The great Ziegfeld

The great Ziegfeld1936

Speriat un pic de The great Ziegfeld, oscarizatul anului 1936, mi-am scuturat pompoanele strălucitoare și am pornit întru urmărirea acestei producții mamut. A luat 3 statuete, cel mai bun film, cea mai bună actriță în rol principal (Luise Rainer) și o categorie defunctă, cea mai bună coregrafie de dans (pe bună dreptate).

 

🎬 Premisă

Filmul de 3 ore, mamma mia, se vrea a fi o biografie a lui Florenz Ziegfeld Jr., un celebru impresar de Broadway, cunoscut pentru show-urile pe care le-a pus pe roate pentru distrarea publicului american la început de secol XX.

Așadar, Ziegfeld (William Powell) este cu ochii împrăștiați în toate cele patru colțuri pentru găsirea de noi și noi talente pe care să le transforme în vedete incontestabile.

Începuturile sale nu-s deloc dintre cele mai impresionante, se laudă doar cu cel mai puternic om al lumii care nu poate face față concurentului lui Ziegfeld care ademenește lumea cu nurii unor fete dansatoare.

Ce mușchi bine cizelați, domnule? Asta ne trebuie nouă? Mai bine arată-ne un crac dezgolit, că atrage mai multă audiență.

Ziegfeld bagă repede la cap această lecție și de unde, de neunde, cum, necum, dând din coate și nu numai, adună niște bani pentru crearea unui spectacol de vodevil cum n-a mai văzut lumea până atunci.

 

💭 Comentariu

Povestea se lungește pe mai multe decenii, așa cum observ că era moda acelor ani, nefiind prima peliculă care adoptă această structură narativă.

Nefiind deloc fan al filmelor musical, The great Ziegfeld m-a plictisit din cale afară pentru că este și al naibii de lung, iar evenimentele care se petrec pe ecran nu au menirea de a fi captivante.

Evoluția lui Ziegfled este una tumultuoasă, dar fără a fi specială, fiind traiectoria clasică a multor exponenți ai acestei meserii.

Plus că personajul nici nu are cine știe ce caracteristici care să-l facă agreabil.

Da, are o minte fâșneață și plină de imaginație (despre asta un pic mai încolo), dar omul era chitit pe fustangeală, arunca momeala materialismului în orice baltă plină de femei frumoase și mereu prindea câte ceva. Una dintre ele fiind Billie (Mirna Loy – The best years of our lives).

Așadar, pe partea de fir narativ, The great Ziegfeld este liniar și deloc spectaculos, ceea ce te aștepți să se petreacă în viața protagonistului, fix aia se întâmplă.

Filmul nu este ajutat nici de îmbătrânirea evidentă din punct de vedere al mentalității învechite, al mesajelor care deranjează o societate modernă.

O fi fost așa pe atunci, dar acum scenele în care albii sunt dați cu cremă de ghete pe moacă pentru a interpreta personaje de culoare sau cum femeile cântă cu aplomb versuri despre cât de mișto este să te măriți și să te mulțumești cu viața de casnică nu prea pică bine la stomac.

Plus că mai toate duduile sunt portretizate ca niște pițipoance ahtiate după bling-bling-uri și dacă le-ai dat o zornăitoare strălucitoare îți vor întoarce favorul, oferindu-ți…. știți voi ce.

Până aici am avut numai cuvinte pline de vitriol la adresa filmului, și pe bună dreptate, din acest punct de vedere este slab de tot.

The great Ziegfeld

 

Însă de pe la jumătatea lui iese la iveală efervescența spectacolelor închipuite de Ziegfeld și sunt destule transpuse pe ecran, poate prea multe pentru gustul meu.

Dar am rămas fermecat la vederea lor, zici că eram Deep mutat în universul lui Aquaman, atât de extravagante și impunătoare erau numerele de Broadway prezentate.

Nu m-au interesat piesele muzicale, că nu sunt unele memorabile, dar decorurile luxuriante, opulența incredibilă, logistica migăloasă, costumele fantastice, complexitatea ieșită din comun a dansurilor și actelor muzicale sunt de-a dreptul mirobolante.

Urmăriți doar neîntrerupta scenă a „tortului infinit‟, de fapt actul intitulat  „A pretty girl is like a melody‟ și veți vedea că nu scriu baliverne.

Pot să belesc filmul pe toate părțile, dar trebuie să recunosc că această bucată, a show-ului sublim, a reușit să mai îndulcească vizionarea acestei producții deloc palpitante.

Nici nu este de mirare că omul a jonglat în permanență cu creditele bancare, în ciuda succesului avut, show-urile sale erau o risipă incredibilă de bani și un exces de opulență care îl băgau măcar în faliment.

 

🏆 Verdict

Nu-i pentru mine un asemenea film, cu greu l-am terminat, profitând de îndelungile pauze cauzate de uvertură și interval, lungi și astea ca naiba, pentru că altfel n-aș fi putut finaliza The great Ziegfeld din prima.

Povestea se întinde prea mult cu scene repetitive, care nu își mai au rostul după prima iterație, nu are nimic imprevizibil (poate sunt prea pretențios, este totuși o biografie) și personajele nu-s deloc dintre cele mai simpatice, mai ales Ziegfeld.

Oare cum o fi fost în realitate, dacă aici, într-un film despre care se spune că a băgat sub preș multe dintre năbădăile lui și tot nu a reușit să construiască un personaj pe care să îl îndrăgești? Că era mai mult cu privirea după femeile unora și banii altora.

Dar ca producție? The great Ziegfeld este de-o grandoare monumentală, foarte ambițioasă pentru un asemenea film, și acest aspect a făcut ca pelicula somptuoasă să urce nu mai puțin de 6 trepte, deși însuși Ziegfeld ar fi vrut mai multe, tot mai multe.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

You can`t take it with you

You can`t take it with you

1938 Premiantul anului 1938 a fost You can`t take it with you, o dramedie regizată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.