Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Civil war, dar fără Captain America în față, este noul, și aparent ultimul, film al lui Alex Garland (Ex-Machina) care a zis că i s-a stins flama pasiunii de a regiza.
Să vedem dacă așa o fi.
🎬 Civil war – Premisă 📖
Fără prea multe explicații suntem azvârliți în mijlocul unui război civil purtat pe solul Statelor Unite ale Americii.
Se pare că yankeii nu mai au pe cine invada și, cum nu se simt bine dacă nu se războiesc cu cineva, au început să se bată între ei.
Câțiva corespondenți de război, Lee (Kirsten Dunst – Hidden figures) și Joel (Wagner Moura – The gray man), și-au pus în cap să traverseze SUA pe o distanță de multe sute de mile având ca destinație capitala unde doresc să-i ia președintelui un interviu.
Asta dacă or să ajungă acolo vii și dacă POTUS n-o să fie capturat până atunci.
Pe drum mai pescuiesc doi pasageri și cei patru trec prin multiple situații la limită deoarece amenințările pândesc la tot pasul.
💭 Civil war – Comentariu 🍿
Sincer, nu prea am înțeles cu exactitate care-i scopul filmului sau ce vrea să transmită.
Și sunt sfârtecat în două direcții diferite, dar asemănătoare.
Fie este vorba despre amenințarea reprezentată de grupările extremiste care devin tot mai gălăgioase ACUM în USA și pelicula încearcă să tragă un semnal de alarmă arătând până unde se poate ajunge în cazul izbucnirii unui conflict stupid.
Fie scoate în evidență cât de periculoasă este această meserie de jurnalist de război deoarece personajele principale sunt implicate cot la cot cu soldații în luptă, doar că ei nu trag cu arme, ci trag în poză cele mai reprezentative cadre.
În mare parte Civil war este un „road movie‟, dar unul care se desfășoară în mijlocul unui conflict armat, așadar oricând un glonț răzleț se poate propti în fruntea celor din mașina presei.
Având în vedere că este scris și regizat de Alex Garland, dar și produs de A24, aveam așteptări mai mari de la poveste, credeam că este una mai sofisticată, cu concepte intelectuale și cu mesaje subliminale la care să te gândești mult timp după vizionare.
Însă am găsit filmul destul de banal, fără să aducă vreo briză de inventivitate în poveste, nici nu pot spune că-i original, că pelicule despre cât de scrântiți sunt americanii și cum percep ei libertatea am văzut destule.
N-am priceput nici de ce-i interzis minorilor, la noi având rating IM-18.
Într-adevăr, este violent, c-așa-i la război, drumurile sunt presărate cu cadavre mutilate, iar cei vii se dedau la tot felul de fapte reprobabile, dar nu-i atât de brutal încât să merite această categorisire.
Sau, mai știi, poate am devenit atât de desensibilizat încât nu mai sunt impresionat de secvențe care pot induce regurgitația, acesta fiind și un laitmotiv al filmului.
Anume acela că omul se obișnuiește rapid cu orice situație, chiar dacă la început pare insurmontabilă.
Exemplificative în acest sens sunt secvențele în care cei neutri, care nu vor sau încă nu au apucat să se implice în conflict, își duc viața normal chiar dacă noaptea cerul este luminat de focurile de artilerie.
Cel puțin așa am interpretat respectivele scene, că omul este și o bestie cretină, în stare să se ia la omor cu vecinul din orice nimic, dar și ușor adaptabilă la orice catastrofă tot de ea generată.
Ce mi-a plăcut la film a fost faptul că m-a tratat ca pe un adult cu mintea coaptă, neoferindu-mi cine știe ce detalii despre conflict.
Cine l-a pornit, din ce motive, ce vor taberele beligerante, aceste aspecte rămân în ceață, doar ne aruncă fără să ne întrebe de sănătate în linia întâi și ne lasă să ne dumirim singuri.
Apropo, de supraviețuit printre proiectile și obuze, să dea dracului de nu-mi era milă de soldații implicați în lupte care erau nevoiți să-i dădăcească și pe oamenii de presă să nu fie omorâți din neglijență.
Eu, cinic cum sunt, îi lăsam de izbeliște, să se descurce pe cont propriu, că fundul meu este mai valoros decât al unor necunoscuți.
Nu cred că mai este cazul să menționez că este o puternică declarație anti-război, nu glorifică în niciun moment luptele, ba din contră, ne trage de mânecă să ne băgăm mințile în cap și să ne cumințim.
Că până vine era glaciară sau ne vizitează vreun asteroid, noi singuri o să ne exterminăm din prostie cruntă.
Cam atât despre partea narativă a filmului, fiecare probabil va înțelege altceva din ce a vrut Civil war să ne declare, că-i destul de ambiguu din acest punct de vedere.
Sau, din contră, prea clar astfel încât mesajul mi-a trecut razant pe deasupra capului.
În ceea ce privește componenta tehnică, doar actul trei este cu adevărat un război civil în care se dezlănțuie iadul, iar vizualul și auditivul se împreunează armonios și generează momente intense, asurzitoare și sângeroase.
Până atunci nu-i vreo mare reușită pentru că am asistat la multe deplasări cu mașina pe fel și fel de drumuri, care părăsite prin pustietate, care doldora de secesioniști care așteptau să mătrășească pe cineva străin lor.
Cum personajele nu sunt foarte bine conturate, rămânând un mister trecutul lor sau de ce fac ceea ce fac, nu prea m-am lipit sentimental de ele și astfel partea emoțională a fost destul de fadă.
Nu-i mare secret că distribuția nu va ajunge la final în aceeași componență de la start, dar n-am prea putut jeli pentru că nu mi-a fost cu adevărat drag niciun personaj.
🏆 Civil war – Verdict 👍 sau 👎
Am zis că nu-i deloc subtil scenariul, dar acum mi-am adus aminte de câteva chestii interesante care spun multe despre starea națiunii din film.
Una este cea din trailer, mă refer la întrebarea „Ce fel de americani sunteți?‟ rostită de Jesse Plemons (Killers of the Flower Moon), cealaltă se referă la o achiziție de combustibil și valuta în care este plătită.
Mă gândesc că acest Civil war are un impact mai mare asupra americanilor care ar trebui să tragă niște învățăminte din fictivul, dar posibilul, conflict prezentat.
Adică în loc să-și răcorească nervii mărșăluind cu mitralierele în școli, mai bine s-ar apuca de activități mai plăcute, care nu implică descărcarea armelor în conaționali.
Pentru mine a fost un pic dezamăgitor, voiam să fie mai dur, mai filozofic, mai satiric, să devină o metaforă acidă cu privire la conceptele tot mai descreierate care sunt considerate a fi normale de către americani.
Înainte să trag 7 poze artistice, mai am de menționat că m-a frapat o mică scenă, dar edificatoare pentru societatea în care trăim acum, cea în care normalitatea a început să fie văzută ca pe ceva ciudat tocmai pentru că aberantul, încetul cu încetul, devine predominant.
(3,5 / 5)
