Godzilla: Minus one

Godzilla: Minus oneDupă o așteptare seculară de 6 luni iată că a sosit pe meleagurile noastre și Godzilla: Minus one.

Este un film care a ajuns la noi mai încet ca melcul pe autostradă pentru că nimeni nu s-a sinchisit să achiziționeze drepturile de distribuție în România.

 

🎬 Godzilla: Minus one – Premisă 📖

Suntem în buza finelui Războiului Secund Mondial și Koichi (Ryunosuke Kamiki – Suzume) este un pilot kamikaze care nu prea face cinste armatei japoneze.

Sună a blasfemie, dar am dreptate pentru că omul vrea să trăiască. Așa că face o manevră lașă și, după o întâlnire terifiantă cu un monstru marin, se întoarce la vatră.

Sau la ce mai găsește din ea deoarece bombardamentele au făcut prăpăd în glia natală.

Aici se trezește pe cap cu o pripășită pe tarlaua lui, o tânără domniță, Noriko (Minami Hamabe – Shin Kamen Rider), care are și o scumpete de fată, Akiko.

Însă Koichi nu are parte de liniște deoarece după câțiva ani Godzilla se plictisește în adâncuri și iese la suprafață să facă niscai prăpăd printre oameni.

 

💭 Godzilla: Minus one – Comentariu 🍿

Laudele nesfârșite au crescut anticipația pentru acest film și nici măcar un miracol pascal resuscitator nu m-ar fi entuziasmat atât de mult ca apariția peliculei.

A meritat așteptarea? Oare a dat roade tăria avută în mine de a nu pune mâna pe o variantă de două parale și de a-mi bate joc de experiență?

Răspunsul este clar: DA.

Nu mă apuc acum să ridic osanale structurii scheletice a poveștii, că este una ca oricare alta din această franciză, nu vine neapărat cu ceva uluitor de nou sau fantastic de original.

Firul narativ merge pe aceeași direcție ca toate filmele din seria japoneză.

Pe de o parte suntem aruncați în mijlocul unei drame umane cauzate de prezența abominației mutante care nu se sinchisește de nimeni și de nimic.

Și asta ne ocupă mai tot timpul.

Pe de altă parte ne delectăm cu dezastrul lăsat în urmă de creatura odioasă care își face apariția când și când să nu uităm de ce ne-am lipit ochii de ecran.

Așadar, nimic ieșit din comun. Doar că scenariul este foarte bine construit și oferă momente sfâșietoare atunci când suntem alături de ființele umane.

Spre deosebire de alte filme unde mi se rupea de furnicile vorbitoare pe care Godzilla le strivea în neștire, aici relația dintre personajele principale este de așa natură clădită încât am ajuns să empatizez rapid cu ele.

Filmul a creat în mine o stare conflictuală pentru că nu știam de unde să-l apuc pe Koichi, că-i tare complex, lăsa-l-aș fără sake pe timp de secetă.

Este și laș, dar și erou, este și rece ca gheața, dar și cald în suflet, când te tratează cu dosul, când își dă viața pentru tine.

Uneori mă enerva la culme pentru că-i tare prostovan, alteori mă emoționa până la lacrimi prin felul în care interacționa cu persoanele apropiate lui.

Din punct de vedere al poveștii umane, filmul a nimerit-o la fix, iar asta a dus la evaporarea unei eventuale plictiseli apărută atunci când Godzilla lipsea.

Dacă sunteți curioși, da, am plâns. Și nu o dată, pentru că pelicula a făcut ceva curajos, ceva care m-a luat prin surprindere, ceva numai bun de a-ți sparge inima-n bucățele.

Însă hai să trec la ceea ce contează cu adevărat la un film care are în titlul său și Godzilla.

Acesta nu apare des, ar fi fost și culmea să o facă având în vedere că bugetul producției a fost undeva la 15 milioane de dolari.

Dar și când răspunde prezent la strigarea catalogului, să te ții nenică de ce ai la îndemână pentru că măgăoaia preistorică nu știe de glumă, nu-i drăgălașul care doarme ca o pisică-n Colosseum.

Când își face apariția se simte din plin toată forța distructivă de care dispune această dihanie monstruoasă născută din împreunarea unei naturi nervoase și a nemerniciei speciei umane.

Se mișcă lent, că nu-i Usain Bolt pe steroizi, dar asta îi permite să calce totul în picioare, cu greu spre deloc poți să scapi cu viață când te ia Godzilla în cătare.

Godzilla: Minus one

 

Cât despre răsuflarea nucleară nu pot spune decât WOW! Dacă Godzilla începe să vadă roșu în fața ochilor și îi vine să râgâie, asta înseamnă că oamenii vor vedea albastru, ceea ce este echivalent cu distrugere totală.

Este cea mai cutremurătoare reprezentare a acestei abilități de care dispune Godzilla, iar efectele ei sunt pe măsură.

Nu știu dacă ar fi meritat neapărat Oscarul pentru efecte speciale, arată foarte bine filmul, nimic de zis, dar am sesizat că atenția a fost acordată mai mult creaturii și mai puțin mediului înconjurător.

Există câteva poticniri pe ici, pe colo, la redarea pagubelor făcute de Godzilla, vizibile mai ales dacă stai geană pe fiecare pixel ca un chițibușar veritabil.

Având, însă, în vedere pasiunea imensă pusă în realizarea filmului coroborată cu mizilicul de 15 milioane de dolari cât a costat, rezultatul este de-a dreptul miraculos.

Acum că am și văzut producția sunt și mai uimit de ce au putut realiza oamenii ăștia. Nu mai fac comparații cu Hollywood, că-s de prisos.

Am apreciat designul lui Godzilla care încorporează și elemente clasice, semănând ca aspect cu cel din primul film, dar este și adus în modernitate prin folosirea CGI-ului aproape fără cusur.

Hai că era să mă cărăbănesc de aici fără să pomenesc câteva cuvinte și despre partea cu mesaje sociale.

Scenariul nu precupețește să iradieze guvernul japonez cu acuze de incompetență și delăsare, aruncând cu bombe verbale în el.

Și chiar de n-am avut treabă cu niponii de pe atunci, am rămas dezgustat de informațiile oferite care au făcut lumină asupra modului în care a fost abordat războiul.

Unul care a dus la moartea a mii și mii de soldați căzuți la datorie, dar nu în urma confruntărilor cu inamicii, ci din cauza logisticii defectuoase și a planificării dezastruoase.

 

🏆 Godzilla: Minus one – Verdict 👍 sau 👎?

Chiar dacă este un film fantezist, l-am găsit destul de verosimil acolo unde ar fi trebuit să fie așa.

Planul pus la cale pentru înfrângerea lui Godzilla nu-i chiar atât de fantasmagoric precum în alte producții și chiar că am crezut că este posibil de dus la bun sfârșit dacă așa ceva s-ar întâmpla în realitate.

Ce-i drept, povestea obișnuită, pe care am mai văzut-o în câteva filme japoneze din cea mai veche saga cinematografică, m-a împiedicat să pun această realizare pe cea mai înaltă treaptă.

Dar Godzilla: Minus one este excelent și complementează la perfecție Godzilla x Kong.

Unul a oferit distracție tâmpă pe cinste, celălalt a venit cu seriozitatea dramatică, unul a avut lupte cu duiumul și personaje umane dispensabile, celălalt a adus o poveste emoționantă.

O vizionare dublă cu aceste filme reprezintă visul meu umed în ceea ce privește producțiile din acest gen, așa că mă plec în fața lui Godzilla: Minus one și îi detonez 9 mine marine.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Recenzie video

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Creation of the Gods I: Kingdom of storms

Creation of the Gods I: Kingdom of Storms

Săptămâna Filmului Chinezesc 2024 găzduită de Centrul Cultural Chinez din București a debutat cu un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *