Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The last crusade este al treilea film din franciza Indiana Jones în care Harrison Ford (Blade runner, Blade runner 2049, A new hope, The empire strikes back, Return of the Jedi) îl interpretează pe carismaticul arheolog și profesor, dar un pic bolovan când vine vorba de sexul frumos, care dă numele acestei serii plină de aventuri.
Au mai trecut câțiva ani de la aventurile ce mi-au lăsat un gust amar printre măsele din The temple of doom și Indy s-a retras un pic să destupe niște minți tinere, predând cursuri de arheologie.
Dar biciul are mâncărimi în vârful usturător și aventura îi dă telefon lui Indiana pentru că un nou artefact biblic dă târcoale și devine subiectul căutărilor în The last crusade.
Dacă în Raiders of the last ark Indiana a tot căutat Chivotul Legământului, acum se aruncă într-o cursă infernală pentru a descoperi locația Sfântului Graal al comorilor biblice, adică fix Sfântul Graal, pocalul fermecat folosit de Iisus Hristos la Cina cea de Taină și în care s-a scurs sângele miraculos când acesta făcea un dabbing cam mortal pe cruce.
Aparent, dacă te îmbeți cu licoarea din acest pocal magic, vei deveni nemuritor sau ceva în genul ăsta, așa că toată lumea îl caută în disperare.
Și fiind un sequel al primului film, nu un prequel ca The temple of doom, Indiana are de trecut peste niște hoarde de naziști care caută fix același lucru ca și el. Ehe, și este o scenă a naibii de amuzantă legată de naziști.
Dar Indiana nu este singur în aventura lui, are alături o domniță blondă, slavă Domnului că nu este Willie din partea a doua, și în scenă intră și seniorul, tatăl lui Indiana Jones interpretat de sir Sean Connery.
Franciza reintră pe traseul cel bun pentru că The last crusade este un film nemaipomenit, o combinație perfectă de aventură spectaculoasă care ne poartă prin diverse locații, de la Veneția la Salzburg și din Germania până în Turcia, cu multă comedie foarte reușită generată în principiu de interacțiunea amuzantă dintre cei doi doctori ai neamului Jones, dar încă elevi în arta relațiilor personale, dar și cu ceva mesaje ce propovăduiesc iubirea față de familie care l-ar face mândru pe Dom Toretto.
Am scăpat de personajele iritante și de imensele erori scenaristice care m-au iritat la culme și mi-au jignit fărâma de inteligență din The temple of doom și am dat peste o poveste fascinantă, bine închegată care m-a dus într-o călătorie plină de acțiune tumultoasă, care-l aruncă pe Indiana în fața a fel și fel de pericole, iar secvențele sunt diferite din punct de vedere al coregrafiei, dar și al elementelor care participă la scandal.
The last crusade nu m-a plictisit nici măcar un minut pentru că diversitatea acțiunii este revigorantă. Dacă în partea secundă cam tot filmul Indiana s-a perpelit cu aceiași inamici într-o singură locație, aici este nevoit să-și înfrunte multiplii dușmani în diverse ipostaze. Se luptă prin/pe/sub tren, avem parte de răfuieli aeriene, sunt scene de cafteală și pe un vapor, nu ducem lipsă nici de urmăriri palpitante cu motocicletele, ce să mai zic că filmul scoate și artileria grea, are și un tanc prin preajmă. Și Indiana este călare, generând una dintre cele mai bune secvențe de urmărire de felul ei.
Pericolul este prezent în permanență și personajele noastre îndrăgite au mai mereu deasupra capului Sabia lui Damocles gata să se prăvălească peste gâtlejurile lor. Nu este el prea imprevizibil din acest punct de vedere, că nu-i foarte greu de ghicit cum se va termina, dar nici nu era asta ideea de bază a filmului.
The last crusade este ușurel ca atmosferă, deși se întâmplă lucruri repugnante, ele sunt mai mult lăsate la mâna imaginației decât arătate (hm, cum ar fi fost un Indiana Jones cu rating R?) și cei doi arheologi generează un excelent show Keeping up with the Joneses, un fel de Keeping up with the Kardashians dar nu pentru retarzi.
The last crusade este plin de trădări, de înjunghieri dorsale, scenariul are câteva surprize ascunse în mânecă și nu prea am ce reproșuri să îi aduc după cruntare dezamăgire reprezentată de The temple of doom.
Prezența lui Sean Connery injectează hectolitri de șarm filmului, carisma lui rivalizând cu cea emanată de Harrison Ford și n-ai cum să nu zâmbești în permanență când cei doi actori sunt în aceeași scenă pentru că știi că trebuie să se lase cu măcar o replică jucăușă.
Dacă fac un pas în spate și arunc o privire asupra celor 3 filme, este evident că The last crusade este practic același film ca Raiders of the last ark, cu aceeași premisă, un artefact biblic urmărit de Indiana dar și de către naziști, dar mie mi s-a părut mai bun acest film, cu siguranță datorită prezenței lui Sean Connery, dar și acțiunii fulminante non-stop care nu m-a lăsat să-mi trag sufletul.
Poate a contat și faptul că The last crusade a avut un buget de 2,5 ori mai mare ca Raiders of the last ark și se vede și evoluția în efectele speciale care sunt cu câteva nivele peste anterioarele două producții, de aceea inima mă împinge să plusez nota dată primului film și nu îmi rămâne decât să mă duc la 10. Eu zic că a meritat ca Steven Spielberg să renunțe la Rain Man pentru a regiza acest film, chiar dacă Rain Man a adus Oscarul lui Barry Levinson pentru regie, oricum bibelouri din alea aurite are destule, dar era păcat să nu avem un The last crusade așa cum a ieșit din mâna lui Spielberg.
(5 / 5)
Trailer:
