Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Man of steel este primul film din ceea ce avea să fie mult hulitul și foarte problematicul DCEU. Regizat de Zack Snyder și lansat în 2013, Man of steel spune povestea lui Superman (Henry Cavill – Mission: Impossible: Fallout, Zack Snyder’s Justice League), un kryptonian, ultimul al rasei sale, care este expediat pe o planetă îndepărtată, Pământ, de către părinții săi, înainte ca planeta natală să fie distrusă de lăcomia locuitorilor săi.
Ajuns pe Terra, în Kansas (locație simbolică, poate cu trimiteri către The wizard of Oz), este luat în primire cu multă dragoste și adoptat de către familia Kent, Martha – nume cu rezonanță în DCEU – (Diane Lane – Serenity) și Jonathan (Kevin Kostner – Hidden figures, McFarland, USA), familie care îl crește într-un mediu onest, plin de percepte morale și cu un înalt simț al responsabilității.
Dar filmul sare rapid 33 de înainte (din nou, simbolism, vârsta lui Iisus la răstignire) și ne prezintă un Clark Kent care încearcă să-și găsească locul într-o lume încă străină, încă nepregătită să accepte prezența unei ființe extraterestre cu puterile unui zeu.
Pacea planetei este amenințată de antagonistul Zod (Michael Shannon – Knives out, The shape of water) care are ceva de împărțit cu Kal-El / Superman / Clark Kent și de aici pornește conflictul care se poate încheia cu distrugerea planetei.
Este momentul în care Kal-El trebuie să decidă ce cărare să apuce în drumul destinului său.
Despre Zack Snyder se știe că nu prea le bunghește pe partea de poveste, el fiind un regizor axat mai mult pe vizual, de aceea filmele lui suferă la capitolul poveste, dar aici a fost excepția, fie a avut o tresărire de orgoliu, fie a fost impulsionat și de faptul că la scenariu a dat o mână de ajutor și Christopher Nolan, cert este că Man of steel este un film care se concentrează mult pe substanță.
Aproape 90 de minute din cele 150, cât are filmul, sunt destinate creionării personajului Superman, un personaj confuz sufletește, care nu știe care îi este scopul, de unde vine, unde se duce, ce trebuie să facă, un personaj plin de întrebări existențiale și adâncit în dileme morale, încât pune sub semnul întrebării orice acțiune pe care o întreprinde.
Zack Snyder reușește să prezinte un Superman vulnerabil, nu fizic, ci spiritual, îl face cu adevărat uman, în ciuda forței sale indestructibile, suferă intrinsec ca orice om. El nu este încă Superman, este doar Clark, un tânăr pierdut printre gândurile sale, care încearcă să se regăsească, să își dea seama cine este, nefiind deloc divinitatea perfectă cu care am fost învățați.
Iar interacțiunile cu tatăl său pământean, măiestru întrețesute sub formă de flashback-uri în poveste, sunt emoționante până la lacrimi. Mai rar mi-a fost să am ochii umezi la momente care, aparent, par banale scoase din context, dar urmărind povețele sănătoase și moralitatea puternică pe care Jonathan i le transmite lui Clark nu am avut cum să mă abțin.
Știu că este un superhero movie, un gen aruncat la gunoi de mulți, dar Man of steel se individualizează din gloată, este deasupra multor filme tocmai pentru că nu este o peliculă tâmpă bazată doar pe acțiune furibundă și distrugeri monstruoase. Până și personajul negativ este unul pe care îl înțelegi, are o motivație ce nu ține de cotropire pur și simplu, că așa i s-a sculat de dimineață, să cucerească o planetă, este un antagonist cu al cărui plan rezonezi până la un anume punct.
Și faptul că inamicul are formă umană dă o tușă de realism filmului, se simte altfel când Superman se luptă cu un personaj palpabil, nu o grămadă de CGI high-tech pusă doar pe distrus.
Toată această poveste intimă, plină de conflicte personale, este însoțită de o acțiune palpitantă, că până la urmă este un film în care personajele au superputeri, automat se lasă cu cataclisme distructive, explozii monumentale și o grămadă de clădiri pulverizate aduse pe marele ecran de cele mai bune efecte speciale disponibile la acea vreme, efecte care arată excelent și după aproape un deceniu.
De asemenea, are unele momente extrem de tensionate, chiar dacă știi cum se termină, suspansul este foarte bine clădit încât am strâns don pumni de mi-am pipăit oasele anticipând deznodământul unor scene.
Ce să mai, pentru mine Man of steel este senzațional, și deși nu-mi prea place Zack Snyder, aici trebuie să mă înclin în fața lui. De la scena de început, pe Krypton, una plină de emoție profundă și spectacol vizual, până la finalul incandescent care pune personajele la grele încercări morale, împingându-le la decizii radicale, întreg filmul este o combinație perfectă de suflet și creier, cu o coloană sonoră semnată de Hans Zimmer dumnezeiască.
Henry Cavill este mai mult decât perfect în rolul lui Superman, iar Michael Shannon are, la rândul lui, o interpretare fantastică a personajului negativ, care nu este deloc unul unidimensional, este bine construit, rațional și neabătut de la scopul său, care nu este unul egoist.
Toată distribuția este una de-a dreptul stelară, de la Amy Adams în rolul Lois Lane (Vice, Arrival) până la Russell Crowe (The nice guys, Gladiator) ca Jor-El sau Laurence Fishburne (The Matrix, John Wick 3) ca Perry White, toți fac o treabă bună și dau viață unor personaje de care ne atașăm.
Cu toate că părerile sunt subiective, n-am să înțeleg criticile acide aduse la adresa lui Man of steel, mulți dintre rottentomatoești scriind că filmul este doar o grămadă de scene incoerente de acțiune plină de efecte speciale și mă întreb dacă le-a sărit cumva DVD-ul și nu au văzut primele 90 de minute care sunt bazate pe poveste și nu pe acțiune.
Uitasem cât de bun este Man of steel și, deși îl aveam pe primul loc în topul filmelor DCEU, am fost un pic speriat să-l revăd, având în vedere huliganismul la care a fost supus, dar am tupeul, acum cu el proaspăt în minte, să spun că este unul dintre cele mai bune filme cu supereroi pe care le-am văzut, să zic că maximum 5-6 ar fi mai bune, ÎN OPINIA MEA, decât Man of steel.
Are de toate, este pachet complet.
Spectacolul grandios din punct de vedere vizual în care la loc de cinste sunt distrugerile masive provocate de 2 Dumnezei pe pământ este prezent din plin. Nu înțeleg de ce se plânge lumea că este prea mult devastator și se moare la greu, păi ce ați vrea să se întâmple când niște ființe indestructibile o dau parte în parte și nu o fac într-un joc pașnic de șah?
Povestea emoționantă ocupă și ea o bună bucată din film și chiar dacă nu am bocit ca Acces din rect când s-a gătat treaba cu Vulpița, tot am smucit de câteva ori din nas.
Și ceea ce este mai rar pentru un film de acest gen, ridică multe probleme morale și te pune bine de tot pe gânduri, nefiind deloc un film vesel, ci unul mai scorțos filozofic, ceva mai realist, mai cu picioarele înfipte în Pământ.
Desigur, are câteva glumițe când și când, unele nelalocul lor într-o poveste atât de serioasă, plus că relația amoroasă dintre Superman și Lois este tratată cam superficial, dar alte reproșuri n-am să-i aduc filmului.
Fără alte adăugiri suplimentare, îmi iau zborul și mă îndrept, spre stupefacția mea și nu numai, și deja aud huiduielile, cu viteza Mach 10 spre destinație, uimit de cât de fain este Man of steel și cât de mult pălesc majoritatea producțiilor din acest gen pe lângă acest film epic din aproape toate punctele de vedere.
(5 / 5)
