Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
După ispășirea unei sentințe de 30 de ani, din 1993 până în 2023, a venit timpul pentru a comenta The fugitive.
Este un film de acțiune/thriller câștigător de Oscar.
🎬 The fugitive – Premisă
Richard Kimble (Harrison Ford – Indiana Jones and the last crusade) este un respectat și priceput doctor pe care toată lumea îl apreciază.
Însă după o șuetă fandosită, la întoarcerea acasă Richard își găsește soția într-o baltă de sânge.
El insistă că un ciung i-a luat piuitul consoartei, dar poliția strâmbă din nas pentru că dovezile îl incriminează fix pe doctor.
Plus că sunt și destul de amuzați de povestea cam cusută cu ață albă a doctorului, haida-de, taman un ciung să-i fi dat o mână de ajutor soției să se ducă la cele cerești?
În fine, doctorul este găsit vinovat de către instanță și expediat la mititica.
Doar că pe traseu autobuzul face o tumbă fortuită, se proptește pe niște șine de cale ferată și …
Aici își face apariția șeriful Gerard (Tommy Lee Jones – Space cowboys) care are un singur scop: acela de a-l captura pe Richard Kimble.
💭 The fugitive – Comentariu 🍿
Filmul are o premisă extrem de simplă, așa cum am întâlnit în multe alte producții asemănătoare.
Și atunci de ce a atras atenția Academiei care l-a nominalizat de 7 ori, inclusiv pentru cel mai bun film?
Pentru că este extrem de bine realizat la nivel de scenariu, asta deși, culmea, nu a fost nominalizat la această categorie.
În ciuda simplității poveștii, faptul că este excelent scrisă a dus la un film tensionat și, lucrul cel mai important, populat cu personaje deștepte.
La bază avem de-a face cu o clasică joacă umană de-a șoarecele și pisica, doar că atât șoarecele, cât și pisica, au diplome de doctorat luate pe bune, nu pe stil politician.
De aceea acțiunile întreprinse atât de fugărit, cât și de fugăritor, sunt inteligente și asta a dus la un ritm alert în care nu ai timp să-ți tragi sufletul.
De asemenea, și intriga se îngroașă cu fiecare scenă precum fluxul sangvin la fiecare burger unsuros îngurgitat cu mare poftă.
Astfel, povestea este și una imprevizibilă pe alocuri. Cam știi în ce ape se scaldă doctorul, nu este mare mister, chiar e nevinovat omul, nu are rost să ascund asta pentru că-i evident.
Însă descoperirea făptașului este cea care ne propune în permanență ghicitori de rezolvat, mai ales că avem împrăștiate indicii la tot pasul.
Unele sunt înșelătoare și m-au determinat să pun niște diagnostice false, altele par credibile dar și greu de descifrat în timp util pentru a afla răspunsul înaintea personajelor.
Filmul pare a fi împărțit în două bucăți mari și late de un scenariu care joacă rolul unui Finochietto narativ.
Prima parte este destinată acțiunii ce are loc în natură cu cei doi beligeranți înfruntându-se în mijlocul sălbăticiei, unul disperat să scape de urmăritori, celălalt chitit să-și prindă prada.
Aici imaginea este una grunjoasă, brută, prezentând pericole la tot pasul și de tot felul deoarece râul și ramul nu-s chiar prieteni ca-n poeziile eminesciene.
A doua parte se transformă într-un thriller palpitant în care iese la iveală cerebralitatea personajelor, fiecare încercând să fie cu un pas înaintea celuilalt în investigațiile proprii efectuate întru depistarea adevărului.
Deși nu avem confruntări violente sau scene spectaculoase (în afară de cea de început cu pupătura fără consens dintre tren și autobuz), tensiunea este prezentă în fiecare cadru.
Și aici merită lăudat regizorul Andrew Davis pentru modul în care a decis să filmeze anumite secvențe și cum să le îmbine pentru a genera niște momente surprinzătoare care m-au prins pe picior greșit.
Însă trebuie să pun pe piedestalul cel mai înalt cele două personaje, unele memorabile prin încăpățânarea de care dau dovadă.
Să nu credeți că șeriful este nenea ăla rău, el doar își face datoria, vinovat sau nu, Kimble trebuie capturat, Gerard nu are misiunea de a-l judeca pe doctor, ci de a-l prinde cu orice preț.
Așa că n-am avut cum să-l urăsc pentru că-l fugărește pe Kimble de-i sar pingelele, mai ales că este și tare carismatic, are mereu o vorbă hâtră la el, dar afișează întotdeauna o mină de profesionist, știind mereu ce este cel mai important pentru el.
Iar Tommy Lee Jones este superb în acest rol, mai rar mi-a fost dat să empatizez cu un personaj ce se vrea a fi negativ și asta datorită interpretării pline de finețuri gesticulare și expresii faciale ale actorului.
La un moment dat chiar nu mai știam pe cine să susțin, voiam ca doctorul să scape de vânătoarea obositoare la care era supus zi și noapte, dar parcă doream ca Gerard să-l prindă odată și odată printr-o capcană meticulos plasată în calea fugarului.
Și Harrison Ford face un rol mare, dar el nu are ocazia să interacționeze cu alte personaje (lucru de înțeles, n-are timp de stat la taclale) pe cât o face Tommy Lee Jones.
Sunt multe amănunte interesante legate de acest film, de la multiplele improvizații verbale furnizate de cei doi actori până la aspecte ce țin de distribuție, fiind prima producție americană lansată în China după mai bine de 40 de ani unde a și avut mare succes.
Cu un buget de doar 44 de milioane de dolari The fugitive a avut încasări de 370 de milioane de dolari.
Atenție, asta acum 30 de ani. Deci mai mult decât unele filme care au costat 200 de milioane de dolari din zilele noastre.
🏆 The fugitive – Verdict 👍 sau 👎
Totul se îmbină aproape la perfecție în acest film.
Povestea bine scrisă, personajele interesante, editarea brici, coloana sonoră care completează la perfecție acțiunea, toate astea au născut o peliculă care nu are cum să îmbătrânească.
Și fără înjurături, ceea ce a imprimat și niscai eleganță peliculei.
Desigur, este perimată la nivel logistic pentru că acum evenimentele 100% nu s-ar mai desfășura așa ca urmare a avansurilor tehnologice de atunci și până acum, dar nici nu contează.
Am citit pe IMDB că are destule erori în ceea ce privește continuitatea și altele asemenea dar nu le-am observat deoarece eram absorbit de frenezia cinetică de pe ecran.
Ce mi-a sărit în ochi și am revăzut de câteva ori secvența să fiu sigur că nu mă înșel, a fost eroarea din scena cu trenul.
Autobuzul, din punctul nostru de vedere, se rostogolește și se oprește orizontal față de câmpul nostru vizual, ca după câteva secunde, când vine trenul și-l lovește, subit este așezat acum pe verticală.
Alte probleme nu am avut timp să le depistez că eram concentrat la poveste, deși mai există când și când câte o mică decizie ridicătoare de sprâncene, dar nimic care să strice filmul.
După ce s-a terminat aproape că m-a umflat plânsul de cât de bun a fost și am oftat cu o întrebare fără răspuns în gând:
– De ce nu se mai fac asemenea filme în zilele noastre?
Și după 30 de ani încă își menținea prospețimea, dovadă a unui scenariu foarte bine scris, de aceea nu am altceva de făcut decât să-i modelez 9 proteze robotice.
(4,5 / 5)
