Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Temple of doom continuă aventurile lui Indiana Jones începute în Raiders of the last ark. De fapt este un prequel, deși după evenimentele care au loc în acest film nu îți poți da seama pentru că se fac multe trimiteri la primul film.
Suntem în 1935 în Shanghai și Indiana Jones (Harrison Ford), după o tranzacție nereușită cu niște chinezi legată de ceva cenușă antică reprezentând rămășițele unui mare conducător, este nevoit să-și ia fedora-n cap și picioarele la spinare pentru că se lasă cu răpăieli de gloanțe. Dar nu se ușchește singur, ci are niște acoliți, pe Short Round, un chinez prepubertan tare isteț, și pe Willie Scott, o cântăcioasă enervantă, că era musai să fie cineva cicălitor nu doar pentru Indiana, ci pentru întreaga audiență.
Soarta face ca trio-ul de șoc să aterizeze fără voia lui într-un sătuc din India uitat de lume care are ceva probleme legate de misticism și alte povestiri din astea de strâmbat sinapsele prin fantezia de care dau dovadă.
Cum Indiana este un om bun la suflet, se oferă să-i ajute pe amărășteni, așa că o întinde cu tot alaiul spre un templu despre care se aud numai lucruri negre cum că s-ar petrece ceva suspect. Dar Indiana este un om al logicii și științei și tot ce vrea este să recupereze un bolovan, ceva blinga-blinga, pardon, Sivalinga, care are o mare însemnătate pentru locuitorii acelui sat, așa că se bagă-n tot felul de probleme tipice unui aventurier a la Tomb raider.
Scot în evidență faptul că Raiders of the last ark mi-a plăcut atât de mult încât i-am dat 9, dar Temple of doom nu se ridică nici pe departe la calitatea primului film.
În primul și primul rând, și poate asta ține de gusturile personale, m-a exasperat personajul interpretat de Kate Capshaw, anume Willie, blonda artistă al cărei rol nu l-am înțeles. În afară de acela de a încurca lumea în film și a mă enerva la maximum cu văicărelile ei, nu este bună de nimic la altceva. Deși se vrea matură, se comportă ca un puradel țâfnos căruia i-ai luat jucăria.
Apoi Temple of doom este doldora de chestii ilogice, este un prequel dar Indiana Jones are niște gesturi cu subînțeles ce au legătură cu primul film, deși aventura de acolo se presupune că încă nu avusese loc.
Oare când or să învețe cei care fac filme cum funcționează lava? Bă băieți, lava nu este o băltoacă un pic mai fierbinte ca o apă clocotită care te afectează doar dacă te scufunzi în ea. Nici Jurassic world: Fallen kingdom, nici Volcano și nici Temple of doom, niște exemple ce-mi vin în minte, nu redau realistic efectele devastatoare pe care lava le are asupra trupului uman chiar și la câțiva metri distanță.
Să nu mai zic de constituția fizică aproape indestructibilă a lui Indiana Jones care se reface ca prin magie chiar și după ce acesta a fost un pic perpelit prin foc.
Și nu în ultimul rând, este insensibil și chiar ofensiv cu privire la civilizația indiană, mai ales la secvența dineului, cu siguranță s-a vrut a fi ceva amuzant, dar chiar și mie, care mi se rupe de toate exagerările astea cu SJW și corectitudine politico-socială, am găsit denigratoare acele secvențe.
Unii zic că este mai serios ca Raiders of the last ark, mie mi s-a părut mai caterincos, mai pueril, deși subiectul abordat este unul tenebros, mistic și terifiant, iar unele secvențe sunt chiar intense și generatoare de palpitații la inimioară.
Totuși, băgați-vă săbiile în teacă, am zis că nu se ridică la nivelul lui Raiders of the last ark, nu că este un film prost, deși am cam dat cu bolovani în el.
Aventura prin care trece Indiana este una interesantă și fascinantă pentru că mitologia asiatică este una extrem de bogată, imaginativă și inepuizabilă când vine vorba de povești spectaculoase, vizualul este bine detaliat, mă refer la decoruri și locații, nu la green screen-ul groaznic (atât se putea atunci din punct de vedere tehnic), iar personajul jucat de Harrison Ford (The call of the wild, Blade runner, Blade runner 2049, A new hope, The empire strikes back, Return of the Jedi) rămâne la fel de carismatic și flegmatic încât nu ai cum să nu-l iubești chiar și atunci când face boacăne.
Și coloana sonoră este inconfundabilă, marcă înregistrată John Williams.
Atenție și la micile easter-eggs ce fac trimiteri la Star Wars.
Dacă era eliminat personajul Willie și scenariștii s-ar fi interesat mai mult despre obiceiurile și fauna din India, să nu pară atât de ignoranți, Temple of doom ar fi fost, în opinia mea, un film mult mai bun.
Deși este plin de acțiune, un mix de lupte pasionale cu capcane alambicate, din nefericire, scenariul delăsător plin de magia convenienței trage Temple of doom mult în jos comparativ cu Raiders of the last ark fiind prea încărcat de momente enervante pentru auz, adică personajul Willie, dar și pentru creier, adică multiplele scene care batjocoresc simțul realismului.
Temple of doom scapă ușor, primește doar 6 lovituri de bici pe spate din partea mea, nu mi s-a părut a fi un film chiar prost, dar este departe de Raiders of the last ark.
(3 / 5)
Trailer:
