unor cascadorii periculoase, se simte vizibil că pentru altele computerizarea a fost la putere.

Dar astea-s amănunte minore, să am de ce să mă leg, pentru că festinul vizual la care Christopher Nolan m-a făcut părtaș este unul de-a dreptul mirific, totul este la scară mare, iar distrugerile, chiar dacă nu-s planetare, imprimă o senzație de: „Am dat de dracu` cu Bane!‟

Gadgeturile inventate de Lucius Fox (Morgan Freeman – Se7en) sunt și mai sofisticate ca până acum și asta se traduce prin secvențe explozive și urmăriri nebunești pe străzile perfect asfaltate din Gotham City.

Tensiunea este insuportabilă în partea secundă a filmului, când planul lui Bane este în plină desfășurare și ajunsesem să mă tem pentru soarta fiecărui personaj pozitiv din The Dark Knight rises pentru că scenariul are capacitatea de a crea imprevizibilitate acolo unde deja știi că este previzibil.

Nu lipsesc momentele emoționante care-s de două feluri, unele care te storc lacrimal, bazate pe fragilitatea lui Bruce Wayne, altele care te îmbărbătează și parcă te fac mai puternic, chiar dacă virtual, bazate tot pe slăbiciunea lui Bruce, dar abordată dintr-un alt unghi narativ, ăla care te face să arunci pumnu-n aer (nu, nu pe sistem BLM) și să strigi: „Fuck yeah‟!!! Aici mi s-a părut peste celelalte 2 filme, poate și pentru că reprezintă capitolul final al acestei saga care are și câteva surprize ascunse care vor face deliciul fanilor, și nu numai.

Pe partea interpretativă iese în evidență cu adevărat doar Christian Bale mai ales pe bucata lui Bruce Wayne. Tom Hardy este pe stilul său obișnuit, după ce că abia-și mormăie cuvintele în mod natural, acum mai are și o mască pe mufarină ce-i transformă dialogurile în ceva aproape neinteligibil, noroc cu subtitrarea că altfel nu prea înțelegeam ce spune.

Christopher Nolan își finalizează trilogia cu mare stil și chiar dacă la nivel de tot unitar The Dark Knight rises este sub The Dark Knight, asta nu înseamnă mare critică, filmul rămâne unul monumental și devine apogeul uneia dintre cele mai bune trilogii, momentan, din istoria cinematografiei. Am curajul să scriu că această trilogie și The lord of the rings au calitatea revizionării fără să te plictisești pentru că la nivel scenaristic n-au cum să îmbătrânească, iar tehnic sunt impecabile, deci vor arăta la fel de bine și peste zeci de ani, ceea ce nu putem spune despre un Star Wars (simt cum sunt ascuțite furcile).

Oricât m-aș screme, nu mă lasă nici inima, nici creierul, să nu-i ofer lui The Dark Knight rises mai puțin de 10 minute suplimentare.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Land of bad

Land of bad

Trec și eu prin Land of bad mai rapid decât maceta prin unt că n-ar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *