Akira

AkiraPiesa de rezistență a ediției 2024 a festivalului Izanagi a fost Akira.

Și după ce am urmărit animația mi-am dat seama de ce nimeni nu se încumetă să o adapteze într-un live action pe cinste.

 

🎬  Akira – Premisă 🕮

Ne plasăm la trei decenii după un război devastator care a schimbat fața omenirii, iar noi suntem transportați în Neo-Tokyo să pierdem timpul pe lângă o bandă de motocicliști a cărei căpetenie este Kaneda.

Ce pornește destul de banal, o confruntare între două facțiuni rivale care se războiesc pe două roți, se transformă într-un coșmar terifiant care amenință chiar existența întregului oraș.

Un eveniment bizar, o întâlnire între un copil ce arată vomitiv și unul dintre prietenii lui Kaneda, Tetsuo, duce la nașterea unui psihopat care deține, la fel ca Liam Neeson, un set special de abilități cu care nu vrei să ai de-a face.

Astfel că tânărul Kaneda pornește într-o misiune de salvare care întâlnește piedici la tot pasul deoarece povestea este mult mai complicată de atât.

 

💭 Akira – Comentariu 🍿

Nu vă mai irosesc aiurea timpul și nu mai ard cauciucul de pomană, că oricum nu este o mare surpriză având în vedere notorietatea acestei animații, așa că o zic direct, Akira este magistral.

La nivel de SF și acțiune precedă multe dintre producțiile de la Hollywood, despre unele dintre ele chiar am impresia că s-au inspirat la greu, îmi vine în minte Minority report regizat de Steven Spielberg, deși nu este cel mai potrivit exemplu.

A reprezentat o piatră de temelie în animație nu doar prin povestea de excepție, cât și prin tehnicile folosite care au revoluționat genul.

Este ușor de observat atenția la detalii, fluența mișcării personajelor, paleta coloristică plăcută ochiului, vibrantă în nuanțe, dar care nu te obosesc, și întreaga construcție arhitecturală care bulversează privitorul.

Akira este atât de important pentru cinematografia globală încât alde James Cameron, Guillermo del Toro sau chiar The Wachowskis, că nu știu dacă să le zic ei sau ele, au preluat teme și idei din această animație.

Ba chiar una dintre schemele celebre din Akira a devenit atât de populară încât a căpătat un nume propriu și a fost folosită de nenumărate ori în diverse alte filme.

Așa, hai că deja am turat mai mult decât trebuia motoarele lingvistice scriind despre estetica fascinantă din animație care nu ar fi avut vreun farmec dacă nu era dublată și de o poveste pe măsură.

Și nici la acest capitol Akira nu dezamăgește. Reușește să combine aspecte profund intelectuale cu o acțiune fulminantă care m-a distrat enorm.

La fel ca în cazul unor Patema inverted sau Metropolis, alte filme proiectate în cadrul Izanagi-ului din 2024, ideea recurentă este cea a experimentelor dubioase și periculoase la care se dedă omul din dorința de a testa limitele naturii și de a se juca de-a divinitatea.

Iar rezultatele nu sunt deloc dintre cele mai fericite, un lucru de anticipat că dacă este să mergem pe firul religiei atunci întâiul astfel proces creaționist a dat un mare chix.

De ce? vă întrebați mirați.

Păi uitați ce a ieșit din mâinile lui Dumnezeu. Omul, o ființă infectă, împuțită, complexată, mânată de dorința de a distruge tot ce este în jur din nevoia de confort, putere și preamărire.

Și umanitatea dă dovadă de prostie incomensurabilă pentru că repetă același lucru sperând la rezultate diferite, adică fix definiția nebuniei.

Akira

 

Hai să las deoparte aceste aspecte filozofale și să bag în viteza a cincea și ceva despre acțiune.

Una care este diversă și bine executată la nivel de coregrafie. Nu că se bat personajele între ele de pică fălcile pe jos, mă refer la cursele nebunești care au loc pe șoselele ca-n palmă din Neo-Tokyo, unele care aduc un puseu necesar de adrenalină.

Anumite alegeri stilizate în ceea ce privește redarea motricității au contribuit la amplificarea senzației de viteză, iar asta nu a făcut altceva decât să augmenteze experiența trăită în sala de cinema în asemenea momente.

Dar animația nu excelează doar în ceea ce privește urmăririle pe două roți, face de râs producții grandioase moderne când vine vorba de confruntări epice în care de bază sunt superputerile.

Aici finalul este unul extaziant și apocaliptic, chiar dacă bulversant și chiar confuz, că nu mai știam ce naiba se petrece, iar mintea îmi bubuia ca urmare a ceea ce vede ochiul.

Aici mi-am dat seama că realizarea unei film normal care să adapteze cum trebuie manga ce reprezintă sursa de inspirație este foarte grea deoarece ar necesita buget cât PIB-ul unei țări din lumea a treia. Că altfel nu ai cum să faci dreptate unei asemenea povești.

Bre, da` nu ne-ai zis cine-i Akira ăsta de îl tot pomenești.

Hai că v-am ghicit nedumerirea, că nu-i greu să fac pe Mama Omida într-un asemenea context.

Ei bine, nici eu nu am știut pentru foarte mult timp cine-i personajul care dă titlul animației sau dacă există cu adevărat.

Așa că n-am să vă dau mură-n gură răspunsul, că ar fi și mare spoiler, puneți mâna la treabă și urmăriți pelicula.

M-am luat cu altele și era să uit să menționez că filmul este și destul de amuzant datorită personalității exuberante și îndrăznețe a lui Kaneda. Dacă aș fi un pic „macarenist‟, aș zice chiar că-i prea tupeist când vine vorba de anumite interacțiuni sociale.

Pe mine m-au făcut să râd anumite replici ale acestuia, chit că unele sunt inconfortabile în societatea în care trăim, dar n-am cum să neg efectul ilar.

 

 🏆 Akira – Verdict 👍 sau 👎

Animația este un melanj aproape perfect între o poveste complexă, care te provoacă intelectual, și o acțiune de senzație care oferă distracție cât cuprinde.

Mai rar o așa împăcare pacifistă între capră și varză, deși Akira este orice, numai pacifist nu-i ca desfășurare a firului narativ.

Corupție, nebunie, fantezie, neoane, militărie, dictatură, opresiune și multele altele se regăsesc în această animație greu de înțeles dintr-o singură vizionare.

Poate că eram și obosit, fiind la al treilea film în aceeași zi.

Poate că nici nu mai raționam cum trebuie din cauza disconfortului fizic creat de panarama de cinematograf în care am văzut Akira.

Poate nici nu m-a dus capul pe moment din lipsă de neuroni activi.

Cert este că, indiferent de motiv, nu am putut să interpretez toate scenele și simbolurile care au venit de-a valma peste mine.

Mai ales în capitolul final, oho, acolo este un conglomerat exploziv de teme și alegorii așa că este nevoie, în mod clar, de o altă vizionare în condiții omenești pentru a putea analiza în liniște metaforele din Akira.

Tocmai pentru că pe final se duce într-o direcție extrem de curajoasă, neconvențională și chiar prea metafizică am să-i turez verdictul atât de mult încât va demara direct a 9-a treaptă de viteză.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

From up on Poppy Hill

From up on Poppy Hill

Kokuriko-zaka kara sau From up on Poppy Hill este al doilea film regizat de Gorô …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *