Vă era dor de o călătorie în universul fantastic imaginat de Tolkien? Dacă da, atunci The lord of the rings: The war of the Rohirrim ne invită la o escapadă în Middle Earth.
🎬 The lord of the rings: The war of the Rohirrim – Premisă 📖
Suntem cu vreo două secole înainte ca Bilbo Baggins să pună mâna pe acel nenorocit de inel.
Acum că știți plasamentul temporal, trebuie să-l aflați și cel spațial, nu?
Ei bine, ne facem de cap în Rohan, regatul condus cu o mână fermă, dar corectă, de către Helm (Brian Cox – The autopsy of Jane Doe).
Are doi fii, Haleth și Hama, dar bătăi de cap îi dă fiica lui, Hèra (Gaia Wise – A walk in the woods), care este un spirit liber și răzvrătit ce încalcă toate canoanele acelor vremuri.
Nu are gânduri de măritiș, nu este preocupată de lucrurile femeiești, ei îi place să călărească și să se lupte, spre stupefacția celui bătrân. Dar, în secret, este tare mândru de ea.
Necazurile încep din momentul în care Hèra refuză cererea în căsătorie a lui Wulf (Luca Pasqualino), un prieten din copilărie și băiatul rivalului lui Helm.
Și de aici începe războiul.
💭 The lord of the rings: The war of the Rohirrim – Comentariu 🍿
Alegerea acestui stil animat a fost destul de ciudată, să combini Tolkien cu Ghibli nu pare chiar o rețetă de succes, pentru că imaginea aduce foarte mult cu producțiile legendarului studio.
Ba chiar cred că am descoperit și un personaj recurent din acele filme care apare și aici, baba cu nasul mare.
M-am obișnuit repede cu această bizarerie care nu excelează la nivel vizual, nefiind îmbinate cum trebuie cele două tehnici, 2D și 3D, și m-am putut concentra la povestea care, între noi fie vorba, nu prea este demnă de renumele The lord of the rings.
Premisa este un pic stupidă, știu că au fost pornite războaie pentru și mai puțin de atât, dar să te apuce cheful de conflict doar pentru că îți este refuzată intrarea într-o peșteră caldă unde să-ți odihnești șarpele carnal?
Acum exagerez și eu o țâră, că scandalul se iscă și dintr-un alt motiv, unul mortuar, dar parcă aveam așteptări mai mari de la un astfel de film.
Pornește de la ceva banal, ceva ce vezi destul de des în filmele de epocă plasate în Evul Mediu, și asta a fost o dezamăgire din punctul meu de vedere.
Însă, per ansamblu, animația nu este deloc rea, aș plasa-o în mod clar sub trilogia inițială, că ea este și va rămâne imbatabilă la nivel calitativ, dar peste tărăgănata trilogie The hobbit.
Personajul principal este feminin, și presimt valurile de indignare cum că ar fi într-un anume fel filmul.
Ce-i drept, Hèra se pricepe la tot și la toate, ea are cele mai bune idei în orice domeniu, ea vine cu soluțiile salvatoare în ultimul moment, ea este și miezul din dodoașcă, dar și dodoașca.
Aceste calități nu pică din cer, sunt explicate pe îndelete, sunt credibile pentru că scenariul insistă la început pe dezvoltarea corespunzătoare a personajului, așa că nu am de ce să mă plâng.
În schimb, trebuie să cârcotesc pe seama unor momente în care scriitura suferă de deficit cerebral pentru că, în acele contexte, modul în care se acționează sau, mai degrabă, nu se acționează este ilogic și enervant.
Unii răi sunt în câmp deschis, tocmai s-au dedat la niște mișelii oribile și cei buni, deși au tot timpul din lume să le facă felul, se uită precum CCR la procesul electoral, neavând habar ce să facă pe moment.
Mai sunt astfel de ipostaze care m-au sâcâit și au redus din șarmul animației, dar nah, este ceea ce este.
Ăsta este rezultatul născut din colaborarea a nu mai puțin de patru scenariști care până atunci au scris acatiste pentru biserică.
Oare chiar a fost nevoie de patru oameni să vină cu o poveste destul de mediocră din punct de vedere al originalității?
Dar să revin la sentimente mai bune, animația are și multe calități.
În primul rând, acțiunea este ceea ce trebuie, sunt înfruntări atât la scară largă, cu armate numeroase, unde primează banul și trufia, cât și lupte personale, corp la corp, unde mizele sunt de altă factură, una intimă.
Că se bat doar oameni cu oameni, deși acel univers este plin de tot felul de creaturi mistice, să zic că merge pentru că scandalul este unul de proporții epice și mai răsar și niște elefanți gigantici, numiți mûmak.
În al doilea rând, nu pot să nu remarc secvențele emoționante care nu-s puține pentru că se moare la foc automat, iar tabăra eroică nu este scutită de sacrificii care m-au adus în pragul bocelii.
Ba chiar ca niște proaspeți însurăței, m-a și trecut dincolo de el și am vărsat câteva lacrimi, în special la o scenă cu un impact foarte puternic pentru că nu mă așteptam să se desfășoare în acel fel.
În al treilea rând, coloana sonoră este magnifică, încă de la primele acorduri am fost transpus instantaneu în The lord of the rings și am fost năpădit de amintiri plăcute.
În al patrulea rând, personajele se fac rapid plăcute, deși am întâmpinat ceva dificultăți în a le reține numele că pare-se că familia regală din Rohan nu are imaginație, s-a blocat la litera H, toți au nume care încep cu această literă.
În afară de Hèra, eu am fost impresionat de Helm, ăsta da rege, autoritar, rațional, care pune binele familiei și supușilor pe primul plan, a cărui prezență impune respect și dârzenia lui în luptă va deveni legendară.
🏆 The lord of the rings: The war of the Rohirrim – Verdict 👍 sau 👎
Preconizez, deși deja sunt semne clare în acest sens, că va fi un rateu financiar acest film. Norocul studioului, dacă pot spune asta, este că n-a costat prea mult, doar vreo 30 de milioane.
Probabil de asta a și fost aleasă animația în detrimentul unui live-action care ar fi necesitat un buget cu 100 de milioane în plus pentru că acțiunea este grandioasă și spectaculoasă.
Totuși, parcă îi lipește acea magie mistică, acel farmec greu de reprodus al trilogiei lui Peter Jackson, și aici dau vina pe povestea destul de simplistă care nici nu creionează un antagonist memorabil.
Este unul bezmetic și nemilos din motive ce țin de un intelect necopt și atât.
Ah, și dacă vă întrebați de existența unor trimiteri către legendarele producții, răspunsul este afirmativ.
Nu degeaba se numește regele Helm, vă sună cunoscut, nu? Și mai sunt presărate câteva nume menite să ne răscolească la nostalgie, dar nu exagerează astfel încât să o dea într-o disperare nerușinată.
Una peste alta, m-am distrat, m-am jelit, m-am și iritat, dar părțile pozitive le depășesc pe cele negative, așa că am să-i cresc o herghelie de 7 cai tineri, să se poate baza personajele pe ei când le frige buza.