Rurôni Kenshin: Kyoto inferno

Rurôni Kenshin: Kyoto inferno este continuarea lui Rurôni Kenshin: Origins, dar nu este un film de sine stătător, este o primă parte a finalului trilogiei, un fel de Infinity war pentru Endgame, nu-l poți vedea pe acesta fără să vezi și The legend ends și viceversa.

Himura Kenshin s-a mai calmat după aventurile din primul film, duce o viață liniștită alături de prietenii săi, lăsând în spate trecutul său zbuciumat pe care nu mai vrea să și-l amintească. Din păcate pentru Kenshin, trecutul nu are aceeași atitudine și din cenușa bătăliei de la Toba-Fushimi, cea pe care o vedem în începutul primului film, răsare un nou inamic pentru al nostru vrednic Kenshin.

Nu prea are chef băiatul cu cod de bare demo pe moacă să se apuce iar de lupte, dar n-are ce face, guvernul îl roagă în genunchi să ia problema în colimator, că poliția shogunală este de pomană și deja nu mai sunt locuri libere la pompe funebre. Dacă paturi la ATI în 2021 mai găsești, este mare bătaie pe coșciuge la finele secolului 19.

Așa că spadasinul meseriaș se pornește către Kyoto să dea piept cu inamicul nenorocit care vrea să răstoarne nu căruța la Caracal, ci guvernul în Tokyo.

Rurôni Kenshin: Kyoto inferno are o durată de peste 2 ore, fapt un pic deranjant. Dacă în Rurôni Kenshin: Origins era de înțeles asta, că doar luam la cunoștință de personajele care acaparau ecranul, aici mi s-a părut un pic tras[ de păr durata, deja știam cine ce hram poartă, nu mai era nevoie de atâta lălăiala nejustificată. Deci se putea mai scurt cu vreo 30 de minute.

Kenshin continuă să rămână fidel jurământului de a nu-și împlânta mortal lama în trupul inamicilor, tot cu sabia pe dos se luptă și demonstrează că nu mărimea contează și nici din ce direcție o bagi, important e să intre adânc.

Avem și aici destule secvențe de acțiune și realizate pot spune chiar într-un mod strălucit, Kenshin are adversari pe măsură care au niște scheme în ei de te lasă cu bovinu-n priviri, se mai bagă în horă și alte personaje ajutătoare, că trebuie să sară și sânge de undeva, iar realizarea tehnică este aproape excelentă.

Acțiunea este foarte bine coregrafiată și, în ciuda faptului că luptele sunt împânzite de tăieturi cameramane, îmbinarea lor măiastră asigură o fluență a mișcărilor fără cusur de parcă toată secvența a fost trasă dintr-o bucată.

Nu diferă prea mult față de primul film în ceea ce privește amploarea confruntărilor, doar că acum sunt urcate cu o treaptă mai aproape de cel mai înalt nivel calitativ.

Kenshin își pavează drumul spre Kyoto cu camioane de bătăuși fluturători de săbii care cad ca muștele lovite de Raid, deși Kenshin nu omoară pe nimeni. Dar știe unde și cu ce intensitate să lovească pentru a-și anihila dușmanii.

Cele mai pasionante sunt confruntările individuale, și Kenshin are câteva, iar aici Kyoto inferno este cu mult peste Origins în ceea ce privește antagonistul. În primul film am avut parte de un mocofan ce umbla cu prafuri, aici deja cel mai rău dintre cei răi are un plan grandios, dar și expertiză impresionantă în mânuirea sabiei. Plus că are și un aspect terifiant. Deci Kenshin are de muncă, nu glumă, până să ajungă la înflăcăratul inamic, trebuie să se răfuiască intens cu câțiva acoliți ai acestuia care nu-s deloc niște fitecine-n drum, asta ducând la multiple bătălii de toată frumusețea.

Rurôni Kenshin: Kyoto inferno este mai ambițios, pare la scară mai mare, locațiile sunt mai multe și logistica mai complicată ca în primul film.

Dar se vede clar că filmul este doar un preambul pentru sfârșitul grandios care sper că va veni odată cu Rurôni Kenshin: The legend ends pentru că nu are finalitatea dorită și te lasă în aceeași stare ca o alarmă de incendiu la un bordel după ce tocmai ai plătit taxa de penetrare. Te tachinează și te lasă-n suspans în același timp în așteptarea sfârșitului epic ce va să vină.

Takeru Satoh (Inuyashiki) este pe felie în rolul Kenshin, când îl vezi în rândul lumii nici n-ai zice că este ceva de capul său, părând un tânăr cam pămpălău, dar ce schimbare-n privire apare atunci când și-o scoate din teacă, pff, imediat îi acorzi atenție și te uiți rapid după un sul de hârtie igienică.

Este un pic mai bun ca Origins pentru că are un antagonist generator de ură profundă, mai ceva ca antivaxxerii cu spume la gură, dar exagerează cu scene prelungi de aducere aminte a unor lucruri pe care deja le știam, însă asta nu mă oprește să nu-i forjez 8 săbii întoarse pe dos.

Și acum aștept lupta finală, dacă nu se termină apoteotic, îl răpesc pe Kenshin și joc X și 0 pe fața lui.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Snake Eyes

Snake Eyes ne propune o incursiune în universul G.I. Joe, dar se rupe de filmele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *