Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
1982
Gandhi este un film mamut, cu o durată de peste 3 ore.
La premiile Oscar a înhățat nu mai puțin de 8 statuete aurite.
Nu mai ard tămâia de pomană în preambul, mă apuc să disec acest film de-o seamă cu mine.
🎬 Gandhi – Premisă
N-ar fi prea multe de povestit despre subiectul acestui film pentru că deja v-ați prins din titlu.
Este o biografie destul de extinsă a celui ce a fost Mahatma Gandhi, pe numele său din buletin Mohandas Karamchand Gandhi.
Îl luăm în colimator undeva la finele secolului XIX, plimbându-se teleleu prin Africa de Sud.
Deși era avocat cu patalama, fiind de culoare este azvârlit din tren de la clasa I pentru că inferiorilor ca el, așa cum erau considerați cei ce n-aveau nuanța ca laptele, nu le erau permise condiții decente de trai.
Șucărit de această nefăcută, Gandhi își pune în cap să elibereze India de sub stăpânirea Imperiului Britanic.
Dar nu prin violență, ci prin proteste pacifiste și insubordonare pașnică.
💭 Gandhi – Comentariu 🍿
Cu ce să încep?
Înainte ca turma modernă să se simtă ofensată că în rolul unui indian a fost distribuit un actor britanic țin să le precizez fluturașilor că numele real al lui sir Ben Kingsley este Krishna Pandit Bhanji.
Pam-pam, șah mat.
Filmul urmărește viața lui Gandhi pe o bucată întinsă pe durata a jumătate de secol, o viață împânzită de abuzuri suferite ca urmare a îndărătniciei lui de a pune contra Imperiului Britanic.
Însă nu abuzuri din alea comuniste, gen să fie bătut cu joarda peste testicule, ci a tot făcut trasee la pușcărie, fiind încarcerat pentru fel și fel de nelegiuiri inventate pentru că deranja non stop, dar nu se dădea la fapte violente.
Nu o scriu cu inimă rea, dar n-am cum să trec cu vederea acest aspect, pelicula de 190 de minute este destul de plictisitoare pentru că nu se întâmplă prea multe lucruri palpitante.
Și nici nu are ceva surprinzător în ea pentru că deja știm cum se va termina povestea și care a fost rezultatul strădaniilor diplomatice ale lui Gandhi.
Însă nu pomenesc asta ca pe ceva rău, doar că filmul se bazează incredibil de mult pe dialog, că nici nu avea pe ce altceva să marșeze.
Cu toate astea, Gandhi este captivant, atât filmul, cât și personajul.
Realizarea tehnică mi-a adus aminte, pe alocuri, de Lawrence of Arabia, cu peisaje grandioase și pline de farmec, infuzate cu o cultură străină și foarte diferită de a noastră.
Decorurile, veștmintele, tradițiile, respectul reciproc, gestica aproape religioasă, toate acestea au construit un film cu miasmă orientală care nu dezamăgește la nivel vizual.
Desigur, punctul central al producției este Gandhi, hai să nu zic că era cel mai îndreptățit om din istorie pentru o asemenea peliculă, dar printre cei mai merituoși.
Nici măcar Iisus nu s-a ridicat la nivelul de pioșenie pe care l-a atins Gandhi, de răbdare și menținere pe poziție nu mai pomenesc.
Plus că a fost atât de iubit și respectat încât s-a înconjurat de oameni cu adevărat loiali care nu l-au trădat precum Iuda.
Știu, știu, nu toți l-au iubit, că de aia a avut soarta pe care a avut-o, dar chiar și așa, a fost un etalon al moralității sublime.
El este dovada irefutabilă că un singur om poate schimba lumea dacă are coloană vertebrală și crede în misiunea sa, neabătându-se de la crezurile fundamentale care îi guvernează viața.
Chiar dacă acest concept este considerat desuet sau a devenit perimat în zilele noastre, am urmărit filmul cu pielea ca de găină.
Nu mi-a venit să cred ce mentalitate imuabilă ca Everestul în bătaia vântului și ce atitudine senină ca o zi de vară într-un paradis tropical a putut avea Gandhi.
Serenitatea lui chiar devenea la un moment dat enervantă că nu concepeam că o persoană poate fi atât de calmă și nu își iese din țâțâni indiferent de situație.
În timp ce oamenii din jurul său se inflamau până aproape de punctul de erupție (și uneori dincolo de el), Gandhi rămânea înconjurat de o aură de seninătate perenă cu care dezamorsa orice conflict.
Nu știu dacă a fost chiar așa în viața reală, că nu m-am ținut după bucata de pânză care-i acoperea zona inghinală să-i observ comportamentul autentic, așa că poate există și o romanțare în caracterizarea personajului.
Nu că poate, ci cu siguranță, că asta este una din mărcile înregistrate ale filmelor.
Însă personajul este cu adevărat fascinant, are o tărie de caracter dincolo de orice ne este nouă cunoscut și nu poate fi șantajat în niciun fel, nici pecuniar, nici sentimental.
Ce să mai, din punctul meu de vedere, dacă ar fi existat un Mesia, probabil s-ar fi apropiat foarte mult de personalitatea lui Gandhi.
Te face să te simți mic, insignifiant, egoist, răutăcios, chiar dacă anterior nu te-ai fi caracterizat așa. Pe lângă el pălesc și sfinți canonizați, atât de divină îi este întreaga ființă. Îi mai lipseau aripile de îngeri și portretul era complet.
Hai că am comentat prea mult pe seama personajului și am lăsat deoparte alte aspecte ale acestei producții.
Nu sunt doar discuții ideologice și conflicte diplomatice, avem și câteva momente tensionate care se lasă cu măcel ad-hoc care nu fac altceva decât să accentueze ura față de britanicii invadatori.
Aici seamănă întrucâtva, dar de departe, cu celebrul și recentul RRR, și acolo englezoii scorțoși se credeau stăpâni absoluți și reacționau violent ori de câte ori acest atribut fictiv era pus sub semnul îndoielii.
Dacă vreți să vedeți cum arată cu adevărat rasismul, atunci Gandhi este un exemplu de luat în seamă.
Azi definiția de bază a rasismului a fost mult diluată și acum orice inconvenient al vreunei minorități este transformat în rasism.
Nu-ți place un film cu negri? Ești rasist.
Porți numai haine albe? Ești rasist.
Bei lapte normal? Ești rasist.
Nu lași negrul să te jefuiască ziua în amiaza mare? Ești rasist.
Nu mai are rost să menționez că interpretarea pe atunci a necunoscutului Ben Kingsley (Schindler`s list) este magistrală.
Primul rol principal într-un film i-a adus și singurul Oscar.
Cu greu mi-am dat seama că este el în papucii lui Gandhi, și asta pentru că deja știam cine este actorul din spatele personajului, în caz contrar nu m-aș fi prins, mai ales că are și păr o bună bucată din timp.
🏆 Gandhi – Verdict 👍 sau 👎?
Mă temeam că nu am ce să scriu despre un film care abordează biografia unui personaj mai mult decât arhicunoscut, dar iată că deja am depășit timpul setat pentru comentariu.
Uite că și un film plictisitor din punct de vedere al acțiunii poate fi interesant și, mai ales, stimulant pentru creier pentru că aici ai multe de băgat la cap.
Dacă nu niște concepte mai elevate, măcar să învățăm să avem mai multă răbdare și să nu apelăm la drăcușorul din noi imediat ce nu ne convine ceva și să nu începem să dăm din picioare ca puradeii răsfățați.
Totuși, că trebuie să pun un pic tunurile pe film, deși nu are neapărat legătură cu producția în sine, genericul de final mi-a lăsat un gust amar.
Prezintă mai întâi toți actorii de sorginte englezească, deși niciunul nu a avut un rol principal. Sau nu mai important decât actorii indieni care au beneficiat de mult mai mult timp pe ecran.
Ca aspect interesant, deși sunt destule exemple, dar aici vorbim de o tripletă, ceva unicat, Ian Charleson, John Gielgud și Richard Griffiths au reușit performanța de a juca în doi ani consecutivi în producții care au luat Oscar pentru cel mai bun film.
Culmea, toți trei pentru aceleași două filme, Chariots of fire în 1981 și Gandhi în 1982.
Hai să închei pledoaria, că deja am luat-o prin deșertul arid, comentând pe lângă subiect.
Gandhi este un film formidabil în ceea ce privește aspectul uman și mai degrabă m-aș închina la personajul Gandhi decât la un bărbos imaginat, ca atare am să-i ofer, cu multă plecăciune, 9 ofrande simbolice.
(4,5 / 5)
Filmul ăsta s-a regizat singur? Nu știu ce e așa de greu să menționezi și numele regizorului, ca un gest de apreciere, mai ales dacă ți-a plăcut filmul.
Sincer, nu am simțit nevoie să îl pomenesc, a contat omul Gandhi, aproape că s-a regizat singur filmul, ai dat drumul camerei și l-ai lăsat pe sir Ben să își facă de cap.