Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Deși titlul Kill este destul de banal și neinspirat, nespunând mare lucru, filmul este departe de a fi unul ordinar.
Ah, este indian, să știți din start, dar nu se cântă absolut deloc.
🎬 Kill – Premisă 📖
Povestea pornește romantic, cu un cuplu neoficial format din Tulika (Tanya Maniktala) și Amrit (Lakshya), iubăreții făcând planuri de fugă din lesa tatălui atotputernic al fetei.
Acesta deja i-a aranjat o logodnă cu un necunoscut, fără să-i pese de dorința fiicei.
Cei doi își dau întâlnire într-un tren cu gândul de a se face dispăruți și a-și trăi viața fericiți.
Ce nu știu ei este că în acel tren se urcă și o bandă de criminali (în jur de 40 de nelegiuiți) care vrea să jefuiască toți călătorii. Și știm cât de ticsite sunt trenurile în India.
Ce nu știu bandiții este că Amrit nu-i un fitecine, face parte din armata de elită a Indiei.
Și ghiciți ce urmează să se întâmple.
💭 Kill – Comentariu 🍿
Să nu ziceți că umblu cu subterfugii și încerc să vă induc în eroare, încep cu problema principală, și să-i zic unica deranjantă, a filmului.
Este exagerat din cale afară, dincolo de limitele verosimilului.
Eroul nostru este făcut din ceva aluat de adamantium că poți să vâri în el cuțite fără număr, el nu se dă bătut, găsește de fiecare dată noi și noi resurse de energie pentru a continua lupta.
Dacă producția era concentrată pe realism, probabil Amrit ar fi murit de 5 ori în acel tren.
Dar și Rocky, care a luat Oscar pentru cel mai bun film, este exagerat. Chiar și It ends with us, că e un exemplu recent, este la fel de exagerat, dar din alt punct de vedere.
Însă, la dracu, de ce aș vrea un film de acest gen care să fie realist pentru că în mod sigur fie s-ar termina după 5 minute, fie ar plictisi de moarte.
Și am gătat cu paranteza negativă pentru că, în rest, Kill este un film de acțiune de senzație, nici nu mi-a venit a crede că vine din India la cât de bine este realizat când vine vorba de confruntări în spațiu închis.
Trenul este unul normal, cu culoare înguste și cușete de-o parte și de alta, astfel încât suprafața destinată confruntărilor este una redusă.
Aici a intervenit măiestria celor care au coregrafiat luptele pentru că au reușit să-și imagineze ciomăgeli diverse fără să se repete prea mult în mișcări și scheme.
Când zic acțiune, mă refer la una primordială, dusă fără arme de foc, doar cu pumnii, picioarele și orice obiecte tăietoare avute la îndemână, de la cuțite și topoare până la machete și kukri-uri.
Primele 45 de minute sunt decente, am zis că hai că nu-i chiar rău, se bat oamenii mai bătrânește, dar se bat cât să nu casc gura a somn.
Însă din momentul în care apare titlul filmului pe ecran, da, apare după 45 de minute, se schimbă complet foaia datorită unei alegeri scenaristice incredibil de curajoase.
Violența intră în viteza a șasea, răufăcătorii se înmulțesc sensibil, iar Amrit este nevoit să trezească din hibernare bestia sângeroasă care zăcea în el pentru a face față avalanșei de inamici.
Și de aici începe cu adevărat prăpădul, acele coridoare se îngustează și mai mult pentru că leșurile măcelărite ale nefericiților care l-au supărat pe Amrit fac o grămadă mare, tot mai mare.
Dacă în alte filme de acest tip eroul tot mai păstrează o fărâmă de moralitate în el, aici nici vorbă de așa ceva, este atât de brutal și nemilos protagonistul încât începuse să mi se facă milă de ăia răi.
Îi bumbăcea, schilodea, fărâmița și prăpădea în felurite chipuri chinuitoare de nu mai știam cine-i bun și cine-i monstru.
O să-mi dați dreptate când o să vedeți stalactitele umane însângerate.
Fiți pe pace, compasiunea pentru hoțomani se evaporă rapid deoarece și ei mătrășesc nevinovați fără să aibă scrupule, nu-i interesează cine moare, atât timp cât nu sunt ei cei care închid ochii.
Vorba aia: Decât să plângă muica mea, mai bine să jelească mamele celorlalți.
Scenariul reușește să creioneze niște scârbe de antagoniști ale căror acțiuni și crime te fac să-ți pierzi orice pioșenie și să îți dorești să moară în cele mai crunte chinuri. Și o vor face.
Acțiunea odios de brutală ar fi fost de pomană dacă nu era și filmată cum trebuie și aici Kill excelează pentru că secvențele viscerale sunt surprinse în toată splendoarea lor măcelărească.
Și nu a fost deloc ușor o asemenea izbândă având în vedere spațiul claustrofobic în care se desfășoară povestea pentru că stăm în tren majoritatea timpului.
Totul se vede așa cum trebuie și am fost în permanență conștient de cine cu cine se bate, nu m-a lovit confuzia cauzată de camere tremurânde sau alte tertipuri folosite pentru ascunde anumite rateuri ale acțiunii.
Ce-i drept, efectele speciale digitale, acolo unde folosite, arată destul de penibil, dar cine a mai avut timp să cârcotească la un foc fals când pumnii cădeau ca grindina și membrele erau făcute chiseliță?
Apropo, să nu credeți că doar Amrit prestează activități contondente, o fi el super eroul filmului, dar nu-i singur, are ajutoare de partea lui.
Ba un coleg de armată, bun prieten, îi este alături, ba câțiva dintre călătorii din tren fac front comun cu acesta.
Și toți au motive bine întemeiate de a-și lua inima-n dinți și a trece la represalii, ceea ce a mai diminuat din incredulitatea invincibilității lui Amrit.
Care nu-i chiar de neatins, își ia cafteală la greu, perniță de ace fac nenorociții din el, dar omul zici că are reactor de la Tony Stark, revine de fiecare dată cu forțe proaspete.
🏆 Kill – Verdict 👍 sau 👎
Noroc cu laudele aduse de Chris Stuckmann, că îmi trecea pe sub radar acest film, la americani fiind proaspăt lansat în cinematografe.
Nu știu dacă va redefini genul, așa cum este lăudat pe ici, pe colo, dar este o producție nemaipomenit de distractivă dacă nu deranjează lipsa ei de realism.
Pot spune cu siguranță că este cel mai bătăios film indian pe care l-am văzut, semănând destul de mult cu seria John Wick sau cu proaspătul Monkey Man.
Plus că povestea nu este chiar banală așa cum dă senzația în primele minute, scenariștii au luat niște decizii imprevizibile care mi-au pulverizat inima și mi-au făcut sufletul să rătăcească minute bune prin afara corpului.
Da, măi, am plâns ca un om mare ce sunt, că de aia avem glande lacrimale, să le folosim că altfel ies din termenul de garanție.
Dacă nu v-am convins încă să-l vedeți, mai am doi ași ascunși în mânecă pe care îi scot la înaintare.
În primul rând, Kill a fost antamat pentru un remake american produs de Chad Stahelski, cel care a regizat toate filmele din franciza John Wick, ceea ce spune multe despre calitatea lui.
În al doilea rând, povestea, dacă vă vine a crede, este inspirată din fapte reale, a existat în 2010 un asemenea jaf într-un tren și un soldat a ținut piept unei hoarde de răufăcători.
Bineînțeles, filmul este mult înflorit pentru a-l face mai captivant, dar am rămas siderat să aflu că a existat un bărbat adevărat care a lăsat deoparte propria-i siguranță pentru a-i proteja pe cei din jurul său.
Cu toate exacerbările sale aiuritoare, pentru mine Kill este cel mai bun film de acțiune al anului bazat doar pe lupte corp la corp în spațiu închis.
Nu că ar fi fost multe, probabil doar Monkey Man și The round-up 4 s-ar încadra în acest gen.
Așa că, spre stupoarea unora (sau multora), am să-i umplu cu gaz 9 brichete.
(4,5 / 5)
