Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Pe vremea când Clint Eastwood era încă sprinten, adică avea doar 70 de ani, a apărut Space cowboys, un film în care Clint a jucat și pe care l-a și regizat.
🎬 Space cowboys – Premisă
Acțiunea producției este plasată în lumea explorării spațiale, nu cea de dincolo de frontierele necunoscutului, ci cea de lângă noi.
Deasupra atmosferei un satelit rusesc de comunicații decide, cu de la sine putere, că este timpul să se pensioneze, nu mai răspunde comenzilor și plonjează spre Terra.
Americanii, că se pare că ei fac și treaba rușilor, vor să-l repare, dar nimeni nu se pricepe pentru că vechitura este prea antică și tehnica este necunoscută puștanilor învățați cu digitalul.
Așa că NASA apelează la o trupă de hodorogi care au trecut bine de tot de primul cupon de pensie.
Astfel, Frank (Clint Eastwood – Il buono, il brutto, il cattivo), Hawk (Tommy Lee Jones – Volcano), Jerry (Donald Sutherland – Ad Astra) și Tank (James Garner – The great escape) își scutură oasele reumatice și se antrenează să ajungă în spațiu.
Pentru prima oară în viața lor.
💭 Space cowboys – Comentariu 🍿
Mi s-a trezit un chef, așa, din senin să urmăresc acest film. Hm, mă bate un gând de bătrânețe? Pentru că asta pare tema principală a producției.
Să arate că viața merită trăită la orice vârstă și că nu este cazul să cădem în depresie odată cu primul scârțâit de genunchi.
Scenariul își imaginează patru personaje ajunse la vârsta senectuții, dar încă sprintene în minte și cu chef de viață.
Chiar prea mult în anumite domenii care implică dezechiparea intimă a textilelor.
Cap de afiș este relația explozivă dintre Frank și Hawk, doi catâri în adevăratul sens al cuvântului, care-și poartă pică unul altuia chiar și după decade pentru ceva ce s-a petrecut la finele anilor 1950.
Două personalități dinamice, dar total opuse, cei doi asigură scânteile care aprind cele mai multe scene când vine vorba de dialoguri înțepate și priviri pătrunzătoare.
Prima jumătate a filmului funcționează ca o comedie în care glumele au ca țintă principală etatea celor patru care sunt luați în bășcălie pentru că le arde mai mult de spațiu decât de testamente.
În această oră de start asistăm la o profundă caracterizare a celor doi pomeniți anterior, ceea ce înseamnă că Jerry și, mai ales, Tank sunt lăsați mai deoparte.
Nu am aflat multe lucruri despre ei, trec oarecum în plan secund pentru a lăsa lumina reflectoarelor să-i inunde pe Frank și Hawk.
Ăsta este un prim punct slab al acestui film, scenariul nu a știut să împartă echidistant timpul oferit celor patru, unii au primit pensii speciale babane, alții doar minimul necesar să nu moară de foame.
În schimb, partea secundă renunță la orice fel de comicărie și se transformă într-o aventură spațială pe cinste în care problemele mecanice și drama umană iau locul mișto-urilor geriatrice.
Intervin niște mișculații trădătoare în misiune care duc la nașterea unor situații pe muchie de cuțit la care nu mă așteptam după tonul lejer când eram pe Terra și mă antrenam cot la cot cu babalâcii plini de vivacitate.
Chiar dacă aspectele tehnice ale acestei misiuni cosmice sunt la fel de exacte ca prezicerile unei țigănci analfabete care citește viitorul în boabe de fasole, acea parte este una extrem de tensionată.
Că sunt efectele speciale un pic (mai mult) perimate și arată ca-n jocurile video mai de duzină, n-are a face, oricum accentul cade și atunci pe elementul uman.
Nu mă aventurez mai mult în acest capitol, că apoi nu am combustibil suficient să revin cu picioarele pe pământ, dar oricât de ridicolă este acolo, sus, acțiunea rămâne una incitantă.
Și nu lipsesc clasicele momente emoționante, nu atât de pronunțate pe cât m-aș fi așteptat, dar o floare tot am reușit să ud cu picurii lacrimali pe care nu mi i-am putut reține.
Dincolo de acest aspect care poate părea rizibil, cu cei patru care-s mai aproape de veșnica pomenire decât de orice altceva, filmul are un pronunțat mesaj legat de viață.
Indiferent de vârstă, oamenii sunt utili, chiar dacă încep să se dezmembreze la nivel fizic, mintea este bunul cel mai de preț, iar experiența acumulată în atâția ani se poate dovedi oricând utilă.
A fost o plăcere enormă să văd atâția monștri sacri ai actoriei la un loc, că am numărat vreo 6 premii Oscar adunate de la cei prezenți pe afiș, jucând la bătrânețe niște roluri potrivite unor flăcăi în floarea vârstei.
Nu știu de ce Clint Eastwood nu prea este luat în seamă când se aduce vorba de cei mai buni regizori.
A regizat de-a lungul a 6 decade și are 2 premii Oscar pentru regie (Unforgiven și Million dollar baby), plus altele 2 pentru cel mai bun film (aceleași două pentru că s-a numărat și printre producători).
Chiar filmul de față este foarte bine realizat, alegerea de a prezenta secvențele din trecut într-o paletă coloristică desaturată a avut efectul dorit.
Iar scenele din afara atmosferei concurează cu succes, ca nivel de intensitate, cu producții clasice ale genului.
🏆 Space cowboys – Verdict 👍 sau 👎
Este un film care te face să-ți apreciezi și mai mult bunicii pentru că îi vezi acum în baston și gârboviți, dar sunt șanse ca unii dintre ei să fi avut niște vieți interesante și să aibă povești de senzație.
Așa că trebuie prețuiți acum, cât sunt lângă noi, nu atunci când deja este prea târziu.
Aici se adeverește cu prisosință proverbul clasic „Cine n-are bătrâni, să-și cumpere‟.
Este un pic dusă la extrem interpretarea lui că este evident că bunici precum cei patru oricine și-ar dori, că-s într-o formă de invidiat, dar asta nu înseamnă că povața își pierde din potență.
Niciodată nu este prea târziu.
Acesta este îndemnul cu care am rămas după film și, deși o dă în bălării odată ce naveta spațială părăsește atmosfera terestră, n-o să fiu deloc hain cu Space cowboys.
Și dacă am fost un pic rău pe alocuri, mă duc să mă pedepsesc singur și mă bag în capsula de testare să văd dacă rezist la 8G.
(4 / 5)
