Sweet girl

Afară-i prea cald, înăuntru-i răcoare, Netflix are buton pe telecomandă, așa că am fost obligat de împrejurări să pornesc Sweet girl, că tot zace pe ecranul principal.

Deși nu sunt original în exprimare, mi-e lene să vin cu ceva nou, așa că mă dau după alții, Aquaman și Dora joacă în acest thriller de acțiune în care subiectul de bază este sistemul sanitar, un subiect care arde de aproape 2 ani.

Ray (Jason Momoa – Zack Snyder`s Justice League) are o familie frumoasă, că nah, doar n-o fi una nasoală, dar soția lui este bolnavă de cancer și se stinge rapid sub privirile îndurerate ale lui și ale fiicei lor, Rachel (Isabela Merced – Sicario: Day of the soldado).

Până acum nimic ieșit din comun, doar că Ray are o ură profundă pe boss-ul unei companii farmaceutice care a mituit cu nerușinare pentru a întârzia lansarea unui medicament concurent care ar fi putut salva viața soției lui Ray.

În ciuda protestelor vehemente ale copilei sale, Ray își setează drept țel chiar uciderea căpeteniei companiei, așa că pornește într-o misiune de răzbunare, deși nu-i deloc mare expert în acest domeniu. O fi el cât dulapul pe steroizi, dar nu pare a avea antrenament în lichidat oameni.

Sweet girl are premisa unor mii și mii de alte filme asemănătoare, un nene își pierde o bucată din familie și este șucărit pe un protagonist rău și-și jură că nu va lăsa lucrurile așa. Pentru că familia contează. Încă este viu și Dom Torreto a ajuns un clasic al cărui singur motto este citat în mai toate filmele.

Regizat de Brian Andrew Mendoza (aflat la primul său film), Sweet girl este o producție ordinară, cu o poveste searbădă care te face să ai multiple deja-vu-uri, și la propriu, și la figurat.

Pe de o parte, seamănă cu o puzderie de alte filme identice, pe de altă parte, scenariul este subțire de tot și, pentru a umple timpul, ne repetă faze pe care deja le-am văzut.

Nu doar că începe cu o scenă de la final pe care o revedem și în actul trei, dar de-a lungul filmului aflăm cum Rachel o ia în primire pe Paloma, ca apoi, peste câteva zeci de minute, să ne povestească din nou același eveniment. Când filmul repetă scene, este clar că n-are destulă carne pe oase, și Sweet girl este foarte subnutrit din acest punct de vedere, încât te face să crezi că un somalez lihnit este supraponderal.

Acțiunea este și ea mediocră și neinteresantă, câteva scatolceli banale, repetitive și neimpresionante în ciuda prezenței fizice impunătoare a lui Jason Momoa care nu face cine știe ce prin peisaj. Cum se întâmplă într-un astfel film, realismul este ucis cu sânge rece, mai mereu un om obișnuit reușește să pună la pământ asasini bine antrenați și mercenari cu multă experiență, că nah, eroul trebuie să învingă mereu, prin orice mijloace.

Și Sweet girl o duce așa, într-o monotonie adormitoare până aproape de final, când vine un twist cu adevărat neașteptat. Poate că este spoiler faptul că am scris că se întâmplă ceva neprevăzut, dar m-a lăsat gură cască. La început. Pentru că mai întâi am dat aprobator din cap, plăcut surprins: „Da, domne, mi-ai copt-o, bravo, jos pălăria!‟. Dar apoi, analizând la rece, m-am sucit: „Mă, pișicherule, ia stai așa!‟ pentru că mi-am dat seama că acea răsturnare de situație transformă tot ce am văzut până atunci într-o grămadă de scene lipsite de orice dram de logică.

Aș mai avea eu câte ceva de scris în sens negativ despre un anumit aspect al filmului, dar asta ar însemna să divulg secrete nebănuite.

Sweet girl se înscrie cu succes în oceanul de filme Netflix plictisitoare, cu un scenariu anost al cărui mare punct pozitiv este acela că te face să te simți bine, știind că ai scris niște compuneri bune în școala generală, din alea cu „Ce-am făcut astă-vară‟, pentru că nu-s cu nimic mai prejos decât un asemenea scenariu care a fost transformat într-un film.

Cum naibii aleg ăștia scenariile? Cui i s-a părut bună ideea unui asemenea film? Cât de proaste au fost alte scenarii refuzate de ăsta a primit undă verde? Pe bune? Așa erau filmele cu Steven Seagal din era Cretacică. Sweet girl pare un film refuzat de Liam Neeson pe motiv că-i prea bătrân, noroc că l-a înhățat pletosul nostru.

Eu bag seama că Jason Momoa acceptă roluri unde nu i se cere să se tundă, altfel nu îmi dau seama ce caută aici. Bine, nu că ar fi el thespianul demn de Oscar, dar Sweet girl este un film ce nici în anii `80 nu ar fi fost ales la magazinul de casete video pentru că n-are nimic apetisant care să atragă atenția. Este același revenge movie placid văzut de nenumărate ori care încearcă să fie original cu un anumit fir narativ, dar mai rău se împușcă singur în picior.

Dacă nu era twistul care-l transformă într-un film complet retardat (și nu mă feresc de cuvinte), îl scuteam mai rapid de suferință, dar așa îi tai 4 șuvițe din pleată.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Shivaay

Hai să bag un film pe sistem Taken cu bindi-n frunte, de peste 2 ore …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *