The strangers: Chapter 1

The strangers: Chapter 1Strangers: Chapter 1 este primul film dintr-o trilogie deja filmată, studioul dorind să le lanseze pe următoarele două în mai puțin de un an.

Eu sper să nu o facă.

 

🎬 Strangers: Chapter 1– Premisă 📖

Să vedeți originalitate de poveste, cică doi iubăreți se află într-o călătorie către undeva.

Cum drumul lor trece prin pustietate, ajung, de foame, într-un orășel de rednecși și ghiciți ce?

Li se strică mașina.

Așa că nu au de ales decât să petreacă noaptea acolo, dracu` știe de ce ar accepta așa ceva, și închiriază prin Airbnb un coteț în mijlocul pădurii.

Că de ce nu?

Surprizele colosale nu se opresc aici, noaptea sunt atacați de trei mascați înarmați cu ustensile șutite de la vreun felcer falimentar.

Și începe o luptă contra cronometru, una pe viață și pe moarte, între trioul ucigașu și perechea tâmpă.

 

💭 Strangers: Chapter 1– Comentariu 🍿

Am făcut deja Strangers: Prey at night, care a fost o dejecție diareică, așa că nu aveam mari așteptări de la acest film, mai ales că este scris de trei domni care n-au nimic calitativ pe numele lor.

Bașca, este regizat și de către Renny Harlin care, din peste 40 de titluri în portofoliu, are doar un singur film cu adevărat bun, The long kiss goodnight, și ăla acum aproape 30 de ani.

Povestea este de o banalitate extraordinară, dovadă că poți să fii tufă de Veneția pe scriitură, important este să ai pile la Hollywood.

Eu nu i-aș lăsa pe ăștia nici măcar să compună necrologul unei pisici întinse pe asfalt, darămite să scrie filme având în vedere ce vomă este acest scenariu.

Nu doar că adună absolut toate clișeele posibile și imposibile din filmele de acest gen, dar nici măcar nu se screme să aducă un sâmbure putrezit de originalitate.

Este FIX precum celelalte filme care încep cu The strangers, doar că mult, mult, mult mai nereușit.

Personajele, fie că vorbim de alea bune, fie că le pomenesc pe cele negative, sunt de-o idioțenie greu de egalat.

Dacă există o frântură de decizie bună pe care ar putea s-o ia, garantat vor face exact opusul pentru că altfel povestea nu ar avea cum să înainteze din cauza lipsei de inspirație a celor care au defecat-o.

Deja nu mai comentez filmul, îmi ventilez nervii, așa că sunt șanse mari să dezvălui amănunte „vitale‟ din această producție plină de „surprize‟.

Păi tuta aia de muiere aude clar că este cineva în casă, indubitabil este cineva în casă, și ce face?

Țopăie voioasă țopa-țopa către sursa zgomotelor terifiante fix ca Scufița Roșie în labele lupului.

Mai știi, o fi ea curajoasă, nu zic nu, la mine când miaună o pisică noaptea în secunda 2 sunt în celălalt capăt al țării, că nu stau să investighez ca eroul, fuga este mai sănătoasă.

Bine, în cazul de față și această alegere ar fi fost, probabil, inutilă, că oricum intrușii sunt dintr-un viitor îndepărtat pentru că posedă tehnologie de teleportare.

Apar din senin, fără vreo logică, în locuri în care le era imposibil să ajungă atât de repede, de juram că auzeam în surdină „Beam me up, Scotty!‟

The strangers: Chapter 1

 

Dintre cei care au văzut deja filmul, să mă lămurească de ce are la noi rating de IM-18 pentru că n-am văzut ceva atât de violent sau scârbos încât să merite introducerea în această categorie.

Ba aș putea chiar să-l dau în judecată pentru că începe cu o statistică referitoare la actele criminale din SUA și ne spune că povestea de față îl prezintă pe unul dintre cele mai brutale.

Minciuni electorale, dacă dau în orice zi pe Știrile de la ora 17 garantat aflu despre crime mult mai sadice și oripilante decât ce se întâmplă aici.

Și cât de previzibil este scenariul, nu mi-a venit să cred câtă lene a existat la scrierea lui.

Sunt convins că vă veți prinde cu un minut înainte să se întâmple de măcar cinci momente care ar trebui să ne ia prin surprindere.

Nu le înșir, însă voi inventa un cuvânt compus din primele două litere ale fiecărui moment „șocumomapu‟.

N-am pomenit actorii, că le-aș face un deserviciu, mai ales el joacă extrem de prost, de chiar m-a făcut să cred că este unul dintre cei răi.

Avea uneori niște priviri bizare și bovine care nu anunțau nimic bun, dar a fost o alarmă falsă, realitatea este nu se pricepe el la meseria asta, nu că ar fi fost scenariul pus pe șotii.

Nici măcar lipsa de motivație a celor trei care ucid pentru că pur și simplu ucid nu are menirea să învioreze cumva povestea pentru că deja acest tertip este fumat și nu mai are impact.

 

🏆 Strangers: Chapter 1– Verdict 👍 sau 👎?

Înțeleg întrucâtva de ce tot apar filme cu această premisă, pentru că nu-s deloc memorabile, le uităm odată ce am ieșit din sala de cinema și când primim altă Mărie cu fix aceeași pălărie avem impresia că-i ceva nou.

Din păcate, aici execuția este un eșec pe toate palierele, pentru o peliculă horror există incredibil de multă plictiseală, o infinitate de secvențe inutile și, ce este cel mai grav, nu avem groază.

Doar dacă plimbarea lentă a unor mascați prin pădure poate fi considerată groază, atunci da, a avut.

Îți dai seama de lipsa de talent a scenariștilor când, pentru a presără tensiune în poveste, sunt nevoiți să-i facă pe protagoniști și mai retardați decât sunt antagoniștii.

Evident se termină în coadă de pește, că de asta sunt pe țeavă alte două filme, și deja știu ce urmează să se petreacă în al doilea. Și asta fără să fi citit o literă despre povestea din el.

Nu merită mai mult de 2 topoare în cap și asta din respect pentru Renny Harlin care m-a bucurat în copilărie cu filmul pomenit anterior.

1 out of 5 stars (1 / 5)

The strangers: Chapter 1

Trailer

 

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The exorcist

The exorcist

Cu ocazia recenziei cu numărul 666 m-am gândit să revăd The exorcist, filmul din 1973, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *