Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2010
Corneliu Porumboiu dă din nou lovitura, de data aceasta cu Polițist, adjectiv, după ce cu trei ani în urmă a obținut primul premiu Gopo pentru A fost sau n-a fost?, filmul său de debut.
🎬 Polițist, adjectiv – Premisă 📖
Cristi, fără bă, jucat de Dragoș Bucur (Două lozuri), este un polițist tânăr, fără multă experiență, care are în sarcină un caz destul de banal de trafic de droguri.
Scuze, un presupus trafic de droguri.
Trebuie să fie cu ochii pe niște liceeni care trag din țigări cu hașiș și în urma filajului să își dea seama dacă unul dintre ei, cel considerat capul răutăților, este și vânzător, nu doar client final.
Doar că al nostru Cristi nu prea este convins de vinovăția acestuia și vrea să extindă ancheta spre disperarea superiorilor care doresc închiderea cât mai repede a dosarului.
Și uite așa se naște un conflict între Cristi, care ține morțiș să meargă pe mâna propriei intuiții, și șeful care-l bate la cap să urmeze litera legii, că doar aia contează.
Presat de timp și de ordinele primite, Cristi trebuie să decidă pe ce cale o va apuca.
💭 Polițist, adjectiv – Comentariu 🍿
Gata, s-a terminat relația de dragoste dintre mine și filmele câștigătoare de premiu Gopo. După trei producții la rând care mi-au plăcut a venit acest Polițist, adjectiv care va rămâne în istorie drept inventatorul ciorbei narative.
Acum știu de unde vine această expresie deoarece aici am asistat la cel puțin două scene în care personajul principal mănâncă migălos o strachină cu ciorbă sau alt fel de mâncare și o face în timp real.
Cu ce scop? Habar n-am, cred că nici scenaristul nu știe cu exactitate care sunt rostul acelor secvențe și ce contribuție utilă au în imaginea de ansamblu a poveștii din film.
Recunoscu că am dat pe repede înainte în acele momente că doar o viață am și nu pot chiar s-o irosesc cu astfel de scene de o pomană absolută.
Măcar de ar fi cugetat Cristi cu voce tare pe un subiect anume, să am motive să fiu alături de el, dar nimic, halește în liniște mormântală.
Ritmul de aici este terorizant de lent, dar asta nu ar fi fost o problemă dacă ar fi fost și cu folos, doar că maculatura narativă care vine ca un balast să îngrașe durata filmului este degeaba.
Undeva ascuns în măruntaiele pseudo-filozofiei de baltă există un scurtmetraj GENIAL cu privire la o dilemă a neexperimentatului copoi care încă are o coloană vertebrală intactă și vrea să-și facă meseria pentru că dorește dreptate, nu epoleți.
Iar dilema se referă la alegerea pomenită în premisă.
Fie să treacă peste ordinele superiorilor care, la supărare, îi pot distruge cariera ca răzbunare sau din dorința de a-i arăta cine-i șeful, dar așa măcar ar rămâne cu conștiința împăcată.
Fie să se autocorupă moral și să cedeze, urmând indicațiile veteranilor despre care se presupune că sunt doldora de înțelepciune, dar nu-s decât niște vulpi șirete care știu să-și acopere urmele și să găsească rapid niște țapi ispășitori.
Cam la asta se rezumă filmul pentru că altceva interesant chiar nu are, doar dacă nu considerați palpitant să urmăriți scene interminabile trase dintr-o bucată cu camera fixă.
Știu că filajul este o treabă searbădă, anostă, plictisitoare și obositoare, nu mai era cazul ca scenariul să mă arunce în câteva astfel de acțiuni în care Cristi doar sprijină ore bune un gard sau un stâlp uitându-se în gol, tot așteptând să se întâmple ceva.
Avantajul unor asemenea scene este că elimină apariția unor erori de continuitate, iar asta mă bucură nespus de mult.
Cum secvențele sunt trase dintr-o singură dublă, lichidele din pahare, vodcă sau cola, au un volum logic care scade în funcție de consumație, nu ca la alte filme în care crește sau scade ca urmare a îmbinării neglijente a cadrelor în camera de editare.
Revenind la ritmul de melc în care se deplasează acțiunea (și aici cuvântul este folosit în sensul cel mai larg), dacă nu v-apucă pandaliile când Cristi și nevastă-sa încep să facă analiză de text pe versurile unei melodii înseamnă că sunteți din fier forjat.
Sunt prea multe astfel de secvențe statice, cu camera fixată pe un personaj care realizează activități banale, fără vreo însemnătate anume, pentru a nu depuncta scenariul sec.
Pe mine m-au luat toate căldurile când, spre final, am ajuns în antecamera șefului și mă uitam la o secretară care bătea de mama focului cu două degete aceleași 4-5 litere din partea stânga a tastaturii.
Și lovea cu nesaț în SPACE de parcă găsise acolo iluzoriul punct G și voia să profite la maxim de el.
Filmul este salvat de la o executare cu condamnare de prezența actului final, anume scena DEX-ului care este excelentă spre excepțională.
Inițial, nu i-am sesizat simbolistica, dar pe măsură ce se derula mi se destupau, rând pe rând, sinapsele și mă prindeam de semnificația profundă a acelor dialoguri ce par absurde la prima vedere.
Bașca, mi-am dat seama că se combină perfect cu o discuție anterioară legată tot de cuvinte pe care am găsit-o, la momentul respectiv, inutilă și iritantă.
Realizarea tehnică este una elementară, cu camere bătute-n bolțuri care nu se mișcă în multe scene și actorii trebuie să valseze pe lângă ele.
Atmosfera redată este una anostă, cum altfel, că rare sunt filmele românești premiate care să transmită veselie, bucurie, chef de viață și speranță de mai bine.
Dacă nu-i cu mohorâre deprimantă, atunci nu au stofă de premii pe la Cannes sau Berlin.
Mai are rost să mă plâng de sunetul ce bate la ușa execrabilului? Am zis că poate surzesc eu și nu mai aud bine nici cu sonorul dat la maximum, dar și alte persoane mi-au confirmat că au dificultăți în a pricepe replicile.
Bine că există o subtitrare în engleză care mi-a venit în ajutor.
De asemenea, filmul mi-a lăsat impresia că acțiunea are loc într-un univers cinematografic Gopo ca urmare a prezenței lui Vlad Ivanov care a jucat în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și care va fi prezent în alte 3 filme câștigătoare de mare premiu Gopo.
Practic, dacă îi dai un rol în filmul tău, ai o șansă din trei să iei un Gopo acasă 😊.
Dragoș Bucur (Urma) joacă destul de bine, ce tânăr era pe atunci, și este credibil în rolul unui om separat ca Moise în două.
Pe de o parte, vrea să se răzvrătească împotriva unui sistem corupt, îmbătrânit, depășit de vremuri, prea birocratic și plin de incompetenți numiți pe bază de cumetrii și alte asemenea practici.
Pe de altă parte, își dă seama că este unul singur și că nu va avea sorți de izbândă, dar încearcă să reziste cât mai mult pe metereze.
Aș putea comenta și pe seama finalului care poate fi caracterizat și ca fiind subit, fără rezoluție, dar și ca având o finalitate definitivă, în funcție de cum este interpretat.
🏆 Polițist, adjectiv – Verdict 👍 sau 👎
Și eu sunt pe cale să intru la judecata lui Solomon pentru că sunt în dubii cu privire la calitatea acestui film.
Într-adevăr, sunt exasperante scenele kilometrice în care se petrece fix pix nimic important pentru nucleul narativ.
Însă, în același timp, când am trecut de acest moloz înnebunitor, am ajuns la diamantul confruntării finale care chiar te pune pe gânduri și te face să te îndoiești de propria-ți moralitate.
După cum spuneam anterior, dacă era un scurtmetraj de 40-45 de minute nu aș fi ezitat să-l așez pe un piedestal al perfecțiunii.
Doar că produsul final este ca munca într-o mină auriferă, trebuie să sapi printre tone de pirită până să găsești o pepită de aur adevărat.
Ah, și filmul m-a și pus la treabă, am avut mult de citit pentru că, și nu glumesc, regizorul fixează camera (un laitmotiv al peliculei) pe rapoartele de urmărire scrise de către Cristi într-un font Lucida (scris manual) de abia am descifrat textul.
Dar măcar am învățat ceva nou, știu acum ce înseamnă maieutică, n-auzisem până acum de acest cuvânt. Omul cât trăiește învață.
Hai că v-am plictisit și eu, așa că mă pregătesc 6 acțiuni de flagrant delict.
(3 / 5)
