În Devyataya sau The ninth suntem ostracizați în St. Petersburgul de la finele secolului 19 unde dăm nas în nas cu un fel de Sherlock Holmes vodcar, Sergey Rostov (Evgeniy Tsyganov – Bitva za Sevastopol), care-și face de lucru printre cartoforii vremii pentru a uita de ceva evenimente traumatizante din trecut.
Însă apariția britanicei Olivia Reed (Daisy Head – Wrong turn, Underworld: Blood wars) aduce haos pe străzile orașului rusesc. O avea vreo legătură, n-o avea, prezența domniței apetisante, naiba știe, cert este că Rostov se confruntă cu un val de crime sadice și demne de ritualuri satanice.
Cum Olivia o arde în spectacole oculte cu ședințe de spiritism mai ceva ca Mama Omida băgată-n priză, naivul Rostov crede că poate găsi un ajutor de nădejde în talentele ei de invocare a duhurilor decedate care își târâie fundul fumuriu pe tărâmul terestru și încă n-au chef să se ducă la cele cerești.
Din nefericire pentru el, află repede, așa cum toată lumea cu creier funcțional știe, că Olivia este doar o farsoare de două parale care impresionează țăranii ignoranți cu trucuri științifice. Dar Rostov tot trebuie să rezolve cazul complicat pe care-l are în poală pentru că numărul victimelor crește vertiginos, dar indiciile ioc.
Devyataya (The ninth) este un film relativ decent, n-are absolut nimic memorabil în el, povestea este una clasică și, ce m-a deranjat cel mai mult, duhnește a Hollywood, fiind o încercare de a copia filmele de acolo și de a fi pe placul vorbitorilor de engleză pentru că o bună bucată de film, cred că mai mult de jumătate, are dialoguri în limba lui Shakespeare, replici ce-s dublate în rusă, pe stilul Irina Margareta Nistor, aceeași voce dubla toți actorii care parlamentau pe engleză.
În afară de mutilarea cruntă și în felurite moduri la care sunt supuse victimele feminine din Devyataya, filmul nu m-a atins în vreun fel.
Își bagă cotul în științe oculte, misticism, bazaconii religioase, invocări de duhuri necurate, dar nu într-atât de mult încât să cadă în partea de horror, practic bălmăjeala dintr-o carte satanică este doar un motiv pentru a prezenta când și când câte-o fătucă ușurată de câte-un organ vital, elementul supranatural fiind menținut la cote joase.
Investigația în sine nu-i deloc demnă de un detectiv capabil, piesele puzzle-ului sunt mai mult decât evidente, chiar filmul ne dă direct para-n gura noastră mălăiață, să nu ne chinuim prea mult să descoperim ceva inteligent în scenariu.
Încearcă să combine Sherlock Holmes cu The conjuring și cu Se7en, dar Devyataya eșuează. Nu lamentabil, dar în mod cert nu-i vreo reușită în domeniu.
Nu este un film care să te enerveze sau să fie foarte prost, doar că nu se întâmplă mai nimic interesant în el, salturile logice către anumite indicii vin din neant, fără un proces cognitiv prea complicat, doar pentru că așa dorește scenariul.
Măcar am putut aprecia atenția pentru detalii, filmul arată frumos vizual și stilistic și redă, zic eu, autentic acea perioadă de acum mai bine de 100 de ani. Decorurile și costumația emană un iz de autenticitate care-ți mai captează atenția și uiți că filmul nu te provoacă intelectual.
Nu își asumă vreun risc de frică să nu care cumva să fie prea îndrăzneț și să dea chix, dar nici nu calcă excesiv în străchini astfel încât să-l ameninț cu o prohibiție cu privire la lichidele cu multe grade pe o perioadă îndelungată de timp.
Și este extrem de previzibil pe tot parcursul lui, și asta din cauza scenariului prea explicativ, dacă renunța definitiv la o anume scenă, nu zic care, să nu dau spoilere, atunci misterul ar fi fost mai greu de descifrat, dar identifici imediat culpabilul pentru că Devyataya nu se screme cine știe ce să arunce o mantie enigmatică peste întreaga poveste.
Amu` s-o zic pe aia dreaptă, că nu m-am trezit subit din somn lovit de un chef nebun să văd Devyataya (de care nu auzisem până atunci), ci l-am băgat doar să încerc un artificiu tehnic și să vin cu Furious 9th mai devreme, dar compus din două filme: Furious și acest The ninth căruia îi explodez 6 artificii.
(3 / 5)