Fără să fac cine știe ce cascadorii, m-am înființat la The fall guy așteptând un film de acțiune care să mă și amuze.
🎬 The fall guy – Premisă 📖
Colt (Ryan Gosling – Blade runner 2049) este un cascador foarte apreciat, lipit prin contract de unul dintre cei mai faimoși actori ai momentului, Tom Ryder (Aaron Taylor-Johnson – Bullet train).
Cariera lui pare că merge perfect, are de muncă în permanență, iar viața amoroasă stă să decoleze odată cu înfiriparea unei relații cu Jody (Emily Blunt – Oppenheimer).
Un accident nefericit pe platoul de filmare îi curmă cariera, viața atârnându-i de un fir de ață, dar Colt își revine.
După 18 luni este chemat din nou la datorie pentru a-l dubla pe Tom într-un film SF la cârma căruia se află chiar Jody, devenită regizoare între timp.
Însă lucrurile iau o turnură neplăcută pentru Colt care se nimerește când nu trebuie unde nu trebuie și este nevoit să pornească într-o aventură detectivistă pentru a limpezi beleaua picată pe cap.
💭 The fall guy – Comentariu 🍿
Filmul este o reîmprospătare a serialului cu același nume din anii `80 cu Lee Majors în rol principal, iar regia este semnată de David Leitch (Deadpool 2) care, la rândul lui, vine din cascadorie.
De aceea punctul forte al acestei pelicule este reprezentat de scenele de acțiune care mi-au depășit orice așteptăre, deoarece s-au prezentat mirific și mirobolant la nivel tehnic.
Sunt suficient de exagerate pentru a pompa cisterne de adrenalină prin vene, dar nu atât de elucubrante încât să te apuce râsul la absurditatea lor.
Se balansează periculos pe granița dintre realism și SF, dar reușește, cumva, să se mențină pe acea linie subțire și nu cade în ograda ridicolului.
De la urmăriri scânteietoare cu mașini și până la salturi periculoase, filmul nu duce deloc lipsă de astfel de momente distractive.
Și se simte din plin că la cârma lui The fall guy se află un fost cascador devenit un excelent regizor deoarece scenele sunt nemaipomenit filmate, editate și cadrate.
Bașca, aproape totul este practic, de la viteza amețitoare pe șosele care determină permisul să se autosuspende și până la exploziile înflăcărate care mi-au umplut sufletul de bucurie.
Nu pot spune că-s neapărat originale, că am mai văzut așa ceva, dar aici a contat execuția, una dusă până aproape de perfecțiune.
Extazul vizual a fost completat de o coloană sonoră demențială, deja una din piese ați auzit-o în trailer, dar ea este acompaniată de altele la fel de bune.
Oare faptul că-s mai toate vechi nu spune ceva despre stadiul deplorabil în care se află muzica de azi?
Încă sunt șocat de cât de faine sunt scenele în care talentul lui Colt este pus la treabă, chiar mă determină, ceea ce este un lucru rar, să-l mai văd încă o dată pe marele ecran.
Desigur, acțiunea fără context este doar gălăgie găunoasă, dar aici nu este cazul pentru că și povestea este una închegată și parcă prea bună pentru un asemenea film.
Aici pot discuta despre două părți distincte care compun un fir narativ complex, deloc specific acestui gen.
În primul rând este vorba despre relația explozivă dintre Jody și Colt, una chiar de senzație care face de rușine chimia perfectă a elementelor din tabloul periodic.
Ba chiar bate la fund și legătura strânsă dintre cele două molecule de hidrogen și una de oxigen, una vitală omenirii.
Atât de bine se completează reciproc cei doi protagoniști încât te poți lipsi de apă-n deșert, dar nu și de replicile fâșnețe și ocheadele cu subînțeles pe care și le aruncă unul altuia.
De foarte mult timp nu am mai primit cisterne de șarm așa cum m-a inundat acest film care este și al naibii de amuzant.
Am râs de mi-am blocat fălcile într-o grimasă jokeristă pentru că sunt multe situații generatoare de umor, fizic sau verbal.
Iar sincronizarea este perfectă, ceea ce denotă o grijă mămoasă pentru crearea unui produs cât mai bun.
În al doilea rând discutăm și despre un mister cu multe necunoscute care oferă câteva surprize care au venit ca niște pălituri de paloș pentru că, repet, nu așteptam așa ceva de la film.
Aici nu vreau să testez limitele răbdării voastre și nu mai insist pe acest subiect, vă anunț că trebuie pus și creierul la contribuție.
Există, pe lângă spectacolul organoleptic nemaipomenit, și destulă hrană pentru sinapse care primesc suficient combustibil pentru a învârti cu folos rotițele cerebrale.
Încerc să găsesc defecte, dar încă nu-mi vine nimic în minte în afară de previzibilitatea unor aspecte al căror deznodământ este ușor de anticipat.
De asemenea, aș fi vrut să fie ceva mai născător de sentimente lacrimogene, aici parcă a scârțâit mai ceva ca niște frâne puse la peste 300 kmh.
Pe de altă parte, însă, vine și cu ceva cadouri care-l umilesc pe Moș Crăciun, finalul fiind deosebit de satisfăcător și nici nu știți ce vă așteaptă.
🏆 The fall guy – Verdict 👍 sau 👎?
Este o scrisoare emoționantă de dragoste adresată acestei meserii periculoase, cea de cascador, de care depinde succesul unui film de acțiune.
Fără acești oameni care-și pun viețile în primejdie nu am primi producții grandioase pentru că reprezentanții acestei tagme sunt coloana vertebrală a acestui gen.
Și primesc prea puțină recunoaștere și recunoștință, ar fi meritat de foarte mult timp o categorie la Oscar.
Există foarte puțini actori care-și fac propriile cascadorii, îi numeri pe degetele de la o mână.
În timp ce dublurile își riscă integritatea fizică în numele actorilor, aceștia din urmă primesc laudele deși ei doar au stat cuminți în rulotă sorbind o cafeluță.
Sunt prezente și omagii aduse unor producții recunoscute pentru cascadoriile legendare și nu aveți cum să le ratați pentru că sunt unele celebre.
Avem și momente meta care aduc zâmbetul pe buze, filmul chiar persiflându-se într-un mod inteligent și ilar.
Evit să menționez câteva apariții memorabile, una dintre ele fiind ascunsă până și de către IMDB. Așa că vă recomand să dați fuguța să vedeți filmul până nu vă este stricată surpriza.
Momentan, The fall guy este cel mai distractiv film lansat și văzut în 2024 de către mine, nu cel mai bun, că sunt altele peste el, dar la nivel de acțiune este top.
Cred că singurul care va atenta la acest titlu va fi Deadpool & Wolverine.
Așa că v-am lăsat că sunt chemat pe platoul de filmare unde vreau să fac 9 rostogoliri cu mașina pentru depășirea unui record mondial stabilit de The fall guy.