Turandot

The curse of Turandot sau pe scurt Turandot este o producție din țara Zidului Chinezesc care ne aduce pe ecrane o poveste plină de mitologie mistică.

Dacă vreți globalizare, atunci luați de aici.

Turandot este un film chinezesc care se inspiră din opera lui Giacomo Puccini care, la rândul lui, și-a găsit muză într-un basm persan, iar printre actori se regăsesc, pe lângă nume autohtone, și Sophie Marceau (Braveheart) sau Dylan Sprouse (After we collided).

Nu le am cu opera, așa că știam doar tangențial cu ce se cântă Turandot, de aceea sunt nevoit să aștern câteva cuvinte despre premisă pentru a mi le întipări bine în minte.

Practic, filmul se învârte în jurul unui blestem care o lovește pe Turandot (Xiaotong Guan – Shadow), fata împăratului, care își pune 3 brățări (să fim mândri, că ele formează tricolorul nostru) de ziua ei. Nimeni nu a știut însă că împreună cele trei brățări dau superputeri posesorului, dar și un blestem de moarte care poate fi desfăcut doar prin rezolvarea a trei ghicitori înainte de ajungerea blestemului la sorocul fatal.

Doar pețitorul ales, Făt Frumos din poveste, va fi cel capabil să ridice blestemul.

Timpul trece și nimeni nu este în stare să dea de cap celor 3 ghicitori. Unde este eroul cel sfărâmător de blesteme? Să fie Blue Eyes (Dylan Sprouse), amnezicul care nici cum îl cheamă nu știe?

Turandot este un film fantasy plin de farmec, dar care acționează la o scară mai redusă din punct de vedere al spectaculozității acțiunii. Nu avem monștri giganți sau alte creaturi fantasmagorice, filmul este mai molcom când vine vorba de fantasticul mitologic.

Nu lipsește acțiunea, pentru că se bulesc în săbii oamenii de nu-i adevărat, ba chiar este cam violent filmul pentru subiectul abordat, care este mai pe filozofie orientală epică, nu-i chiar recomandat puradeilor care leșină când văd o picătură de sânge.

Dar am rămas un pic cu pofta-n cui, că aș fi vrut și un șerpălău magic sau un dragon scuipător de căldură pe timp de iarnă, prea este lipsit de asemenea elemente magice filmul. Nu că n-are și misticism în el, dar este cam subțirel.

Ce impresionează la Turandot este decorul mirific, de la palatele fastuoase la costumația senzațională a personajelor, în special a prințesei Turandot, cea blestemată, care este de-o frumusețe răpitoare, iar rochiile vaporoase îi dau o aură de silfidă de aproape că nu puteam să mă uit la ea cât de radioasă era.

Pe lângă asta, neavând mari bucăți de efecte speciale cu creaturi monstruoase, precum alte producții chinezești din acest gen, Turandot nu ne lasă de izbeliște pe partea de vizual și ne încântă ochii cu câteva spectacole mirobolante de artificii care le fac de râs pe cele de Anul Nou din Sydney și Hong Kong.

Și știți că am un dinte cariat împotriva umorului neavenit, ei bine, unii (sic, Marvel) ar avea de învățat de la Turandot care oferă câteva momente de relaș, dar bine plasate, când situația este detensionată și nu vine să strice scene dramatice sau intense. Când se urnește cafteala, apoi oamenii sunt chitiți pe supraviețuire și pe „dezmățuirea‟ adversarului, nu au ei timp de dume răsuflate.

Mi-a plăcut și scenariul, părea pe la început că este unul ușurel, de matineu, fără gravitate-n vorbe, dar pe parcurs devine tot mai sobru și este chiar imprevizibil pe alocuri. Pe lângă trădările de rigoare, Turandot m-a îmbălsămat și cu ceva răsturnări neașteptate de situație, fiind mai dramatic decât eram eu învățat.

Chiar și nenorocitele alea de ghicitori au fost șmechere, eram sigur că m-o făcut muica deștept că tare repede găseam rezolvarea, doar să aflu că am dat cu bâta-n baltă. Și mă mai și enervam, că răspunsurile nu aveau logică, doar ca apoi, spre final, să mă lumineze filmul și să mă facă să-mi mânjesc o palmă peste față că nu m-am prins mai din timp.

Deși nu dărâmă vreun zid prin originalitate, Turandot este un film bine făcut, chiar dacă uneori este ridicol precum cele câteva secunde de mai jos.

Nici nu știu ce aș putea spune cu adevărat negativ despre film pentru a-i scădea din notație, că nu prea am ce, este o producție făcută cum trebuie, cu o atmosferă chiar de basm, cu un vizual superb, cu ceva acțiune să nu ne plictisim, cu o poveste romantică banală, dar eficientă, cu surprize spre final, ceva emoție să ne spălăm la ochi și cu o actorie decentă și internațională.

Este de înțeles de ce chinezii strâmbă din nas la Turandot, având în vedere prezența unor elemente perturbatoare care nu au legătură cu mitologia lor, dar bag seama că ar trebui să se obișnuiască.

Nu că văd eu prea multe filme chinezești, așa că n-aș putea spune că este o tendință certă, dar n-am cum să nu observ cum tot mai multe producții chinezești primesc aportul unor actori americani, dar nu numai (și pe partea tehnică, de la regie la muzică, își deschid porțile celor din Vest).

De la Christian Bale (The flowers of war) la Matt Damon, Pedro Pascal și Willem Defoe (The great wall), de la Michael Douglas (Animal world) la Scott Adkins (Wolf warrior 1), de la Frank Grillo (Wolf warrior 2) la Bruce Willis și Adrien Brody  (Da hong zha), și acum Sophie Marceau și Dylan Sprouse, chinezii parcă vor să devină apetisanți și publicului global, să acapareze lumea, că oricum deja au filme autohtone care fac 700-900 de milioane de dolari la ei în țară, dacă o lovesc și pe plan internațional, s-ar putea ca Hollywood să tremure-n chiloți.

No, hai că o luai pe arătură și uit să dau cu sabia în nota finală a lui Turandot, un film căruia îi cânt 8 serenade.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

About admin

Check Also

The Avengers

La început a fost o idee, apoi a venit The Avengers, visul umed al oricărui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *