IF

admin 26/05/2024 Fantasy 1 Comment 1,262 Views

IF este acronimul pentru Imaginary Friends sau Prieteni Imaginari, dar și un film scris și regizat de John Krasinski (A quiet place).

🎬 IF – Premisă 📖

Bea (Cailey Fleming – Peppermint) este o fetișcană de 12 ani care din fragedă pruncie are o viață dificilă. Nu doar că mama a murit în urma unei boli crunte, dar nici tatăl ei nu se simte prea bine.

Acesta stă mai mult prin spital, așteptând o operație dificilă, însă necesară salvării vieții lui.

Așa că micuța Bea este nevoită să se mute cu bunica, deși se citește pe fața ei că nu prea îi convine acest aranjament.

Nu trece mult timp și fetișcana simte că este urmărită de o făptură stranie și, ce mai tura-vura, descoperă că ea poate vedea, prin nu se știe ce minune magică, prieteni imaginari.

Nu ai ei, ci ai altor persoane care au devenit adulte și au uitat de plăsmuirile imaginației care le-au ușurat drumul prin copilărie.

Și însărcinat cu redistribuirea lor către alți copii este Cal (Ryan Reynolds – Deadpool) care nu prea are succes în lăudabilul său demers.

💭 IF – Comentariu 🍿

Primul meu gând după ce am urmărit această producție a fost acela că evoluția lui IF este una bizară.

Începe cu o atmosferă prea juvenilă, chiar dacă tragică pe alocuri, cu făpturi drăgălașe, puse pe șotii, cu isprăvi amuzante și cu dulcegării menite a caria suflețelul din noi.

Dar se termină matur și cu o sapă bine plasată la fundația subconștientului deoarece împinge cu abnegație niște mesaje la care nu ai altceva de făcut decât să gândești profund.

Pare un film pentru cei mici, dar doar la suprafață pentru că, așa am interpretat eu, prietenii imaginari reprezintă cu totul altceva.

Altfel ar fi cam nesănătos să normalizeze conversatul cu piticii de pe creier pentru a găsi ajutor și soluții la ei ca și când ar fi reali.

Psihologii și-ar freca mâinile de bucurie în această situație pentru că ar avea destul material didactic la dispoziție.

Ce reacție ați avea în cazul în care aflați de la soră/frate/amic că discută de zor și cere sfaturi unui unicorn sfios sau unui cub de gheață?

Cred că ați căuta cât mai repede prima cămașă bine croită care să reziste până la cel mai apropiat sanatoriu mintal.

Așadar, ca gând propriu, nu cred că filmul se referă neapărat la acest subiect care este o metaforă cu privire la pierderea inocenței din cauza tumultului societății care ne ia pe sus și, implicit, ne suge orice chef de viață.

Nu mai ai timp să miroși o floare pentru că trebuie să prezinți imediat, chiar ieri dacă se poate, nu știu ce grafic pentru nu știu ce prezentare.

Nu te mai poți delecta cu o ieșire într-un parc de distracții că ești nevoit să petreci sfârșitul de săptămână în compania unui raport urgent.

Să nu mai zic că adio vreun ieșit la iarbă verde pentru că jungla de beton acaparează tot și că trupul uman devine tot mai firav și rezistă din ce în ce mai greu asaltului nociv al poluării cauzate de progresul permanent al rasei umane din punct de vedere tehnologic.

Hai că m-am urcat până-n pod cu analiza psihologică a filmului în loc să povestesc efectiv ce se întâmplă în el.

Păi nu prea mare lucru, tot firul narativ gravitează în jurul găsirii de noi parteneri cu inima deschisă și mintea receptivă pentru IF-urile șomere care nu mai pot trage mâța de coadă pe ajutor social.

Sincer să fiu, mă așteptam ca filmul să fie ceva mai captivant și ideea dezvoltată mai abitir, dar parcă s-a împiedicat de o barieră invizibilă care tot punea obstacole în calea unui scenariu cu mai mult zvâc.

Sunt destule glumițe repetate care-și pierd hazul după prima căzătură în poveste, iar impactul emoțional, chiar dacă este acolo, nu l-am găsit a fi atât de puternic pe cât mă așteptam.

Poate și pentru că filmul a fost și destul de previzibil? Că m-am prins de anumite conexiuni încă dinainte să văd mov în fața ochilor, ceea ce nu a lucrat deloc în favoarea răsturnărilor de situație din final.

Se spunea că se lasă cu jelanii, dar pare-se că nu din partea mea.

Nici pe Ryan Reynolds nu l-am simțit foarte implicat trup și suflet în film, dar adevărul este că nu-i el personaj principal.

Dar sunt absolut convins că este mâna lui implicată într-o dumă pe care o veți descoperi abia la genericul de final.

La nivel tehnic nu pot spune că mi-a stins lumina de cât de bine arată, însă se prezintă decent, tinzând mai mult spre o estetică animată decât una realistă.

Apropo de verosimil, presupunând că acești IF ar exista cu adevărat, pare-se că uneori respectă regulile logicii, alteori nu, semn al unui scenariu cu niscai inconsistențe cerebrale.

🏆 IF – Verdict 👍 sau 👎

Am văzut filmul cu cel mic care n-are habar ce este ăla prieten imaginar, că generațiile recente au cu ce să-și ocupe mintea, nu ca boșorogii de noi care aveau drept gadgeturi bățul și nisipul.

În mare parte s-a distrat la IF, că sunt destule scene țintite cu predilecție către audiența de-o șchioapă, dar au și fost momente de nerăbdare și plictis când povestea stagna prea mult într-un loc.

Cam așa am perceput și eu filmul, are intenții lăudabile, excelează la partea meditativă care învârte în mare viteză rotițele angrenajului creat de sinapse, dar îi lipsește ceva anume.

Sau doar mi-am imaginat că-i lipsește ceva anume.

Cred că ar fi fost mai reușit dacă se axa exclusiv pe audiența adultă și venea cu o poveste mai tăioasă și mai serioasă pentru că reușește să dea de gândit, dar nu a trecut cu succes linia de finiș

Înainte să sparg 7 baloane colorate, am o întrebare pentru voi.

Ați avut prieteni imaginari în copilărie? Pentru răspuns trebuie să vin doar în timpul orelor de vizită sau…?