PRI 102
Cum Wallace & Gromit: Vengeance most fowl a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună animație, a trebuit să scriu măcar câteva cuvinte despre film.
🎬 Wallace & Gromit: Vengeance most fowl – Premisă 📖
Wallace (Ben Whitehead) și câinele lui loial, Gromit, sunt amenințați de un inamic pinguin de care nu sunt deloc străini.
Acesta reușește să pună pe urmele lor o ceată de pitici asasini, el fiind fiert pe răzbunare ca urmare a pocinogului pe care l-a pățit din cauza celor doi.
Și să fim bine înțeleși, vorbim despre niște pitici de grădină, nu reali.
Așa că nenea Peter Dinklage poate sta liniștit, nu-i nevoie să apeleze la o altă tiradă stupidă care să ia pâinea de la gură unor actori de statură mică, așa cum este cazul cu Snow White.
💭 Wallace & Gromit: Vengeance most fowl – Comentariu 🍿
Nu am fost mare fan al acestor personaje, de fapt, hai s-o recunosc, de unde să fiu fan dacă nu am văzut vreun film sau serial sau alt format artistic cu Wallace & Gromit.
Fără să știu că animația va fi atât de apreciată și cum aveam de ucis vreo 80 de minute pe drum, am dat drumul Netflixului și mi-a căzut privirea pe această animație stop-motion / clay-motion care avea o durată scurtă.
Ce să zic? Pe mine, ca adult, nu prea m-a prins pentru că se joacă la un nivel narativ prea infantil pentru gustul meu.
Peripețiile prin care trec inventatorul țăcănit și câinele lui nu-s dintre cele mai captivante.
Plus de asta, sunt și lipsite de originalitate și copiate din filme live action, franciza Mission impossible îmi vine acum în minte.
Aventurile sunt drăguțe, nu pot să fiu atât de hain în spirit și să demolez animația, dar nu are ce căuta să fie nominalizată la Oscar.
Are, însă, niște mesaje interesante legate de dependența noastră tot mai mare de tehnologie, o dependență care va deveni în curând, dacă nu s-a întâmplat deja, o adicție nocivă.
Subit, viitorul imaginat de WALL-E nu mai pare atât de îndepărtat.
🏆 Wallace & Gromit: Vengeance most fowl – Verdict 👍 sau 👎?
Este o animație drăgălașă și audiența pitică se va distra cu acest film pentru că puradeii sunt cei avuți în vedere la realizarea filmului.
Îi lipsește componenta adultă care este necesară pentru a atrage și publicul matur.
De aceea, pe mine nu m-a încântat cine știe ce, mai ales că nici la nivel tehnic nu excelează.
Sunt destule erori în animație (sau poate sunt voite, habar n-am) care m-au deranjat.
Per total, însă, parcă i-aș angaja 6 pitici să-mi facă ordine-n grădină.
În schimb, titlul este foarte inspirat.
Din punctul meu de vedere, există doar 4 filme nominalizate pentru cea mai bună animație și apoi este și Wallace & Gromit: Vengeance most fowl ce pare de umplutură să iasă numărătoarea până la cinci.