Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Marco, și vă rog să nu strigați Polo, este un film indian de acțiune care se duce spre două ore jumătate, dar nu vine de la Bollywood, ci de la Mollywood.
🎬 Marco – Premisă 📖
În familia Adat este mare tragedie pentru că unul din băieții unui om influent este ucis cu cruzime de către un rival necunoscut pentru familie, dar pe care noi îl descoperim imediat.
Victor era un om bun, orb și cu suflet blând, așa că pierderea este incredibil de dureroasă, dar setea de răzbunare este mai puternică decât o lacrimă.
Dintre toți frații, cel mai mult suferă Marco (Unni Mukundan), el era cel mai apropiat de Victor, chiar dacă Marco bastardul era doar frate de sânge cu Victor.
Nu mai este cazul să menționez că Marco este dărâmat psihic de această pierdere și unicul său scop în viață devine găsirea celor care l-au ucis pe Victor.
Cam asta este tot ceea ce trebuie să știți despre acest film.
💭 Marco – Comentariu 🍿
Povestea nu are prea mare importanță într-o asemenea producție, că nici John Wick, spre exemplu, nu era vreo capodoperă scenaristică.
Tot ce contează este ca scânteia care aprinde furia protagonistului să fie una puternică, iar acțiunea să depășească orice cifră octanică.
Apropo de această scânteie și de John Wick, gândiți-vă la câinele acestuia. Acum ridicați la pătrat și înmulțiți cu 100. V-am trezit interesul, nu?
Timp de vreo oră m-am uitat mai mult chiorâș la film pentru că părea unul destul de banal, cu elementele specifice producțiilor indiene, mai puțin cântatul (există o piesă chiar la început și atât), cu jelania clasică și melodramatismul exagerat.
În acest interval este portretizat Marco ca un monstru fioros care împrăștie teroare oriunde își aruncă privirea și dacă însuși Cerber ar intra pe mâinile lui, ar fi transformat într-un cățelul obedient.
Aici m-a deranjat o țâră prostia bătuților în cap care știau ce-i poate pielea acestuia și, cu toate astea, îl tot provocau de aveau impresia că-l pot doborî.
Pe lângă caracterizarea protagonistului, care nu-i deloc un sfânt, un rol major în prima oră îl are dezvoltarea relației pe care a avut-o cu fratele ucis.
Am rămas șocat în start de film când acesta a fost mătrășit după ce, la rândul lui, a asistat la moartea cuiva drag. Cum nu știam prea multe despre poveste, credeam că el va deveni, cumva, răzbunătorul suprem, doar să îl văd dizolvat după câteva minute.
Sunt prezente vreo două scene de scandal care ne arată că Marco nu este omul cu care să te pui, dar nimic care să mă facă să exclam de uimire.
Apoi vine jumătatea secundă, una care se transformă într-o nebunie colosală și fenomenal de violentă.
Când puteam să jur că nu mă mai poate surprinde ceva în materie de metode de tortură inumană și de schingiuire a corpului omenesc, ei bine, Marco mi-a demonstrat că mereu se poate ceva și mai sadic.
Într-adevăr, nenea plin de mușchi, dar nu exagerat de mari, mușchi modelați natural, nu de steroizi, pare a avea scheletul din adamantium pentru că oricâtă bătaie își ia nu are nici pe dracu`, dar ăsta este farmecul acestor filme.
Cine naiba vrea realitate de la o poveste în care cineva este nevoit să culce la pământ hoarde interminabile de dușmani? Că dacă verosimilul își vâra coada, Marco era mort după vreo 10 minute.
Ce urmează în actul 2 și, în special, în actul 3 nici nu poate fi exprimat în cuvinte coerente, brutalitatea este una extraordinară, iar sângele curge-n valuri ca un tsunami devastator.
Armele folosite sunt, în mare parte, cele albe, de la cuțite până la topoare și de la baroase până la drujbe. Pot fi și cele din urmă considerate arme albe? Că după ce sunt folosite numai albe nu sunt, ci pline de materie cenușie și lichid roșu.
Acțiunea este foarte stilizată, eu mi-s obișnuit cu secvențele slow-motion repetate, cu intrările triumfale în scenă ale protagonistului, cu vântul bătându-i prin plete, deși era în interior, și cu estetica inconfundabilă a unui film indian.
Dar pot înțelege de ce cineva poate fi deranjat de astfel de alegeri artistice, pe mine m-au îmblânzit ca picătura chinezească, după ce am văzut atât de multe, acum mi se par normale.
Secvențele de bătaie sunt diferite ca stil și variate ca număr de adversari. În evidență iese una pe genul Atomic blonde, ce are loc într-o casă a scărilor și vrea să pară neîntreruptă, durând destul de mult.
Acolo Marco spulberă atâția mocofani de pot să proclam că a rezolvat problema foametei în India după ideologia lui Thanos, omorând jumătate din populație.
Ce exprimări plastice să folosesc pentru a-l prezenta așa cum se cuvine pe Marco?
Când vede roșu-n fața ochilor, smulge coloane vertebrale să se scobească-n măsele cu ele și înveșmântează în flăcări pe oricine i se pune în cale.
Antagoniștii sunt niște scârbe fără seamăn, au fost suficiente primele scene să mă convingă că nu merită decât cele mai cumplite chinuri posibile.
Dar abominațiile abjecte la care se dedau nu se opresc doar la uciderea unui biet orb.
Nu vreau să mă hazardez cu afirmații nefondate, dar o scenă, o să vă dați seama despre care vorbesc, are șanse să fie cea mai devastatoare din toată cinematografia indiană, chiar globală, prin brutalitatea măcelărească pe care o prezintă fără menajamente.
Nu glumesc, m-a făcut să urlu de durere și de nervi din cauza a ceea ce vedeam, vorbele nefiindu-mi deloc unele mieroase. Nu-mi venea să cred că scenariștii s-au dus până acolo cu niște monstruozități oribile.
Un mic indiciu, sunt implicați și copii. Și atât mai zic, câinele scapă. Sau, mai bine zis, UN CÂINE scapă.
Din punct de vedere tehnic, filmul arată decent, nu neapărat extraordinar pentru că sângele în multe scene este digital, dar destul de realist, iar vătămările corporale au o tentă supărătoare de CGI în ele.
În mod clar nu este pentru puradei pentru că se spintecă, se sfârtecă și se secționează ca la balamuc.
Nu am înțeles de ce dracului au tot insistat ca Marco să aibă mereu un trabuc în colțul gurii, că m-a sâcâit enorm mesajul care apărea în colțul ecranului, meteahna indienilor, cum că fumatul dăunează grav sănătății, de parcă nu m-am prins din prima și era nevoie să-mi repete asta în permamență.
Bine, asta este legislația lor, fiecare cu demonii proprii, dar la unele producții scrie o singură dată, în start de film, sau nu mai scrie deloc, că are încredere că ne dăm seama și singuri.
🏆 Marco – Verdict 👍 sau 👎
Este un film cu o poveste mediocră, una de răzbunare mortală, dar cu o acțiune exorbitant de violentă și o secvență de abator care mie mi-a explodat sufletul.
Cine nu are probleme cu exagerările de rigoare și cu un realism plăpând ca o flacără de chibrit pe timp de vijelie se va distra de minune și, simultan, îngrozi de cruzimea de care dau dovadă toate părțile implicate.
Ca idee, are omul o forță-n fălci și o dantură indestructibilă de l-ar face invidios și pe crocodilul de apă sărată cu forța lui 4.000 de newtoni în mușcătură.
Sunt ăia răi niște demenți numai buni de tranșat până la nivel de moleculă, dar nici cu Marco nu mi-e rușine.
Or fi intențiile lui bune și justificate, dar și el își pulverizează inamicii prin metode care l-ar oripila până și pe Michiduță.
Dacă l-aș trata ca pe un film normal, așa cum scrie la carte, fără să țin cont de genul lui, nu știu dacă i-aș da notă de trecere, dar n-o fac asta pentru că și-a respectat promisiunea și a livrat ceea ce așteptam de la un asemenea film.
Așa că am să-i pregătesc 8 drujbe pentru că Marco are mult de muncă în acest film.
Încă nu m-am scuturat de șocul acelei scene care o să mă bântuie pentru multă vreme de acum încolo, îl și aplaud pe scenarist pentru tupeu, dar îl și blestem pentru același lucru.
(4 / 5)
