Carga maxima

Carga maximaPRI 083

Pe Netflix am dat peste brazilianul Carga maxima, un film cu camioane.

Este tradus în engleză ca Overhaul.

 

🎬 Carga maxima – Premisă

Roger (Thiago Martins) este pilot într-o competiție de camioane, dar nu prea are rezultatele dorite pentru că sponsorii nu dau grămadă să-i ofere banii necesari pentru a-și cumpăra cele mai bune piese.

În urma unor circumstanțe tragice, ajunge să lucreze în echipa unui mare baron de pe acolo care, chipurile, are o afacere aproape legală.

Vrăjeală de două parale, că Roger fură containerele altor camioane.

Și treaba merge bine. Până nu mai merge.

 

💭 Carga maxima – Comentariu 🍿

Nu mă pricep la mașini, așa că n-o să bag dume cu specific auto.

Neah, nu-i mare scofală filmul ăsta, avea o idee destul de  interesantă, un fel de The fast and the furious cu camioane, dar din lipsa unui buget consistent trage în permanență frâna de mână.

A avut o singură secvență mai palpitantă cu un container care a decis că nu mai vrea să-și unească balamalele cu cele ale capului tractor.

Însă cam atât.

Urmăririle pe șosea sunt desfășurate în viteză redusă, atât la propriu, cât și la nivel scenaristic, iar cele de pe circuitul de curse sunt lipsite de vlagă.

Băi, măcar un accident cu ceva rable făcute praf sau vreo ieșire spectaculoasă în decor a la Final destination 3, ceva acolo care să injecteze o picătură de adrenalină.

Nimic pe nicăieri.

Păcat, că exista un potențial uriaș în rezervor în ciuda conceptului de bază fumat, însă utilizarea lui cu acest tip de autovehicule nu este atât de răspândită.

Așadar, se putea mult mai bine.

Carga maxima

 

Scenariul dă cele mai mari rateuri atunci când încearcă să prezinte povestea când camioanele sunt băgate în parcare.

Dacă acțiunea să zic că ar fi olecuță incitantă, aspectul uman al filmului lasă de dorit.

Totul este plin de clișee și extrem de banal, plus că drama se învârte în gol ca niște cauciucuri de vară uzate când dau de ghețuș.

Nu am simțit nicio conexiune cu personajele deși ar fi trebuit să vărs măcar o lacrimă de kerosen.

Nu mai insist cu comentariul pe seama acestui film, trec direct la verdict, că deja se vede în depărtare steagul hașurat care anunță finalul.

 

🏆 Carga maxima – Verdict 👍 sau 👎?

Filmul este o oportunitate eșuată, așa îl consider.

Putea fi, dar n-a fost. Și aici nici măcar nu mă leg de aspectul vizual căruia îi lipsesc câteva cascadorii impresionante pentru a transforma producția într-una cu adevărat distractivă.

Totul pornește de la scenariu, dacă nu am prins drag de erou, deși nu-i chiar erou, atunci bătălia este pierdută chiar din start.

Cum nu mai am multe lucruri de spus despre el, mă retrag și eu la boxe deoarece am rămas deja în urmă cu 5 tururi de circuit pentru că filmul nu-i chiar vreun dezastru colosal, ci ușor uitabil.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Kill

Kill

Deși titlul Kill este destul de banal și neinspirat, nespunând mare lucru, filmul este departe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *