Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Quantum of solace reia acțiunea fix de unde s-a gătat Casino Royale și îl agață de-o aripă pe James Bond aruncându-l într-o misiune de răzbunare pentru pocinogul pe care l-a halit în prima lui misiune drept Agentu` 007.
Lansat la nici măcar 2 ani după primul film din franciza lui James Bond cu Daniel Craig în rol principal, Quantum of solace continuă pe aceeași linie aventurile spionului nostru care, din jelanie de amor, se pune pe căutat un mameluc căruia vrea să îi programeze o întâlnire urgentă cu bărbosu` de sus.
Doar că interesul lui este deturnat rapid de un alt răufăcător, Dominic Greene (Mathieu Amalric – At eternity`s gate), un ecologist get-beget, care se bagă-n guvernele lumii și vrea să le răstoarne pentru propriul lui interes. Ah, am uitat să pun ghilimelele de rigoare la ecologist. Nu-i greu de identificat personajul negativ, este ăla care ronțăie mereu la mere.
Astfel că sub atenta supraveghere (nedorită) a agenției de care aparține și, mai ales, dădăcit de M (Judi Dench – Victoria & Abdul), James Bond lasă vendeta personală deoparte și se avântă pe urmele lui Dom Verde ăsta de Ferentari pentru a-l scutura de ceva informații secrete pe urmele cărora se află și frații spioni de peste oceanul Atlantic.
Scenariștii n-au fost prea inspirați în alegerea premisei din Quantum of solace pentru că subiectul în jurul căruia se tot învârt personajele este cam nisipos, arid și sec, nu prezintă deloc interes, cel puțin nu pentru mine, care m-am plictisit copios la chestiile alea birocratice impuse cu pistolul la tâmplă. Chiar dacă în ultimă instanță totul se rezumă la bani, la fel ca și în Casino Royale, modalitatea de a ajunge la gologani folosită în acest film este una somnolentă.
O altă alegere ratată a fost cea a antagonistului, un „coinac fricționist‟ ce n-are deloc alura maiestuoasă sau amenințarea din priviri a lui Le Chiffre, nu dai nici măcar două parale pe acest Greene, un nene rău uitabil de care nu îți mai aduci aminte peste 15 minute de la terminarea filmului.
Și nu în ultimul rând, eroarea poate cea mai gravă a echipei care a produs filmul a fost alegerea regizorului, Marc Forster (Christopher Robin), care și-a bătut joc de scenele de acțiune.
Editarea este mizerabilă de-a dreptul, și nu mă feresc de cuvinte, toată acțiunea este întreruptă în permanență prin intercalarea unor cadre total aleatorii, care n-au nicio legătură cu ce se petrece în scena de bumbăceală, iar schimbarea unghiurilor de filmare la foc automat, miriada de tăieturi pe secundă și prim-planurile băgate-n pituita personajelor au transformat ceea ce trebuia să fie incitant și pulsând a adrenalină într-un carcalete din care cu greu poți să distingi ceva.
Și este tare păcat pentru că respectivele scene de acțiune păreau foarte bine gândite și antrenante dacă A: regizorul nu ar fi avut proasta inspirație să bage aiurea imagini visate noaptea, B: secvențele n-ar fi fost filmate cu un miliard de camere și, implicit, C: fiecare secundă de acțiune n-ar fi fost prezentată dintr-un alt unghi.
Zici că regizorul a adormit uitându-se la toate filmele cu Bourne simultan și s-a sculat trezit cu o poftă de shaky cam și toate cut-urile din lume de la un moment dat mă întrebam dacă văd o mașină sau un dinozaur, atât de inteligibile erau imaginile.
Este ca și cum ai toate ingredientele necesare realizării unei pizza de-ți lingi degetele și te decizi din senin să pui și muștar din belșug.
Dincolo de toate aceste eczeme pe care le-am găsit filmului, Quantum of solace are ceva suflet în el, este mai personal, James Bond suferă, și asta se simte în comportamentul lui, este și mai bădăran și mai ineficient în meseria lui, belește rapid pe cine îi iese în cale, dar și-o și fură de la toți cioflingarii care dau de pământ cu el de parcă ar fi un parpalac bătut de vânt. Of, ce nu face dragostea din spion.
Dar asta ar fi cea mai mare bilă albă a filmului, în rest este lesne de înțeles de ce este considerat cel mai slab al lui Daniel Craig (Knives out) în rol de Bond. În ciuda finalului exploziv care m-a uns (insuficient) pe suflet, Quantum of solace n-are nimic memorabil.
Pentru mine a fost ca și cum l-aș fi văzut pentru prima oară, nu mai rețineam nimic din el. OK, hai că m-ați prins cu izmana-n vine, creierul nu își mai amintea filmul, că libidoul din mine o mai ținea minte pe Olga Kurylenko (Les traducteurs) în rolul lui Camille.
Nici măcar James Bond nu mai este mieros și suav în prinderea muște….doamnelor, îi pică-n brațe pur și simplu, ca MIG-urile în ogorul tricolor.
Vrea să aducă și un omagiu filmelor din epoca de mult apusă, dar nu face decât să pară patetic cu insistența lui, cere prea multă atenție.
Tocmai de aceea Quantum of solace este o mare dezamăgire pentru mine, nu pot să-i încarc mai mult de 5 baterii solare. Și trebuia să mă prind din start că este ceva în neregulă cu acest film, a apărut și foarte repede după Casino Royale, a avut și o durată foarte scurtă comparativ cu celelalte 4 producții în care Daniel Craig a jucat rolul lui James Bond, are cu cel puțin 30 de minute mai puțin, de aici se poate trage concluzia că filmul a fost făcută în mare grabă.
Ah, ce am uitat să scriu la Casino Royale și se repetă și aici, nu mi-au plăcut melodiile de căpătâi.
(2,5 / 5)
