Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
După o experiență amară cu Queer, am zis să încerc și Brokeback Mountain, filmul care i-a adus lui Ang Lee premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.
Pelicula a obținut alte două statuete, pentru scenariu adaptat și coloană sonoră, bașca multe nominalizări, trei pentru actorie, pentru cel mai bun film și cea mai bună imagine.
🎬 Brokeback Mountain – Premisă 📖
Doi păstori, că nu pot să le spun ciobani, se întâlniră pe un munte, cel din titlu, pentru a struni o turmă de oi a unui barosan de prin părțile locului.
Jack (Jake Gyllenhaal – Road house) nu-i la prima lui experiență prin acei munți, este obișnuit cu exigențele șefului, este și mai extrovertit, mai de gașcă, să-i zic așa, mai mult fugit de acasă de gura tatălui cicălitor.
Ennis (Heath Ledger – The Dark Knight), în schimb, este sfios din fire, aproape copilăros, nici cu cleștii nu-i scoți vorbele din gură, vine de departe pentru că-i lipsit de familie, dar urmează să se căsătorească.
Amu`, între noi fie vorba, ce să facă și ei singuri prin acele pustietăți atâta amar de vreme? Că ai anumite nevoi carnale, așa că între cei doi începe să se nască o poveste de dragoste.
Apropo, anul este 1963.
💭 Brokeback Mountain – Comentariu 🍿
Ați terminat cu chicotelile mustăcite pe sub nas ca urmare a subiectului? Putem trece la lucruri serioase?
Da, a fost inconfortabil să urmăresc două huidume de oameni hârjonindu-se ca doi cotoi în călduri.
Personal, am trecut repede peste această senzație și după vreo 20-30 de minute am uitat complet că povestea este despre doi bărbați, ci mai degrabă despre două suflete separate de o societate înapoiată.
Adaptat după o scriere scurtă semnată de Annie Proulx, scenariul construiește o relație gingașă, nu aș putea spune romantică sau drăgăstoasă, ci una tristă și neîmplinită.
Povestea de dragoste dintre cei doi este una complicată pentru că se plimbă periculos pe buza prăpastiei convențiilor unei societăți care te ostracizează dacă nu respecți normele impuse cu forța.
Legătura dintre Jack și Ennis evoluează pe parcursul a câteva decade într-un context dominat de secrete și sacrificii, fiecare întemeindu-și propria familie, dar fără să fie fericiți, ci pentru că așa trebuia.
Aceste salturi temporale venite din neant, fără a fi însoțite de obișnuitul text „după X ani‟ pictează în tușe groase temele universale ale dorinței, identității și imposibilității de a trăi liber așa cum îți dorești.
Deși nu pot spune că pelicula debordează de senzualitate în ciuda câtorva scene incendiare, filmul a reușit să mă sensibilizeze prin felul în care e redată pasiunea arzătoare cu care cei doi se iubeau.
Privirile flămânde după o dragoste mistuitoare, îmbrățișările puternice și îndelungi la revederile de după ani și ani, tremurul vorbelor când se salutau și lacrimile rostogolindu-se pe obraji la despărțirile ce vin atât de repede mi-au răscolit inima.
Nici nu pot să-mi imaginez cum este să-ți trăiești viața pe ascuns, să te bucuri de mici momente de desfătare sufletească printre picături, departe de gura spurcată a lumii, și să-ți irosești restul existenței într-o închisoare ai cărei pereți sunt cutumele arhaice ale unei umanități cu o mentalitate aflată într-un regres permanent.
Dacă vă imaginați că tot filmul constă în secvențe în care cele două personaje își fac unul altuia colonoscopii ad-hoc, vă înșelați amarnic, nu despre sex este vorba aici, ci despre descoperirea propriei identități și traiul într-o societate care nu te acceptă așa cum ești.
Ori îți înghiți sentimentele pe care le nutrești pentru că nu sunt conforme cu gândirea lui Gigel tractoristu` sau pentru că te bârfește Leana lăptăreasa, ori riști să fii, la propriu, lapidat de mulțime furioasă.
Cel puțin, așa era acum peste 60 de ani, s-au mai schimbat lucrurile în atâtea decenii, dar parcă deschiderea orizontului se face mult prea lent.
Poate de aceea se încearcă și cu forța, dar asta mai rău face, mai rău scindează taberele, mai bine mai încet și sigur decât mai repede și cu finalizare nefericită.
Nu știu dacă interpretez prea mult anumite imagini, dar au fost câteva secvențe în care elementele de pe fundal contrastau puternic cu ce era în prim-plan.
Ba aveam o pajiște verde care dădea o senzație de liniște, dar pe ea se afla o camionetă vechea și ruginită, adică decrepitul antic, ba unii bețivi se băteau ca demenții, reprezentând urâțenia din oameni, în timp ce în spate explodau focuri de artificii care erau simbolul frumuseții.
Așa am perceput acele scene, drept niște metafore cu privire la relația frumoasă dintre Jack și Ennis care își urma cursul sinuos într-o lume răutăcioasă și mizerabilă.
Acum am înțeles de ce Ang Lee a luat Oscarul pentru regie, pentru că l-a meritat pe deplin, filmul fiind artă vizuală.
Mă uitam la natura sălbatică care-și făcuse culcuș în Brokeback Mountain și simțeam cum mirosul proaspăt al ierbii, parfumul îmbătător al florilor și răcoarea zăpezii ieșeau din ecran și-mi învăluiau camera.
Ritmul este lent, dar nu am avut nicio obiecție din acest punct de vedere, când acțiunea tergiversa și nu se întâmpla cine știe ce, măcar aveam cu ce-mi delecta privirea.
Apropo de asta, hai să vă dau o veste bună, există nuduri, dar nu doar masculine, sunt și unele feminine, așa că avem egalitate, să nu aud comentarii.
Și când posesoarele lor sunt Michelle Williams (The Fabelmans) și Anne Hathaway (Mother`s instinct) în vremurile lor de glorie, chiar nu aveți motive să vă plângeți.
Uitasem că este și Anne Hathaway în film. Înainte s-o facă Nolan Cat Woman, iată că mai întâi a făcut-o Ang Lee Cow Girl.
În atare condiții, nu contează cu ce pereche buclucașă de cromozomi v-a înzestrat mama natură, sângele o să atingă, într-un fel sau altul, temperatura de clocotire.
Actoria este fabuloasă, deși erau destul de tineri pe atunci, cei doi interpreți principali ne oferă niște partituri extraordinar de nuanțate, jucând personaje care iubeau cu pasiune, dar care aveau sufletele distruse de imposibilitatea consumării relației interzise.
Am mai descoperit, spre surprinderea mea, și alte nume acum cunoscute, dar care în urmă cu 20 de ani abia intrau în atenția publicului, nume precum Kate Mara, David Harbour, Anna Faris și Linda Cardellini (deși cele din urmă aveau notorietate din Scary movie și Scoby-Doo).
Sunt și momente care pun frână curgerii line a poveștii. Și unul din aspectele negative ține și de o nebuloasă din mintea mea la care încă nu am găsit un răspuns satisfăcător.
Oare homosexualii au un radar înfipt în creier cu care depistează instantaneu alți homosexuali? Se uită la un purtător de organe genitale masculine și pot decide pe loc dacă e homosexual sau heterosexual?
Probabil exprimarea nu este tocmai în concordanță cu normele actuale din domeniu, că prezența unei perechi de testicule nu mai echivalează cu un proprietar masculin, dar ați prins ideea.
Întreb asta pentru că protagoniștii sar unul pe altul pe nepusă masă, în start de film, de parcă le scria în frunte ce orientare sexuală au.
Apoi m-au bulversat un pic salturile de câțiva ani fără să fiu anunțat în prealabil, ceea ce m-a băgat în ceață că nu mai știam la ce să mă aștept ori de câte ori se făcea trecerea de la un cadru la altul.
Hai să destind, de final, atmosfera cu câteva glumițe lipsite de orice urmă de malițiozitate.
A fost drăguță scena în care Jack a luat mielul în mână. Of, numai la prostii vă gândiți, a luat mielul în mână la propriu, nu este bun eufemism.
Băi, și totuși, sunt serios acum, după atâta fasole?
Și eu nu am mai văzut atâtea oi strânse ciorchine decât într-un singur alt loc… Noua Zeelandă. Unde v-a dus mintea aici?
🏆 Brokeback Mountain – Verdict 👍 sau 👎
Filmul este unul devastator prin implicațiile sale, mai ales prin partea finală, și trimite un rând de fiori înghețați prin trupurile calde pentru că nu ai cum să rămâi impasibil la drama celor doi.
Chiar dacă nu mi se adresează, pentru că n-am treabă cu același sex, am rezonat pe deplin cu această portretizare delicată a vulnerabilității sufletești și durerii cauzate de imposibilitatea de a iubi fără constrângeri.
UNICA VIAȚĂ PE CARE O AVEM ESTE MULT PREA SCURTĂ PENTRU A O TRĂI DUPĂ GURA LUMII ȘI NU DUPĂ POFTA INIMII.
Vă las aici și melodia la care mi-a zburat gândul în timpul vizionării filmului: Righteous Brothers – Unchained melody.
La atmosfera generală contribuie și o coloană sonoră melancolică excelentă, și n-am să mint, ultimele 20 de minute au fost tulburătoare și da, am și plâns.
Cu o regie expertă, interpretări de senzație și o estetică sensibilă, pot spune că Brokeback Mountain a dărâmat câteva cărămizi din zidul prejudecăților dăunătoare, zid ce părea indestructibil.
Huliți-mă, înjurați-mă, ocărâți-mă, n-are a face, eu tot am să dau o mână de ajutor celor doi să tundă 9 mioare.
(4,5 / 5)
