Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Mission: Impossible este ecranizarea serialul omonim din perioada anilor 60-70.
La cârma filmului s-a așezat marinărește Brian De Palma, iar ca vedetă a fost prins de catarg nimeni altul decât un tânăr pe atunci Tom Cruise.
🎬 Mission: Impossible – Premisă
Care-i treaba cu acest Mission: Impossible din 1996?
Păi pe atunci era cu spionaj, ăla era subiectul de bază, așa că Ethan Hunt (Tom Cruise – Edge of tomorrow) este însărcinat de șeful ăl` mare jucat de Jon Voight (Enemy of the state) să-l prindă pe un nene.
Unul care nu-i oarecare, ci din fostul bloc sovietic. Și trebuie înhățat în flagrant delict taman când vrea să șutească o listă șmecheră ce conține niște informații foarte delicate pentru CIA și nu numai.
Însă misiunea eșuează lamentabil, nu că ar fi Ethan vreun zevzec incapabil să-și facă treaba, ci din cauza existenței unei rozătoare umane în rândul organizației care a pus bețe-n roate întregii operațiuni și l-a aruncat pe Ethan sub roțile buldozerului.
Spionul nu mai are trai bun cu organizația din care face parte care l-a aruncat în scârbă cum face un manelist cu o bancnotă de 50 de lei.
Astfel, Ethan trebuie să-și dovedească nevinovăția pe cont propriu pentru că nimeni dintre cei oficiali nu vrea să îl ajute.
Așa că apelează la Luther (Ving Rhames – Con Air) și Krieger (Jean Reno – Rogue City), doi foști agenți trecuți pe banca de rezerve.
💭 Mission: Impossible – Comentariu 🍿
Prima impresie pe care Mission: Impossible mi-a creat-o, revăzându-l de curând, este aceea că nu a îmbătrânit deloc elegant din punct de vedere tehnic.
Unii dintre cei tineri de azi nici măcar nu știu ce-s alea casete sau dischete, dovadă că avansul tehnologic face niște salturi de gigant.
Povestea, în schimb, chiar dacă apelează la clișeul mult folosit în acea perioadă, a spionajului între țările prietene ca Șoșoacă și masca sau ca Budeanu și vaccinul, este destul de interesantă.
Deh, l-am văzut în pandemie, dar abia acum i-a venit rândul.
De ce este captivantă povestea?
Pentru că are multiple răsturnări de situații cauzate de grămezile de trădări și jocuri duble practicate de către personaje, lucru de altfel normal ținând cont de lumea misterioasă și lipsită de încredere în care se desfășoară acțiunea.
Scenariul apelează la clasic, fără a inova multe în domeniu, dar își face treaba ca un muncitor conștiincios, nu va lua niciodată premiul de Angajatul Lunii, dar nici nu va fi arătat cu degetul că s-a făcut de râs.
Piesele de acțiune sunt bazate mai mult pe o acumulare exasperantă de tensiune decât pe lupte alambicate.
Mă văd nevoit să mă repet, este un film cu spioni, nu unul cu Rambo scăpat în câmpul cu rapiță. Adică este un film mai mult pentru creier, cu un scenariu îmbârligat care necesită atenție pentru a-i prinde toate dedesubturile mascate.
Cea mai mare parte a producției se bazează exclusiv pe tensiune și necunoscut și a reușit să creeze o scenă antologică în care-ți ții, la propriu, respirația cam ca în A quiet place.
Sunt câteva chestii improbabile ce se petrec pe ecran, nu prea este esofagul atât de elastic încât să bagi un „deepthroat‟ lejer cu balivernele livrate de către Mission: Impossible.
Însă totul este împachetat frumos astfel încât întreg filmul este unul plăcut de urmărit în ciuda multor elemente lipsite de plauzibilitate.
Scenele sunt filmate extraordinar și nu sunt bazate pe bumbăceli banale ce ar fi necesitat intrarea în epilepsie a camerei de filmat.
Ca atare Mission: Impossible nu îți obosește ochiul cu un milion de cut-uri, scenariul curge lin, fără să se împiedice de momente moarte pentru că nu este timp de așa ceva.
Brian De Palma ne demonstrează că are talent, nu glumă, stilul vizual fiind unul aparte, care se menține la cote înalte și acum, dacă dăm la o parte aspectul tehnic perimat pe care nu-l poate controla.
Finalul este un pic absurd, atât tehnic (arată destul de fals pe gustul cinefililor din mileniul 3), dar și cerebral, ducându-se mai mult spre franciza chelului cu familia lui numeroasă.
Tom Cruise, pff, ce tinerel și fercheș era pe atunci, este pus în permanență pe fugă, cred că are pact cu diavolul: „Vrei să rămâi tânăr, atunci aleargă‟, pentru că încă din acest film bagă viteză pedestră de mama focului.
N-am cum să trec cu vederea și prezența a unor actori de-ai noștri, chiar dacă în roluri mici, de vorbitori de limbă rusă, Ion Caramitru (Experimentul Pitești) și Marcel Iureș (Artista, dolarii și ardelenii).
🏆 Mission: Impossible – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film alert și antrenant, ticsit până la refuz cu fel și fel de mișmașuri parșive, cu o acțiune în care de bază sunt tensiunea crescândă și sincronizarea temporală la perfecție.
Are și câteva chestii care bagă creierul în alertă, dar care nu deturnează atenția de la scenariul interesant.
Este filmul cel mai încordat din serie, următoarele vor renunța treptat la acest aspect și se vor concentra pe cascadorii din ce în ce mai periculoase în care Tom Cruise își testează imortalitatea scientologică.
Și nu, n-am uitat să pomenesc coloana sonoră, păstram ce-i mai bun pentru final, pentru mine este cea mai recognoscibilă dintre toate, îmi trebuie o fracțiune de secundă să aud notele de început să îmi dau seama că este vorba de Mission: Impossible.
Mi-a plăcut mai mult la revizionare, când îl urmărisem prima oară, acum hăt ani la TV, l-am catalogat ca plictisitor pentru că nu avea acțiune furibundă.
Acum însă mi s-a părut mult mai interesant tocmai pentru că nu a avut așa ceva, dovadă că omul cât trăiește își schimbă gustul, astfel îi livrez lui Mission: Impossible 8 gume imposibil de mestecat.
(4 / 5)
Trailer:
