Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
L-am prins pe L`amour ouf (sau Beating hearts) pe ultima turnantă înainte de a părăsi sălile de cinematograf din România unde nu a reușit să atragă prea mult interes.
🎬 L`amour ouf – Premisă 📖
Ea, Jackie (Adèle Exarchopoulos – Wingwomen), provine dintr-o familie decentă, de mijloc, nu se scaldă în fast, dar nici nu crapă de foame. De fapt, este crescută doar de tatăl care vrea pentru unica lui fată un viitor mai strălucit.
Așa că Jackie se concentrează pe studii, că doar așa poate ajunge departe. Sau măcar va încerca.
El, Clotaire (François Civil – Les trois mousquetaires: D`Artagnan), este unul din mulții copii ai unui cuplu care n-a auzit de protecție în patul conjugal. Săraci vai de fundul lor, toarnă puradei nu din dragoste, ci pentru alocații.
În atare condiții, Clotaire devine o fire răzvrătită ce are alergie la învățat și își trage o aură de băiat rău care ia la mișto fetele ce-i trec prin raza vizuală și se dedă la fel și fel de găinării.
Ei bine, cei doi se văd, se plac și de aici pornește o turbulentă poveste de dragoste.
💭 L`amour ouf – Comentariu 🍿
Dacă se chinuia un pic, filmul ar fi ajuns la trei ore, de aceea este nevoie de multă răbdare pentru a-l urmări.
M-am speriat un pic pe la început când ăștia doi începuseră să danseze în gând într-o scenă destul de lungă pentru că nu mă așteptam la așa ceva.
Însă, ulterior, m-am liniștit, producția nu se transformă în vreun musical dansant, ci este o dramă amplasată într-o lume în care infracțiunile sunt la ordinea zilei și lupta pentru un colț de pâine devine acerbă.
Relația de iubire dintre cele două personaje este una construită interesant, pe un fundal care te îmbie la orice, numai la romantism nu, și aici scenariul merită un punct pentru originalitate.
Ce-i drept, sursa de inspirație a fost romanul Jackie loves Johnser OK? scris de Neville Thompson, așa că-i deduc jumătate de punct.
Din păcate, și văd că începe să devină o modă nedorită, personajele sunt indezirabile din punctul meu de vedere, nu am putut empatiza cu ele pentru că nu-s din cele care ar ajunge în rai, dacă așa ceva ar exista.
El este un cocalar scandalagiu încă din fragedă pruncie din cauza educației primite acasă cu palma, așa că își revarsă frustrările și furia pe cei care nu pot riposta.
În Clotaire regăsim demonstrația practică a proverbului „azi furi un ou, mâine un bou‟ pentru că pornește de la furturi minore și ajunge la jafuri armate ce se lasă cu cadavre.
Așadar, cum poate să-mi fie drag un pârnăiaș fără multă minte pe care nici măcar dragostea nu-l cumințește? Că el se tot miorlăie și se tot gudură pe lângă Jackie, însă inima îi spune una, dar creierul îl îndeamnă să facă altceva.
Nici cu Jackie nu mi-e rușine, deși nu se ridică la nivelul de pungășie al lui Clotaire, nu pot spune că-i vreo sfântă.
Nu se apucă de dat în cap oamenilor bătrâni pe stradă, este cuminte din acest punct de vedere, dar acțiunile ei amoroase nu prea dovedesc că l-ar iubi atât de mult pe Clotaire pe cât proclamă cu emfază.
Filmul încearcă să creioneze o dragoste profundă între cei doi, ceva ce n-a mai văzut lumea de la Romeo și Julieta, dar deciziile pe care le iau iubăreții și faptele pe care le fac nu dovedesc asta.
N-aș intra mai mult în amănunte care ar strica niscai surprize, de la el nu aveam pretenții, că n-are multă carte și îi și sare țandăra foarte repede, dar credeam că măcar ea va fi cea cu capul pe umeri și va face niște sacrificii pentru a fi alături de cel iubit.
La fel ca în remake-ul The Crow, am rămas rece ca un cub de gheață la Polul Nord, nu am putut fi sensibilizat de cele două personaje care mai mult m-au enervat prin prostia lor decât să-mi fi cucerit simpatia.
Sunt și prea multe clișee aruncate în film, iar evoluția personajelor este simplă, sunt mai degrabă unidimensionale decât unele complexe.
Cumva, însă, L`amour ouf a reușit să mă țină atent și să nu mă frichinesc în scaun pe durata celor aproape trei ore pentru că în plan secund au loc destule evenimente contondente captivante.
Suntem într-o lume dură, unde dacă nu dai tu primul cu pumnul, dă altul cu bâta, de aceea această adiție gangsterească aduce o briză de prospețime într-o poveste care, altfel, nu m-ar fi pasionat prea mult.
Un alt aspect care mi-a plăcut a fost cel vizual, anumite cadre sunt încropite cu mult stil și deloc întâmplător deoarece poți interpreta multe în felul în care au fost concepute.
Plus că, pe alocuri, paleta coloristică este aproape monocromă, dar extrem de vie, imaginile arătând ca niște picturi în mișcare.
Atmosfera anilor `80-`90 este bine redată, m-a aruncat instantaneu în copilărie pentru că mi-a adus aminte de cum pândeam la radio vreo piesă favorită s-o înregistrez pe casete audio.
Și nu pot uita muzica de excepție folosită pe parcursul filmului, de la Prince până la The Cure, jos pălăria aici, am avut parte de muzică adevărată, nu zgomot otrăvitor.
Ce nu am priceput deloc este de ce scrie pe postere că-i o comedie romantică pentru că nu-i deloc romantic, iar comedia lipsește cu desăvârșire.
Mai repede găsesc adevăr în promisiunile deșarte ale candidaților la prezidențiale decât comedie în acest film.
🏆 L`amour ouf – Verdict 👍 sau 👎
Este un film prea lung pentru povestea pe care vrea s-o spună. Poate că mi s-a părut așa pentru că nu am putut rezona cu cuplul principal.
La cum se comportau cei doi chiar nu-mi păsa de soarta lor pentru că una ziceau, alta făceau.
Păi când te lauzi că ai fi în stare de orice pentru persoana iubită, dar tu rămâi ancorat în matrapazlâcurile tale care îți pun în pericol relația, cum să mă emoționeze drama prin care treci?
Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai mare minus al peliculei, cele două personaje deloc agreabile care n-au reușit să mă transforme într-un fan al iubirii lor.
M-a iritat și o alegere artistică stupidă în start de film care strică finalul.
Încearcă să o dreagă cu deznodământul ce se dorește a fi surprinzător, dar nu face altceva decât să adauge confuzie cu privire la punctul culminant.
Eu am ales să cred ce se întâmplă la început, nu la sfârșit, așa am interpretat finalitatea filmului.
Am înțeles ideea că iubirea nu are granițe, că nu ține cont de condiția socială sau financiară a oamenilor, nici măcar de comportamentul și gândirea lor. La dracu`, până și Hitler a iubit.
Pe mine m-au deranjat participanții la această iubire, dacă am rămâne doar trei oameni pe planetă, eu și ei doi, prefer să mor singur decât să asemenea lepre drept prieteni.
Dacă L`amour ouf avea și niște personaje principale de care să-mi pese, aș fi fost mai darnic, ar ieșit un film chiar excelent, dar așa nu pot să-l orbesc cu mai mult de 7 cioburi de oglindă.
(3,5 / 5)
