Braveheart

Anul 1995 ne-a adus pe marile ecrane Braveheart, epopeea scoțiană regizată de Mel Gibson care a luat pe sus lumea cinematografiei prin stilul său regizoral la care nimeni nu se aștepta.

Povestea din Braveheart ne duce în timpuri medievale, finalul secolului 13 și începutul secolului 14, în Scoția cotropită de englezii care încă de pe atunci afișau comportamente de invadatori pe care le vor cizela în secolele ce vor urma, India știe cel mai bine.

Din rămășițele satelor lăsate în paragină și în degringoladă se răscoală un țăran nervos, William Wallace (Mel Gibson – Boss level, Fatman) care pune mâna pe sabie și cu kiltu-n vânt proclamă răzbel nemilos englezoilor scorțoși care se cred stăpâni peste tot.

Doar că William este cam singurel în declarația lui războinică, nu prea se mai bagă nimeni într-o asemenea cauză pierdută din start, pentru că scoțienii au furci, englezii au infanterie, scoțienii au pietroaie, englezii au sulițe imense, scoțienii au plete de protecție, englezii au găleți de metal pe post de coif, deci diferența de logistică este clar în favoarea englezilor.

Dar William nu se lasă cu una, cu două, mai ales că între timp se petrec câteva lucruri născătoare de lacrimi în viața lui personală și Braveheart ne poartă timp de 3 ore printr-o călătorie epică a personajului legendar care a fost William Wallace.

OK, hai să beștelesc din start elefantul din cameră pe care l-au schingiuit mai toți criticii. Filmul n-are nicio treabă cu acuratețea istorică, așa că dacă aveți vreo teză de scris despre acest subiect să nu credeți că scăpați ușor doar urmărind Braveheart. Cei care au realizat Braveheart au recunoscut că nu este fidel istoriei pentru că nu este un documentar, ci un film. Plus că naiba știe care este istoria reală, pe vremea aia informațiile erau scrijelite în scoarță de stejar de ăia care ieșeau învingători, așa că acuratețea istorică este un concept greu de cuantificat.

Ah, să nu mai vorbesc despre faptul că englezii s-au oțărât rapid, simțindu-se ofensați cu privire la modul barbar în care au fost portretizați, sărăcuții, taman ei, panseluțele neprihănite care au cotropit teritorii peste teritorii și au colonizat amar de populație doar cu trandafiri, miere și bunăstare.

No, amu` gata cu pălăvrăgeala istorică, să trec și la filmul care are o durată destul de întinsă, de 3 ore, așa că este de așteptat că nu se vor război non stop.

Pornește ca un basm chiar, cu niște peisaje primordiale, dealuri pline de verde, o naturalețe brută, deloc superficială, superbă vizual de-ți vine să lași betonul urbei metropolite și să te muți în creierii munților. Iar muzica scoțiană, cu cimpoiul scos la înaintare, este de natură să-ți smulgă lacrimi la orice cadru.

Petrecem mult timp alături de William, ajungem să-l cunoaștem ca pe propria familie și aflăm ce-l mână în luptă, care sunt perceptele imaculate după care își duce viața, chiar dacă este un țăran la bază, moralitatea de care dă dovadă trage paralele biblice cu povestea lui Iisus, ba chiar aș putea spune că asemănările sunt destul de mari.

Însă și când încep confruntările se pornește un tăvălug de secvențe frapante vizual în care măcelul este la ordinea zilei, nu degeaba Braveheart este R, apăi dacă este război, atunci război să fie. Și așa cică în camera de editare s-a dus o luptă dură pentru a mai molcomi filmul, a mai scade din brutalitate, altfel ar fi primit rating NC17.

Pe înțelesul tuturor, Braveheart este un film pentru oameni, nu pentru copii, așa cum, din păcate, sunt făcute cele mai multe în vremurile noastre pentru a-și atinge scopul mercantil în detrimentul integrității artistice.

N-au ei armament sofisticat, dar sulițele, ghioagele, săbiile, furcile și ce mai folosesc ei pe acolo, provoacă răni grave și evisceratoare de care Mel Gibson (The professor and the madman, Mad Max) nu se ferește în a ni le arăta în toată gloria lor.

Bătăliile sunt impresionante, un epitet demn de o asemenea epopee, armatele sunt reale, figuranții foarte mulți și pe bune, nu CGI, că de unde CGI pe atunci, și chiar dacă uneori coregrafia luptelor nu-i cea mai elegantă, că doar este război, nu balet, confruntările sunt impresionante prin anvergura lor și ferocitatea de care dau dovadă.

Braveheart nu este un simplu film despre lupte sângeroase între părți antagoniste, nu, nici vorbă, este o baladă despre viață, despre libertate, despre idealurile după care ar trebui să ne conducem existența, despre dragoste, despre onoare, despre curaj, despre tot ceea ce contează cu adevărat în trecerea noastră efemeră pe acest Pământ. Dar, în același timp, din păcate, scoate la iveală și tot ce este mai rău în specia umană, nu te omoară sulița, dar te ucide cuțitul trădării înfipt în spate, eviți halebarda ce-ți țintește capul, dar nu poți scăpa de mâna lungă a politicii infecte care corupe totul, iar mesajele valabile acum sute de ani sunt mai actuale acum ca oricând. Doar costumul de fițe a luat locul kiltului, în rest guvernele puternice ale lumii se comportă la fel, semn că în multe aspecte evoluția umană a rămas pe loc.

Înainte de discursul președintelui din Independence day a fost chemarea la luptă a lui William Wallace, replici memorabile pe care oricine a văzut filmul le știe și după zeci de ani, atât de impresionante sunt și adânc împlântate în memoria colectivă. Dacă nu vă ia cu frisoane la „They may take our lives but they`ll never take our freedom!‟ înseamnă că deja sunteți morți pe dinăuntru.

Braveheart te farmecă prin peisajele mirifice care emană, nu râdeți, senzualitate, și te oripilează în același prin prezentarea nimicniciei unor oameni, dar îți și ridică spiritul și te îmbărbătează din cale afară când vezi că mai există oameni conduși de onoare care nu pleacă deloc capul sau genunchii în fața cotropitorilor alegorici care pot fi echivalați cu multe fapte reprobabile din modernitate pe care le acceptăm ca niște sclavi, spre deosebire de William Wallace.

Și are și momente pe care deși le știam la perfecție tot au reușit să mă facă să bocesc mai rău ca o babă la mormântul lui Arsenie Boca, finalul fiind unul crunt și devastator, dar și înălțător în același timp.

Au trecut mai multe decenii de la lansarea lui, dar Braveheart este un film care nu se va perima în veci, rezistă testului timpului atât vizual pentru că este realizat cu simț de răspundere, pe bază de mult practic, fără giumbușlucuri tehnice computerizate și arată superb, cât și prin efectul pilduitor pe care îl are, indiferent de epoca în care umanitatea își duce existența, mereu vor fi cei mulți haini la suflet care se prostituează pentru titluri, pământ, mici, bere, iar cei puțini, cu sufletul curat vor fi lapidați fără menajamente.

Actorii sunt brici în film, te vor impresiona până la lacrimi prin interpretările lor magistrale, fie că este vorba de roluri principale precum Mel Gibson sau roluri secundare precum Sophie Marceau sau un tânăr Brendan Gleeson (Edge of tomorrow, Paddington 2).

În ciuda lipsei acute de acuratețe, nu am cum să blamez Braveheart pentru asta, că nu vreau să învăț istorie din filme, ci vreau să fiu distrat (Maximus ciulește urechea), să plâng și mă minunez și  Braveheart mi-a satisfăcut toate aceste doleanțe, astfel încât îi ascut 10 sulițe penetrante.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Spider-Man

Itsy bitsy spider, a venit timpul pentru Spider-Man, cel din 2002, ca pregătire pentru ăla …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *