Trap

TrapAnul 2024 este al familiei Shyamalan și n-avem ce face. După The watchers al uneia dintre fetele acestuia, Ishana, lansat de curând, a venit momentul pentru Trap, al tatălui.

Sper să fie Trap și nu Crap.

 

🎬  Trap – Premisă 📖

Mare concert mare în oraș, cea mai în vogă grohăitoare plină de briz-briz-uri, Lady Raven, promite spectacol pe cinste adolescentelor în limbă după scâncetele neinteligibile ale acesteia.

Așa că un tată, Cooper (Josh Hartnett – Oppenheimer), îi face fetei sale o surpriză și îi cumpără bilete la eveniment.

De ce nu se duce cu mă-sa? Bună întrebare. Și nu este singura.

În fine, ajuns la Sala Palatului de la ei din oraș, Cooper observă forfotă mare, numărul polițiștilor aproape că-l egalează pe cel al spectatorilor.

Ei sunt acolo să-l prindă pe criminalul în serie denumit Măcelarul.

Care poate fi Cooper. Sau nu.

Asta rămâne de văzut.

 

💭 Trap – Comentariu 🍿

Probabil o să scriu foarte puține pe seama filmului pentru că premisa lui este de așa natură încât cu greu mă pot feri să nu dau spoilere care să vă împingă într-o anumită direcție.

Primul trailer, dacă au fost altele, nu le-am văzut, dezvăluie șpilul filmului. Sau, cel puțin, așa ne face să credem. Că Măcelarul este chiar Cooper.

Însă știm că-n filmele lui M. Night nimic nu-i simplu sau ceea ce pare la prima vedere, așa că trebuie căutate indicii care să ducă spre adevăr încă din startul genericului de început.

Eu, țăcănit cum sunt, am sesizat că anumite litere din numele celor care apăreau pe ecran erau scrise mai diferit, așa că am crezut că este vorba despre vreun mesaj secret.

Nu vă chinuiți, sunt la caterincă, să pună la treabă fraierii ca mine.

Deși ideea este una originală, aceea de a întinde o capcană unui criminal la un concert, execuția ei mi s-a părut insipidă, Trap fiind cel mai lipsit de răsturnări de situații devastatoare film al acestui regizor.

Cred că Shyamalan s-a prins că oamenii așteaptă de la el în permanență un nou The sixth sense, așa că și-a pus în gând să o ardă cât mai normal și să încerce să ne surprindă fiind cât mai nesurprinzător.

Povestea jonglează cu această necunoscută shakespeariană, to be or not be, este sau nu este Cooper bau-bau-ul pe care-l caută poliția?

Pe de o parte, pare că este pentru că are o minte extrem de analitică și mereu în alertă, căutând ieșiri din orice situație și având la el cuvintele potrivite mai ceva decât un politician în plină campanie electorală.

Pe de altă parte, pare că nu este deoarece se comportă atipic, intră în panică rapid, are reacții și replici necaracteristice unui astfel de ucigaș calculat precum Măcelarul.

Bine, acum vă aburesc și eu, ce naiba altceva să scriu? Filmul o dă direct pe răspuns, ceea ce m-a iritat un pic pentru că m-a și transformat în Toma Necredinciosul.

Eram convins că mă duce cu zăhărelul, că trebuie să fie ceva surpriză masivă pe undeva, că n-are cum să fie atât de simplu.

Trap

 

Partea de thriller este redusă la minimum, aproape că este în comă pentru că filmul se concentrează prea mult pe muzică.

M-a omorât cu atâtea melodii cântate cap-coadă și devenisem un car de nervi pentru că voiam să asist la scene tensionate, nu la un concert get-beget.

Am lămurit acest mister după ce am ieșit de la film, cea care o interpretează pe Lady Raven este Saleka, altă fiică de-ale lui Shyamalan și întreg filmul este construit ca o platformă de lansare a carierei muzicale a acesteia.

Doar că nu se pricepe, rage ca un berbec după castrare, talentul ei tinde spre 0 barat, dar Shyamalan ne-o bagă cu forța pe gât.

Ce mai aduce filmul pe linia de plutire este interpretarea impecabilă a lui Josh Hartnett care aproape că joacă un rol dublu.

Când este un pămpălău molatec, când un dur impenetrabil.

Pot spune că este tatăl anului… bisect pentru că ar face orice pentru fata lui doar dacă îi iese și lui ceva la afacere.

Reacțiile contrare și privirile bulversante au darul de a te face să nu știi care este fața reală a acestuia.

În rest numai pilaf pe joc actoricesc, urlete, screme, țipete și răcnete, c-așa-i la concert.

 

🏆 Trap – Verdict 👍 sau 👎

N-a fost deloc ceea ce așteptam, mai ales de la M. Night Shyamalan care și-a pierdut, sper că nu definitiv, inspirația.

Filmele sale nu mai sunt imprevizibile, poveștile pleacă de la idei bune, dar se fâsâie pe parcurs, le lipsesc acea zvâcnire genială care să adauge un stop de uimire.

Nu mai zic că destule decizii vin ca urmare a unor deducții mai mult decât incredibile sau norocoase.

Se sare de la punctul A la punctul Z cu o ușurință extraordinară care nu poate fi pusă decât pe mâna hazardului. Sau a unui scenariu prost scris.

Spre exemplu, unul fictiv, după felul în care ți-ai așezat azi freza îmi dau seama că acum 15 zile la ora 12:45 ai mâncat trei mici de la Cocoșatu, nu de la Dedulești.

Pe bune? De unde până unde?

Plus că poliția pare formată dintr-o armată adunată de pe crengile arborelui genealogic al lui Dorel, atât de tâmp acționează.

Și multe rezoluții pică pe seama întâmplării, nu a unor decizii, acțiuni sau planuri strategice, logice și bine gândite.

Ah, până la urmă cică ar fi un twist, dar mie mi s-a părut o alegere leneșă de a injecta ceva suspans în final.

Îmi pare rău că nu mi-a plăcut filmul, fiind doar o reclamă nesimțită, pe față, pentru muzica de rahat a fiicei sale, întreaga peliculă duhnind a nepotism.

Așa că am să-i cumpăr 5 tricouri, cred că-s cam multe, dar fac asta pentru că mi-e drag Josh Hartnett. În sens platonic, desigur.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trap

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Blink twice

Blink twice

Blink twice a rulat în cinematograful din orașul meu cu avertisment că are scene devastatoare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *