Persian lessons

Persian lessons este o dramă despre Al Doilea Război Mondial, dar una, pot spune, atipică. Dacă mai era cazul de dovezi despre globalizare, ei bine Persian lessons este o coproducție ruso-belarusă adaptată după cartea unui neamț, regizată de un canadian în care personaj principal este un belgian, iar titlul tradus este Lecții persane.

Povestea, bazată pe fapte reale, este despre Gilles (Nahuel Pérez Biscayart), un evreu luat cu arcanul de către naziști, a cărui soartă  a fost decisă destul de rapid, o moarte timpurie pentru că a avut ghinionul să facă parte din nația urâtă de Hitler.

Dar spiritul lui de luptător nu îl lasă de izbeliște, așa că profită de orice oportunitate pentru a rămâne-n viață, și ea apare atunci când se dă lovit în etnicitate și înainte de a-și lua forțat porția de fier urlă că el nu-i evreu, ci persan.

Norocul lui (dacă îl putem numi așa) este că șeful lagărului de concentrare, Klaus Koch (Lars Eidinger – Dumbo), fix de un persan avea nevoie că voia să învețe limba farsi.

Salvat pe moment de-o moarte iminentă, Gilles, devenit Reza, o bagă pe mânecă la aflarea acestei vești, că trebuie să-l învețe farsi pe cel care taie și spânzură în acel lagăr, deoarece el știe farsi la fel de bine cum știu eu klingoniană, adică 0 barat. Trebuie să joace o farsă cu farsi.

Chiar dacă subiectul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost stors zeci de ani, iată încă mai sunt povești de spus despre această conflagrație, iar Persian lessons este un film cu un mare impact emoțional în ciuda faptului că, la prima vedere, nu este atât de tragic precum un Schindler`s list.

Filmul este de război, dar nu-i deloc cu război, nu suntem în linia întâi, ci undeva mult în spatele frontului de luptă, într-un lagăr de concentrare în care la ordinea zilei este munca silnică, unii robotesc prin bucătărie (ăia norocoși), alții sclavagesc la ocnă, spărgând pietre.

Dar atenția poveștii este captată de relația dintre Reza și Koch, profesor-elev, cu amendamentul că elevul oricând îi poate lua piuitul profesorului.

Persian lessons este un film, hm, cum să-l caracterizez să fiu cât mai sincer? Este făcut de ruși, subiectul fiind nazismul, cu toate astea nu este deloc așa cum mă așteptam, adică nu toți nemții sunt prezentați ca niște bestii brutale și troglodite care nu-s satisfăcuți decât de moartea oricărui evreu.

Să nu ne înțelegem greșit, nu romanțează deloc nazismul, este prezentat în toată „gloria‟ lui genocidală, este condamnat din plin la nivel de ideologie, doar că până la urma urmei toți suntem oameni și, mai ales în armată, urmăm niște ordine. Oricât de monstru ești pe dinafară, nu ești scutit de problemele banale legate de viața socială și amoroasă.

Povestea din Persian lessons este una intimă, doar când și când suntem expuși unor drame în afara micului univers creat în jurul relației Reza-Koch și filmul nu insistă prea mult pe ele pentru că este conștient că am mai văzut așa ceva în zeci de alte producții.

Ceea ce transmite filmul, sau așa am priceput eu, este spiritul de reziliență al omului care are un instinct de supraviețuire ieșit din comun, în cazul de față se merge până acolo încât inventează o limbă doar pentru a mai prinde o nouă zi ce poate aduce o mică speranță de salvare.

Povestea este captivantă și bine transpusă pe ecran, chiar dacă n-are dramatismul inerent născut din grozăviile oribile făcute de nemți, cu toate astea m-am așezat drepți în scaun ca un învățăcel cuminte și am fost prins de film, ba chiar am început să bolborosesc cuvintele inteligent inventate, bazate pe un sistem inovativ, astfel încât mi-au rămas în cap multe dintre ele.

De aici vine și tensiunea insuportabilă a filmului, nu știi ce soartă va avea Reza pentru că povestea este bazată pe spusele unui neamț, deci nu ale evreului, și tot așteptam să văd cum este prins cu mâța-n sac, asta dacă va fi prins. Tumultul necunoscutului care îl macină pe Reza este transmis și spectatorului, mă simțeam cu musca pe căciulă, ca un elev cu lecția neînvățată și nu știam când va veni primordiala riglă peste palme. Știu, știu, acum nu mai este etic așa ceva, că rămâne puișorul mamii, mucosul indolent, traumatizat pe viață.

Și știți care este culmea? Momentele emoționante vin total pe neașteptate și din motive care, în mod normal, n-ar trebui să genereze o avalanșă de sentimente lacrimale, dar iată că Persian lessons a reușit asta.

Din păcate, ceea ce împiedică filmul să fie unul cu adevărat de excepție sunt câteva scene lipsite de logică elementară care m-au lăsat perplex, dar și unele fire narative secundare care duc spre nicăieri.

Desigur, aș putea găsi și alte bube, gen ce dracu, nu erau dicționare pe vremea aia?

De asemenea, atenția la detalii este un pic lipsă la apel, sunt chestii ce puteau fi înlăturate cu mai multă documentare, poate-s mici și nu deranjează la nivel narativ, dar sunt acolo.

Persian lessons este un film altfel despre World War II, fără acțiune bombastică, fără acte de-o cruzime ieșită din comun, lagărul de aici nu-i chiar ca Auschwitz, se concentrează pe individualitate, războiul este doar pe fundal, avem parte de-o confruntare între exponenții celor tabere, asupritorul cu o ideologie strâmbă înfiptă-n cerebel și asupritul care n-are altă variantă decât aceea de a recurge la orice măsuri necesare pentru a supraviețui.

Mi-a plăcut destul de mult Persian lessons, este și greu să nu rezonezi cu asemenea povești, doar dacă nu ești cumva vreun monstru lipsit de inimă, de aceea pentru acest film am să coc sau să tai 9 rad3.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Finch

Televiziunea lui Măr Mușcat, Apple TV, m-a anunțat că a lansat Finch, un film cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *