The call

Pe locuri, fiți gata, start, începe recenzia pentru The call. Nu, nu-i nici filmul din 2013 cu Halle Berry, nici videoclipul celor de la Backstreet Boys, nu-i nici măcar filmul din 2020 de la Hollywood, ci este o producție sud-coreeană care merită din plin atenția iubitorilor de filme.

Premisa nu sparge tiparele pentru că a mai fost folosită, chiar recent de un alt film sud-coreean, The phone, dar cu oarece modificări, să nu fie chiar la fel.

Seo-yeon este o tinerică de 28 de ani care trăiește în prezentul tehnologizat și-și pierde telefonul inteligent. Mare tragedie cutremurătoare, fără telefon este ca și cum nu ai mai trăi. Însă găsește prin casă unul antic, un telefon fix fără fir, piesă de muzeu, unii nici măcar nu știu ce este ăla. Destul de rapid după punerea lui în funcțiune, fără preaviz, acesta sună.

La celălalt capăt al firului se aude o voce disperată care pare că se află într-un pericol iminent dar care a greșit numărul. Crezând că este o glumă proastă, Seo-yeon nu bagă-n seamă apelul.

Însă cine se află la celălalt capăt al firului este insistent, așa că revine cu un alt apel căruia Seo-yeon îi dă acum atenție pentru că, țineți-vă de nădragi, vocea feminină ce-i aparține lui Young-sook sună din trecut cerând ajutor.

Astfel, The call uzitează premisa conexiunii prin timp folosită și în The phone, dar și în animația Your name. Oare ce le leagă pe cele două femei de aceeași vârstă aflate în două linii temporale separate de zeci de ani?

Răspunsul este greu de anticipat pentru că The call este unul dintre cele mai imprevizibile filme pe care le-am urmărit în istoria cinefilă recentă, deși credeam că știu spre ce se îndreaptă și îmi ziceam în sinea mea: „Oh, ce drăguț!‟, o simplă decizie luată la un moment dat, destul de timpuriu pe la începutul filmului, mi-a semnalat faptul că orice se poate întâmpla.

Pornește în stilul clasic, cu încercarea prezentei Seo-yeon de a influența trecutul pentru asigurarea unui viitor mai bun (sau prezent, depinde din ce punct de vedere privești), dar The call schimbă rapid macazul și se transformă într-un thriller pasionant, incitant, plin de răsturnări de situații, unele devastatoare, altele complet neașteptate, care fac din acest film o plăcere sublimă inextricabilă în care „butterfly effect‟ își face de cap de la scenă la scenă.

Coreea de Sud dă din nou lovitura cu un thriller de senzație care m-a ținut pe muchie de cuțit (și la propriu, și la figurat) pe tot parcursul celor două ore cât durează filmul.

Nu se bazează pe acțiune, pe bombastic vizual, pe asaltul neîncetat asupra ochiului cu fel și fel de bazaconii digitale, ci inundă creierul cu o poveste foarte bine construită, cu secvențe care te vor înfuria cumplit și sensibiliza până la lacrimi, te vor enerva până la scrâșnituri din dinți și bucura ca un copil de Crăciun, te vor distruge sufletește și înflăcăra până la infinit, totul ca urmare a reverberațiilor faptelor ce au loc în trecut asupra prezentului ca urmare a informațiilor primite de trecut din prezentul nostru sau viitorul trecutului. Sună alambicat și incoerent, dar trebuie să vedeți filmul pentru a vă da seama exact la ce mă refer, este greu de descris în cuvinte și nici nu vreau să mă încumet că mi-e teamă să nu scap ceva spoilere.

The call este o excelentă dovadă a ceea ce poate însemna un scenariu bine scris, cu maxim simț de răspundere și talent, chiar dacă premisa nu este deloc originală.

Filmul excelează nu doar la scenariu, tensionat până-n cosmos și îmbârligat de îți crapă neuronii încercând să anticipezi următoarea scenă, dar și la vizualul aparte prin care este redat acest „butterfly effect‟ care maximizează impactul emoțional prezent la datorie.

Partea componentă umană este și ea la înălțime, cu două personaje principale prezentate ca la carte, cu personalități complexe și aspirații care te vor bulversa pe parcursul filmului, nemaiștiind ce și pe cine să crezi.

Pe moment, la cald, în afară de un mic dinte cariat pe care îl am împotriva unei anumite scene, nu prea găsesc ceva de reproșat filmului, chiar dacă sunt prezente eternele paradoxuri temporale, dar nu ai cum să faci un asemenea film fără să te lovești din inerție de ele.

Și iacă-tă cum îndrăznesc să apelez de 10 ori The call, un film excepțional chiar și în timpuri normale, nu îi dau nota asta doar pentru că-i pandemie și ies numai rebuturi, filmul este meserie te halesc indiferent de calitatea sau lipsa calității calupului anual de filme.

Poftim, încă o dovadă care contrazice opinia generală cum că Netflix lansează numai porcării. Ce să le fac oamenilor de peste ocean, și nu numai, care cred că doar la Hollywood se fac filme?

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The tower

Am vrut neapărat să revăd The tower (Ta-weo) doar din ambiție să îl am și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *