Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
2009
Am ajuns la o premieră, foarte târziu, The hurt locker fiind primul film regizat de o femeie câștigător al Oscarului cel mare.
Și s-au aliniat planetele în așa fel încât Kathryn Bigelow a reușit asta în fața lui Avatar, regizat de James Cameron, fostul ei soț.
🎬 The hurt locker – Premisă 🕮
William James (Jeremy Renner – Arrival) este un om al armatei căruia îi place să se îmbrace gros, foarte gros.
Nu că ar fi frig în Irak, dar el este specialist în dezamorsarea bombelor de orice tip și băgate în tot felul de obiecte numai bune de explodat.
Este repartizat unei echipe după ce postul a rămas vacant în urma unei ascultări prea îndelungate a melodiei celor de la Vengaboys – Boom, boom, boom, boom!!!
Acolo intră destul de rapid în conflict cu unul dintre camarazii săi, JT Sanborn (Anthony Mackie – The banker).
Motivul? Unul bine întemeiat. William nu respectă manualul de instrucțiuni care vine la pachet cu acest rol și face mai mult ce-i trece prin cap.
💭 The hurt locker – Comentariu 🍿
Nu este un film de război distractiv pentru că nu asistăm la confruntări spectaculoase sau grandioase, cum ar fi Black Hawk down.
Avem în față o dramă cruntă care scoate în evidență pericolele la care se expun soldații trimiși într-un mediu ostil să ducă o luptă care nu este a lor.
Scenele în care William se împopoțonează cu costumul supraponderal pentru a trece la treabă sunt, de departe, cele mai intense și palpitante din tot filmul.
Tensiunea devine extrem de densă, nici să respiri nu-ți vine de teamă să nu deranjezi vreun fir legat de un Dorel beat și să declanșezi de la distanță dispozitivul exploziv.
Iar modul în care respectivele secvențe sunt filmate, unghiurile și cadrele alese, nu face altceva decât să adauge și mai multe noduri în gât.
Simțeam cum scurgerea timpului încetinea și parcă la fiecare colț de clădire se ivea o siluetă inamică pregătită să apese pe butonul declanșator.
Deși acțiunea se desfășoară în câmp deschis, să-i zic așa, aveam impresia că nu mai există aer, că mă sufoc, că sunt într-un coșciug alături de niște fire colorate ce anunțau pericol.
Plus că la această atmosferă incendiară contribuie și strategia aleasă de William pentru a-și face treabă, una care adaugă și mai mult necunoscut deznodământului.
Chiar dacă firul narativ tinde să devină repetitiv în sensul că acum dezamorsează o bombă, avem câteva momente de relaș, iar apare un IED ce trebuie neutralizat, etc., situațiile sunt suficient de diferite pentru a nu plictisi.
Din păcate, și să mor de am priceput de ce a luat Oscar pentru cel mai bun scenariu, personajele sunt tâmpe și deciziile lor complet ilogice doar de dragul de a conduce povestea în direcția dorită.
De la încălcări flagrante ale ordinelor superiorilor fără repercusiuni până la insurgenți care așteaptă cuminți ca invadatorii americani să-și facă treabă, sunt o grămadă de aiureli narative care m-au bombardat din toate direcțiile.
Uneori mă uitam și încercam să-mi dau seama dacă filmul este serios sau s-a transformat subit într-o parodie pentru că evenimentele ce se petreceau pe ecran nu aveau sens.
Poți să îi dai pentru regie, pentru imagine, pentru sunet, dar nu pentru scenariul oribil care-și bate joc de milităria adevărată și îi face pe soldați să pară niște idioți cu creierul pus la păstrare acasă în formol.
De asemenea, a vrut cu tot dinadinsul să ne facă să empatizăm cu personajele principale. Din păcate, cu mine nu i-a mers.
Trebuia să-mi fie teamă pentru viața lor, să tremur la fiecare fir tăiat și la fiecare Allah urlat în depărtare, dar nu-s american, sunt un privitor neutru, așa că mi s-a rupt de soarta lor.
Ăia transpirau până și-n găoaza curului de teamă să nu fie bubuiți și eu îi apostrofam în gând: â
– Cine căcat v-a pus să vă duceți într-o țară străină să faceți voi pe salvatorii patriei? Acum culegeți ce voi înșiși ați semănat.
Măcar protagonistul, așa țăcănit cum era, a reușit să transmită tragedia unei vieți definitiv transformate de participarea la război.
Te strică atât de mult și își pune amprenta într-un asemenea hal asupra minții încât ajungi să te comporți ca o păpușă dereglată pentru că războiul este un drog.
Așa începe filmul. Și are mare dreptate. Măcar aici a nimerit-o.
🏆 The hurt locker – Verdict 👍 sau 👎?
Păcat că ideea, care era una excelentă în procesul incipient al fătării, a fost deformată narativ de un scenariu scris parcă de un adolescent care nu s-a informat deloc despre cum funcționează treaba într-o asemenea situație.
L-au pus la zid specialiști în domeniu, militari care au fost pe front și știau ce trebuie făcut în astfel de momente tensionate, așa că nu mai insist și eu, că nah, n-am făcut armata.
Dar nici nu era nevoie, că desfășurarea unor scene urla a lipsă de logică de la o poștă.
Chiar nu pricep laudele aduse producției.
Dacă la nivel tehnic este mirific, chit că tremură prea mult camera de filmat, dar am înțeles ideea de ce, în ceea ce privește transpunerea poveștii sub formă vizuală, aici dă multe rateuri.
Scena cu lupta contra unor amărâți blocați între patru pereți în mijlocul deșertului este elocventă în acest sens.
Nu mi-a plăcut nici prima oară când l-am văzut la momentul lansării, nu m-a impresionat nici acum, când se presupune că-s mai copt la minte.
Așa că din partea mea nu primește prea multă îngăduință, că nu-s deloc indulgent când îmi sunt livrate baliverne pe post de realitate, și nu pot să-i cumpăr mai mult de 6 DVD-uri cu filme piratate.
Ca părere personală, nu merita marele premiu, filme ca District 9, Inglourious basterds sau, mai ales, Up fiind superioare.
(3 / 5)
