Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
John Wick: Chapter 4 continuă franciza personajului al cărui nume nu poate fi pomenit fără a genera niscai atacuri de panică.
Oare aici va putea cineva să îi țină cineva piept lui John Wick?
🎬 John Wick: Chapter 4 – Premisă
Șucărit rău de tot după pocinogul pățit în Parabellum, John Wick (Keanu Reeves – The Matrix) își oblojește rănile și se pregătește de mare scandal.
Însă i-o ia înainte Marquis (Bill Skarsgård – Barbarian), un șmecheraș de viță nobilă în acest univers căruia i s-a pus pata pe crucea lui Wick.
Cum însă Wick n-are cruce, Marchizul vrea să i-o cioplească. Dar nu cu mânuțele lui manichiurate, că se murdărește, ci crescând în permanență suma pentru uciderea lui Wick.
Asta înseamnă că, din nou, toți asasinii sunt pe urmele iubitorului de câini.
Doar că acum al nostru erou are o problemă și mai mare, cu pămpălăii care vin în valuri nu-i mare scofală, însă din trecutul său iese la suprafață o figură amicală, Caine (Donnie Yen – Yip Man 4), care rupe prietenia.
Așa că Wick își încarcă pistoalele și se pregătește de o confruntare titanică în acest film care va dura aproape 3 ore.
💭 John Wick: Chapter 4 – Comentariu 🍿
Înainte de toate, sar un pic în viitor și fac un mic asterisc.
Verdictul în cazul acestui film va depinde în cea mai mare parte de un aspect important.
Dacă înghit sau nu faptul că John Wick a supt când era mic de la țâța lui Wolverine și trebuie să iau ca atare că are oase indestructibile.
Dacă nu înghit, atunci filmul este o absurditate exagerată, dacă înghit, atunci este o distracție pe cinste.
Eu am ales să înghit, așa că John Wick: Chapter 4 este un film de acțiune senzațional.
Până la acțiune trebuie mai întâi să mă leg de alte elemente adiacente care au dus la crearea unei atmosfere apocaliptice.
Se vede că regizorul s-a mai cizelat într-ale acestei arte și nu se pricepe doar la cascadorii, ci a devenit expert și în cromatică și imagine pentru că filmul arată foarte bine.
Cadrele sunt superbe, fiecare dintre ele putând fi expus fără probleme într-un muzeu, deoarece reprezintă o desfătare vizuală divină.
Contrastul dintre nuanțele folosite, paleta coloristică, modul în care sunt îmbinate imaginile, toate acestea transformă pelicula într-o pictură mișcătoare.
Filmul este fastuos, universul acesta prin care ne perindă este unul al exceselor din toate punctele de vedere, iar decorurile în care ne regăsim când și când mustesc a aristocrație, eleganță și cultură.
De asemenea, dialogurile, alea puține care sunt, deoarece Wick nu este un om al cuvintelor multe, sunt unele profunde, pline de-o intelectualitate filozofală ce pot fi subiecte de doctorat la Facultatea de Litere.
Acum intru în partea care reprezintă atracția filmului, adică acțiunea.
Nu credeam că scenele aiuritoare din filmele precedente pot fi depășite prin nebunie violentă și coregrafie dementă, dar John Wick: Chapter 4 a reușit s-o facă.
Desigur, folosind principiul: „Mai mult și mai mare este mai bun‟, cade în ridicol, dar unul încă eficient.
Secvențele de acțiune se scutură de realism ca un câine după baie, dar este un film de ficțiune, n-a fost niciodată verosimil, nici măcar primul.
Deci da, aici sare un pic mai mult calul și în funcție de stadiul în care se află creierul, pe ON sau pe OFF, filmul va părea fie desene animate, fie un orgasm fericit în acțiune fulminantă.
Cum suntem obișnuiți, John Wick este invincibil, are costumul ăla magic care oprește toate gloanțele, iar hoardele de inamici care năvălesc peste el sunt compuse din fraieșteni amatori care nu se pricep în meseria lor.
De aceea Wick îi seceră în felurite modalități și cu mijloace dintre cele mai diverse într-o simfonie poetică a violenței.
Cuțite, săbii, pistoale, mitraliere, topoare, nunceakuri, mașini, pumni, picioare, toate sunt folosite drept arme în acest film.
Nici nu am simțit când au trecut cele aproape 3 ore, deoarece ritmul este unul infernal, acțiunea este aproape non stop și scenele de scandal sunt extrem de lungi și magnific coregrafiate.
Ăsta este rezultatul când ai pe mână niște actori pricepuți în diverse stiluri de luptă și nu ai nevoie de dubluri pe care să le ascunzi apoi prin miliarde de tăieturi și cadre scuturate.
Ce să mai, acțiunea este hipnotică, da, am mai pomenit, elucubrantă logic și exacerbată fizic, dar este una care m-a cucerit iremediabil prin simetria și sincronismul ei de-a dreptul fantastice.
Chiar are o scenă filmată destul de original, n-am văzut-o prea des, de deasupra personajelor, care aduce aminte de jocurile video și care a funcționat de minune în contextul în care a fost implicată.
De John Wick nu mai are rost să comentez, deja știm că este Baba Yaga, și aici demonstrează din plin de ce auzul numelui său duce la refacerea ca prin magie a himenului și la încleștarea sfincterului.
El nu vorbește prin replici, n-are multe silabe de irosit, subiectele sale sunt gloanțele și pe post de predicat folosește pumnii.
În rest, se ține de cuvânt când zice că omoară tot ce prinde.
Poate doar ciuma bubonică să-și fi trecut pe răboj mai multe victime decât a făcut Wick în acest film.
Periplul său prin toată lumea, de la New York la Berlin și de la Osaka la Paris, lasă în urmă munți de cadavre, fiind biletul câștigător de loterie pentru pompele funebre.
Trebuie însă să-l pomenesc pe Donnie Yen, dacă John Wick este Baba Yaga, personajul interpretat de el este Moșu` Moarte, un fel de Daredevil oriental care nu te vede, dar te simte.
Măiestria lui în arte marțiale este pusă din plin la treabă în acest film și nu a dezamăgit deloc, generând niște confruntări intense care mi-au dat palpitații la inimă.
Ce nu mi-a plăcut la partea cu acțiunea a fost modul în care l-au folosit pe Scott Adkins.
Chiar nu era nevoie să-l bage într-un costum de grăsan de 200 de kilograme pentru că scena respectivă în care o dă parte în parte cu Wick, pe cât de bună este ca acțiune, mi s-a părut destul de penibilă.
Oricât de expert ai fi, numărul ridicat al kilogramelor te împiedică să fii atât de agil în mișcări.
Era clar că avem de-a face cu un om normal în costum de gras și nu cu un obez real pentru că o batoză de două chintale n-avea cum să se miște atât de acrobat.
Cât despre personajul negativ, acesta este unul standard, doar că plasarea lui în atmosfera rarefiată a eșalonului superior din acest univers îi conferă o aură enigmatică și princiară.
Continuă extinderea mitologiei acestui univers, un pic cam gogonat, că tot apar reguli noi cu fiecare film care puteau fi folosite anterior, dar încă nu fuseseră inventate.
🏆 John Wick: Chapter 4 – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este unul extrem de elegant, aproape perfect vizual și este ajutat și de o coloană sonoră brici, potențatoare, deși nu mai era nevoie, a intensității scenelor de acțiune.
Chiar dacă suntem aruncați în mijlocul unor asasini, nu pot să trec cu vedere educația și onoarea pe care le emană cei care au ajuns la un nivel deasupra gloatei.
Este și foarte emoționant, aici rezultatul fiind mai degrabă accidental ca urmare a unui context nefericit.
Nu este greu de ghicit despre ce este vorba, Lance Reddick (Angel has fallen), cel care a dat viață personajului Charon, decedând cu câteva zile înaintea lansării filmului, unele secvențe din film căpătând o altă conotație.
Eu unul sper să se oprească aici pentru că dacă un alt film va încerca să-l depășească pe acesta, atunci va repeta greșeala seriei Fast and furious, devenind prea stupid.
Aici a fost la limită, dacă mai exagera un pic se transforma în F9. Dar măcar m-a nimerit pe sensibilitate, dacă tot îmi livrezi absurditate aiuritoare, fă-o cât mai stilizat și incitant. Și a reușit.
John Wick: Chapter 4 a aruncat mănușa lui Mission impossible: Dead reckoning deoarece, momentan, este cel mai bun film de acțiune al anului 2023 în catalogul meu.
Ca atare, nu-mi mai rămâne de făcut decât să dau o mână de ajutor cioclilor și să scrijelesc 9 pietre funerare.
Atenție, dacă precedentele 3 filme nu au avut scene de după final, acesta are, așa că stați până vă dă afară personalul de la cinema pentru a prinde ultima scenă.
(4,5 / 5)
