Men

După ce a regizat Ex-Machina și Annihilation, Alex Garland revine după 4 ani cu filmul Men. Un titlu curajos, deloc divers, pentru vremurile pe care le experimentăm.

 

🎬 Premisă

În film avem un personaj feminin interpretat de Jesse Buckley (The lost daughter), anume Harper, care suferă o tragedie, hai să nu-i zic chiar tragedie, ci o pierdere familială, soțul ei și-o ia în bot de la caldarâm din motive necunoscute.

Am renunțat la cuvântul tragedie pentru că oricum cei doi erau deja cu actele de divorț împrăștiate pe măsuța de cafea.

Din dorința de a-și reveni după acest șoc vizual, Harper se retrage într-o vacanță solitară la o căsoaie de țărănoaia, într-un sătuc englez bucolic și feeric, parcă încremenit în timp în secolul 19.

Aer curat, natură frumoasă, liniște deplină, vecini aflați la 10 minute de mers pe jos, practic tot ce are nevoie pentru a-și reîncărca bateriile emoționale epuizate în urma decesului fostului soț.

Amu` de ar fi lucrurile atât de simple, n-ar mai fi necesară existența filmului.

Nu trece mult timp și Harper începe să aibă vizite tot mai ciudate, neavenite și clandestine din partea unor bărbați cu intenții dubioase din cale afară.

 

💭 Comentariu

ATENȚIE!!! S-ar putea să-mi scape ceva limbaj licențios (mai licențios ca de obicei) în cele ce urmează.

Men vine de la A24, deci din start mi-am dat seama că sunt șanse extrem de mari să am în față un film artsy-fartsy cu aere de intelectualitate în care totul să fie o metaforă impozantă și mesajele să fie atent dosite peste tot.

Aș putea spune că îndeplinește toate condițiile pentru a primi titulatura de mai sus, dar Men este și un apogeu obscen al misandriei totale.

În film TOATE personajele masculine, am zis TOATE, sunt construite în așa fel încât emană toxicitate și abjecție la fiecare privire lascivă aruncată femeii, la fiecare cuvânt adresat ei și la fiecare pumn plasat în moaca ei.

Hai mă? Chiar așa? Chiar să fie toți bărbații niște brute colosale care gândesc doar cu sprayul seminal și se uită la muieri doar ca la o perniță carnală plină de găuri ce necesită a fi umplute? Aici a ajuns mișcarea feministă? Eu nu am văzut până acum film în care bărbatul să fie stindardul purității, iar toate femeile să fie portretizate ca niște târfe sugătoare.

Nu glumesc când scriu că toți sunt porci, bărba-su o abuzează fizic, proprietarul casei are un comportament cel puțin ciudat față de ea, un străin se plimbă gol de-a-n-pulea, pardon, că-s insensibil, de-a-n genitalele neutre prin fața ei, un necunoscut o face imediat curvă, am zis că poate popa salvează turma, dar și ăsta o acuză pe ea de moartea soțului. Până și polițistul o ia în bâză când i se plânge de prezența unor intruși.

Iar faptul că un singur actor întruchipează toate personajele masculine toxice din film, Rory Kinnear (No time to die), este dovada finală că toți bărbații sunt la fel.

Apăi cum să nu-ți ieși din minți? Cum să nu slobozi vulgarul: „Să-mi sugeți țâșnitoarea până ies stropi‟?

OK, în fine, sunt la modă filmele astea, de parcă ar crede cineva că așa se echilibrează balanța, să trecem peste asta.

Men este un film contemplativ criptic, un coșmar suprarealist imaginativ, pentru că este evident că nimic nu pare a fi real, totul este o alegorie demnă de-o scriitură infernală a lui Dante, iar creierul face ture duble pentru a încerca să priceapă ce vrea să ne transmită Men.

Partea artistică iese la suprafață cu fiecare cadru născut de scenariu în care suntem supuși unei repetiții obsesive, îndelungi și chiar enervante, care pare că nu duce spre nimic în aparență, dar imaginile sunt deschise interpretării.

Un strigăt într-un tunel este repetat de câteva ori, de fiecare dată mai prelung, ăsta ar fi un singur exemplu de repetiție plină de simbolistică.

Oh da, apropo de asta, Men colcăie de simboluri mitologice, păgâne și biblice, de la un măr (pomul) a cărui semnificație este evidentă până la niște scene terifiante de-un body horror ce l-ar face mândru pe David Cronenberg.

Filmul construiește o atmosferă sinistră, cu o natură extrem de verde, imaginea este absolut superbă, dar plasată pe un fundal mintal șubred, antiteza dintre ceea ce vezi natural cu ochii reali și ceea ce observi cu cei ai minții este una bulversantă. Te bucuri de culorile intense din natură, dar îți vine să regurgitezi la scenele în care bărbații se dedau la tot felul de bovinisme cu schepsis neuronal.

Performanțele actoricești sunt demne de laudă, mai ales Rory Kinnear se transformă incredibil pentru a interpreta multiple personaje, dar nu comice precum alde Eddie Murphy, ci unele de-o factură cataclastică pentru sexul masculin.

Tehnic impresionează, știe să ți se vâre pe sub piele, fie că este vorba de actoria excelentă care naște niște priviri cutremurătoare, fie că suntem împresurați de-o coloană sonoră frugală, dar cu note muzicale lugubre care-ți încrețesc ridurile și îți amplifică sentimentul de izolare cerebrală, fie că suntem supuși unui asalt vizual de-o scârboșenie vomitivă care are niște rădăcini adânc înfipte într-un horror elevat cognitiv.

 

🏆 Verdict

Men este un film ciudat, bolnav pe alocuri, bizar în mare parte, care transmite prea multe și nimic simultan.

Povestea pare subțire de tot, că la suprafață înțelegi rapid despre ce este vorba, dar modul în care alege Alex Garland să transmită idei simple este unul foarte complicat.

Și o face doar de dragul de a fi complicat, ca atunci când ai în față un drum drept de o oră, dar preferi să faci circumvoluțiuni pe arătură și să ajungi la destinație după 4 ore. De ce? D-aia, fără un scop anume, că așa vor piticii de la mansardă.

Nu este un film gentil cu privirea spectatorului, nici nu mi-a plăcut, că-i doar o flatulație cu aere artistice, dar în mod sigur este un film pe care îl voi uita cu greu. De ce? Din cauza actului final placentar.

Nimic de zis, este un film original, eminamente o operă a autorului, fără intervenții ale studio-ului, asta este clar, o ambiguitate care se crede mai inteligentă decât este, cu multe elemente filozofice folosite pentru a prezenta un aspect banal al vieții.

Face parte din categoria producțiilor `telectuale, dar care nu știu să se facă și plăcute, rămân la un stadiu arid, neinteresant și plictisitor pentru spectator, precum citirea unor prospecte de medicamente salvatoare de vieți, știi că-s informații vitale, dar n-ai niciun chef să le parcurgi, că-s seci de tot.

Are multe aspecte pozitive, pe plan personal, anume cinematografia magnifică, interpretările excelente, atmosfera diavolească, dar dă rateuri prin ritmul excesiv de lent, prin metaforele exagerat de alambicate fără rost și un final trântit ca o problemă de trigonometrie neexplicată de profesor pe care trebuie să o rezolvi deși n-ai habar de reguli.

Este clar, nu sunt capabil să asist la concepția prezentată de film, așa că mă duc să-mi angajez 5 moașe.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Orphan: First kill

Orphan: First kill ne dovedește încă odată că Hollywood colcăie de idei „noi‟ și ne …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.