Benedetta

La venerabila vârsta de 83 de ani, domnul Paul Verhoeven s-a pus să regizeze Benedetta, un film, hm, controversat chiar și pentru anul 2021.

Subiectul filmului este unul religios și ne plasează în secolul 17, într-o mănăstire de maici unde este inserată din dorința de a fi aproape de Iisus a noastră Benedetta (Virginie Efira). De mică este pătrunsă de spiritul religios, dar anii trec, fătuca ajunge la maturitate, o duce bine la mănăstire. Mai o rugăciune intensă, mai o viziune divină cu un Iisus chipeș, mai un gând religios, mai o spovedanie de formă, toate merg așa cum trebuie sub atenta supraveghere a maicii starețe Felicita (Charlotte Rampling – Dune: Part One).

Eh, șmecheria se strică în momentul în care o domniță bătută de soartă și, mai ales, de tac-su, se pripășește la mănăstire, căutând adăpost de pumnii celui din vintrea căruia a ieșit sămânța de a contribuit la nașterea ei. Deci intră în mânăstire nu că ar avea vreun gând pios, ci caută doar un loc să-și pună capul să se odihnească. Dar Bartolomea (Daphne Patakia) aduce cu sine și pe dracul gol pentru că Benedetta începe să aibă mâncărimi inghinale ori de câte ori o vede pe Bartolomea, iar aceasta din urmă are la purtător suzeta cu care să-i astupe Benedettei orificiile plângăcioase care vor mângâiere.

Și de aici începe blasfemia fără margini și pângărirea lăcașului dumnezeiesc.

În termeni pandemici, să zicem că Benedetta și Bartolomea nu au respectat deloc distanțarea socială și, mai grav, își pun gurile prin zone care conțin multe terminații nervoase ușor excitabile.

Accentul cade pe evoluția măicuței Benedetta care este un personaj complex și acum, darămite atunci, dacă ar fi blamată în secolul 21 pentru apucăturile ei, ce să mai zicem acum sute de ani când rolul femeii era clar.

Continui să fiu enigmatic și scriu că acest film ar fi blestemat  vehement în public de Înalt Prea Bogația Sa, părintele Daniel, dar cred că acasă, pe înserat, l-ar folosi abitir drept material de practică pentru concepția imaculată.

Pe limbaj neaoș, filmu-i porcos din cale afară, nu chiar ca Babardeala lui Jude, dar este mai senzual, mai erotic, mai cu gust, cele două personaje principale au fost fete bune cu costumiera, ele neavând nevoie de prea multe straie pe parcursul filmului. Mă rog doar să fi fost cald pe platou, să nu le ia cu răceală prin toate orificiile.

Filmul îți umple inima de erezie și gândul de multe păcate, combinând straniu jocul erotic lesbian cu locația monahală, fiind în același timp și plin de dragoste creștinească îndreptată spre Iisus salvatorul, dar și de iubire interzisă între persoane de același sex.

Producția Benedetta este curajoasă, nici filmele XXX nu se încumetă la asemenea premise (așa am auzit de la prieteni ai prietenilor mei), și înțeleg de ce acest film este huiduit drept blasfemator de cei care se trezesc și se bagă la somn cu Dumnezeu în minte și pioșenie în suflet. Deh, unii pupă moaște, altele pupă…. vedeți în film. Unii se închină la Fecioara Maria, altele se unesc la propriu cu Fecioara Maria.

Însă dincolo de acest aspect erotic, neavenit într-o asemenea locație în care ar trebui să domnească ruga eternă și ofranda permanentă oferită lui Iisus, filmul dă cu bâta în mod sistematic în ipocrizia religiei, în fățărnicia celor care propovăduiesc cuvântul Domnului, dar în spatele altarelor închise nu-s decât niște simpli mercantili orbiți de ispita banului, ochiul dracului.

De la maica stareță care stă cu mâna-n întinsă către părinți, că pioșenia vine la pachet cu un preț piperat (că ruga nu ține de foame), până la cardinali hulpavi care ar face orice pentru a pune pe hartă mănăstirile ce le au în orânduire, ducându-se până la falsificarea de miracole, filmul lui Paul Verhoeven nu se ascunde după sutana popii și o dă direct, un adevăr dur pe care clericii de orice fel se tot screm să îl ascundă.

Și pe lângă asta, ne prezintă, fără să fie o mare surpriză, cât de potentă este religia când vine vorba de influența ei asupra mulțimii cu minte mai săracă, nu îmi iese din minte nici acum gloata furioasă spălată pe creier de dogme religioase care îți întoarce obrazul cu furca.

De aici rezultă, în numele iubirii lui Hristos, niște scene de-o violență corporală (chiar dacă uneori doar implicată, nu și arătată) ieșită din comun care nu are nimic de-a face cu iubește-ți aproapele.

Recunosc că singurul motiv pentru care am urmărit Benedetta a fost safismul (uite un cuvânt nou învățat acum), că de altfel nu mă screm prea mult să pun ochii pe filme care atacă subiecte religioase pentru că nu le văd rostul, dau drumul la TV pe Trinitas și urmăresc ipocrizia habotnică în direct, nu mai am nevoie de filme pentru asta.

Huo, ereticule, pe rug cu tine, parcă aud în fundal.

Filmul pare-se este bazat pe fapte reale, dar cât o fi înflorit scenariul, Dumnezeu știe, cert este că  Benedetta nu-i un film care să mă impresioneze prin subiectul evlavios abordat, că nu vine cu nimic nou, punctul lui de atracție a fost, cel puțin pentru mine, celălalt aspect, știu, unul care mă condamnă la chinuri eterne în cazanele încinse din iad, dar uite că așa filmul a câștigat un spectator.

Nu trebuie să trec cu vederea faptul că pelicula este plină de simboluri religioase, de mesaje divine, de apostrofări acuzatoare, ce să mai, tot tacâmul care vine la pachet când vine vorba de un film care abordează un asemenea subiect.

M-aș duce repede să bag câteva Ave Maria, dar nu prea am ce căuta sub sutana popii, așa că mai bine îi cioplesc filmului, întru mântuirea spiritului 7 statuete numai bune de închinăciune la ele.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Lamb

Apăi din Islanda nu mai văzusem filme, dar Lamb a rezolvat și problema asta. Se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *