Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Sunt 2 filme lansate în 2023 disponibile pe Netflix care poartă titlul de Leo.
Eu l-am ales și pe cel indian.
🎬 Leo – Premisă 🕮
Parthiban (Joseph Vijay) este un om cu nu se poate mai obișnuit. Are o familie frumoasă, conduce o cafenea și este pasionat de animale.
Acest hobby îl și bagă-n belele pentru că o hienă, da, nu glumesc, ajunge în vecinătatea lui și provoacă haos.
Și cine iese la înaintare să salveze ziua?
Evident că eroul nostru care nu pierde timpul să rânjească la animal, ci sare în ring cu el.
Dar această ispravă de vitejie îi aduce o notorietate de care nu avea nevoie.
Moaca lui se plantează pe toate ziarele din țară și cineva îl recunoaște.
De fapt, dacă este să mă iau după reacțiile celor care citeau știrea respectivă, sunt prea mulți cei cărora li se aprind un beculeț a uimire.
Așadar, Parthiban nu este deloc cine pretinde a fi, iar trecutul pe care voia să-l lase în uitare vine să-l muște de dorsal.
Dar cine-i Leo?
Că nu l-am pomenit deloc.
💭 Leo – Comentariu 🍿
Hai că nu vă țin anesteziați prea mult timp, filmul nu este unul bun. Nici rău.
Însă este al dracului de distractiv.
Plimbăm mult ursul dintr-o parte într-alta în start de poveste cu o grămadă de scene care caracterizează personajul principal, dar cam de pomană deoarece tot nu am aflat prea multe despre el.
Știam doar că are o parte ascunsă, pe care încă n-am aflat-o, lucru evident încă din momentul în care a dat-o pe MMA cu săraca hienă care n-a știut ce a lovit-o din senin.
Până apare în scenă numele Leo și, implicit, când se pornește acțiunea cea de toate zilele, este posibil ca interesul multora să se afle deja pe cale de dispariție.
Cine are răbdare să treacă peste introducerea excesiv de lungită va avea apoi parte de o bumbăceală care compensează stresul aplicat fălcilor până atunci.
Parthiban nu este doar un amărât de cafegiu, pare-se că-i dentist și felcer simultan pentru că scoate la dinți și operează pe viu la nătărăi de nu-i adevărat.
Iar privirea lui turbată este capabilă să sperie pe oricine. Și ea nu este aspectul cel mai înfricoșător la el, când intră pe modul turbo, nimic nu îi stă în cale, NIMIC.
Este o scenă în care un nene rău, aflat în mijlocul a 300 de subalterni (a se citi matahale bătăușe), este întrebat câți oameni să fie trimiși pentru a-l liniști pe Parthiban.
Răspunsul este edificator:
– Dacă este cine pretinde că este, patru sunt de ajuns, dacă este cine cred eu că este, ăștia 300 sunt prea puțini.
Acele câteva cuvinte au fost suficiente pentru a-mi da seama ce urmează.
Acțiunea este violentă, chiar excesiv de violentă pentru un film indian, sare sânge în jeturi puternice de zici că suntem la un festival de pictat viteză folosind culoarea roșie.
Și eroul bate, rupe, sparge, smulge, taie, împușcă, retează și măcelărește pe oricine îi stă în cale.
Ce-i drept, scenele prezentate sunt fantasmagorice din punct de vedere al coregrafiei, fiind evident că nu ar fi posibile respectivele scheme fără ajutor deoarece sfidează legile logicii și gravitației.
Hei, vorbim totuși despre India, nu aveam așteptări de realism înfipt cu picioarele-n pământ.
Chiar și așa, ele sunt impresionante și, în ciuda unor secvențe CGI foarte slab realizate, nu am putut să-mi desprind ochii de la ecran pentru că eram captivat de ceea ce vedeam.
Povestea este una contorsionată la nivel narativ, protagonistul fiind un personaj „foarte complex‟.
Nu este ceea ce pare la prima vedere, dar nici nu-i ceea ce credeam că este.
Când se pornește a doua parte a filmului, una setată în trecut, care ne dezvăluie originea personajului, îmi jucau ochii în cap ca la drogat după o supradoză pentru că nu mă așteptam la asta.
Muzica este un pic stranie, sunt folosite multe piese cântate în limba engleză cu versuri mai degrabă demne de hip-hop de ghetou pentru că sunt violente și vulgare.
Ah, există și un număr, știți voi de care, iarăși bizar pentru că nu este deloc unul bine sincronizat.
Poate și pentru că sunt folosiți incredibil de mulți figuranți.
Bine, pentru India probabil ăia reprezentau două familii, pentru România erau cât locuitorii unui oraș mai mic ca Buzău.
🏆 Leo – Verdict 👍 sau 👎?
Este evidentă inspirația dintr-un film american pentru că pe măsură ce primeam tot mai multe informații simțeam cum mă ia pe la șale o criză de deja vu.
Ați vrea să vă spun despre ce este vorba, dar nu mă las convins deloc.
Așadar, filmul suferă de lălăială cronică în stadiu terminal, dar își ia revanșa pe partea de acțiune, una generatoare de adrenalină, mai ales că huidumele cu care eroul se bate arată amenințător.
Au indienii din acea zonă, nu cea de la Bollywood cu efeminații lui, ci cea din sudul țării, o structură fizică aparte.
Bărbatul tamil are o prezență impunătoare, masiv, dar nu gras, și cu barba aia stufoasă prezentă la mai toți, zici că-i capabil oricând să doboare un baobab dând cu pumnul în el.
Filmul arată chiar bine vizual dacă dau la o parte gogomănia secvențelor CGI ratate, dar ce este natural în film se prezintă așa cum trebuie.
Dacă doriți o surpriză, că nu m-am scăpat până acum, cum am mai urmărit niscai filme de la Kollywood, că din acea ramură a cinematografiei indiene face parte acest Leo, mi-am dat seama că nu-i de sine stătător.
Leo face parte din LCU alături de Kaithi și Vikram. Apar și personaje din cele două producții și, mai presus de toate, apelul final a avut menirea de a mă electrocuta.
De ce?
Pentru că au fost puse bazele unei echipe de tip Avengers, dar care se va lupta cu cartelurile de droguri.
Nu vreau să fac și eu ca filmul și să întind prea mult de comentariu, termin setos articolul și mă duc să-mi cumpăr 7 cafele cu ciocolată.
(3,5 / 5)
