The tragedy of Macbeth

Vă era dor de Shakespeare? Da? Așa s-a gândit și Mărul Mușcat când și-a pus în cap să ne fericească nețărmurit cu The tragedy of Macbeth.

Este un pic ipocrit și chiar ridicol să vii cu „An Apple original movie” și acesta să fie a 659-a adaptare a celebrei piese a lui Shakespeare, dar nah, semantica asta ne omoară.

Aveți nevoie de o reîmprospătare dramaturgă a memoriei?

Apăi în The tragedy of Macbeth avem parte de un lord scoțian pe numele său Macbeth care vine victorios de la o mare luptă crâncenă.

Pe drum, din senin, nimerește la un semn ecvestru de stop medieval și este bramburit de niște scofâlcite de băbăciuni croncănitoare cum că el ar fi următorul fund aplatizat de tronul Scoției.

Macbeth face ochii cât momițele de bou la auzul acestor cuvinte dulci și iaca așa visătorul nostru de putere și preamărire ia de bune vorbele spilcuite ale hoaștelor de vrăjitoare și fuguța la muiere să se apuce de complotat, că amu` trebuie să ducă la îndeplinire premonițiile Sfintei Treime într-ale trădărilor.

Numai că pe tron deja se află un rege care, bașca, are și moștenitor care îi pune seară de seară oglinda sub nas să vadă dacă se mai aburește.

Oare mai era nevoie de încă o punere în scenă a scrierii lui Shakespeare? Dacă vrei un Oscar, atunci răspunsul este da.

Se simte de la o poștă că filmul acesta există doar pentru a genera motive de laudă și de a strânge ceva panaș în portofoliu pentru Apple, să aibă și acest gigant ceva calitativ pe streaming.

Deja am obosit să boscorodesc la infinit pervertirea operelor clasice indiferent în ce sens este făcută, și aici avem parte de pedepsirea albilor pentru discriminarea făcută timp de sute de ani.

Macbeth, un lord scoțian din Evul Mediu, este jucat de Denzel Washington (The bone collector), că doar știm că în acea perioadă Scoția colcăia de negri nobili. Iar soția lui este jucată de Frances McDormand (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri) pentru că de ce să n-avem și cupluri interrasiale de viță regală în acea vreme?

Și The tragedy of Macbeth este plin de personaje de culoare, dar deja sunt epuizat în a mai ține steagul sus, acesta este trendul și n-am ce face, dacă vor să umble cu cioara vopsită și să piardă bani pe bandă rulantă cu acest „go woke, go broke”, să fie sănătoși.

Asta nu înseamnă că The tragedy of Macbeth este vreo molimă de film, că doar avem niște monștri sacri în rolurile principale și cred că din cei nominalizați la actorie principală, Denzel este de departe cel mai bun prin interpretarea tragică a lui Macbeth. Deci aici să vrei și n-ai cum să dai rateu.

Despre film în sine n-ar fi multe de spus, că vorbim despre Macbeth, deja suntem sufocați de atâtea reinterpretări, iar versiunea de față nu inovează cu nimic pentru a intra în panteonul filmelor capodoperă.

Imaginea este alb-negru, deși este impropriu spus, are ceva aparte, pare mai mult un amalgam omogen al celor două nuanțe aflate la poli opuși, este mai mult un fel de gri odihnitor.

La această senzație de vizual liniștitor contribuie și folosirea în exces a umbrelor criptice, a ceții (fumului) care învăluie multe scene într-o mantie sumbră și misterioasă.

La The tragedy of Macbeth impresionează, pe lângă jocul actoricesc, imaginea specială, de un original atipic, ce aduce în mod clar cu o piesă de teatru, atât personajele fiind filmate parcă folosind un filtru de Zoom, cu decorurile din spate mult blurate, cât și însăși decorurile au ceva aparte, sunt încăperi uriașe, dar frugal mobilate, parcă pentru a nu ne distrage atenția de la interpretarea actoricească.

Scenariul semnat de Joel Coen ia mot-a-mot limbajul shakespearian al începutului de secol 17 și, ca atare, replicile îmbibate de un lirism poetic arhaic sunt greu de înțeles, cu tot cu subtitrare am derulat de câteva ori pentru că al meu creier obosit nu a putut decoda înțelesul vorbelor stâlcite și colcăitoare de simbolism metafizic cu o construcție a frazei de parcă Picasso, Gollum și Yoda au vrut să ne facă o farsă.

Sună frumos, dar aproape neinteligibil pentru audiența contemporană.

Nu prea mai ce spune despre poveste, dacă nici p-asta n-o știți…, The tragedy of Macbeth fiind o clară momeală de Oscar, un film care să aducă prestanță studioului producător pentru că uneori nu-i deloc greu să faci un film de Oscar, iei o piesă de teatru celebră, îți tragi niște actori monumentali, dacă filmezi alb-negru, chiar și mai bine, și ai cam impresionat Academia.

Mi s-a părut decent filmul, în ciuda înnegririi nejustificate a poveștii, momeala a funcționat, a pescuit 3 nominalizări, și chiar meritate, dar limbajul îmbârligat care mi-a încurcat de tot sinapsele parcă mă împinge să bag niște manele analfabete să-mi descâlcesc rapid legăturile neuronale.

Pentru The tragedy of Macbeth am destul timp să-i ascut vreo 6 cuțite, nefiind la nivelul onest și calitativ al altor filme inspirate din această opera dramaturgă.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Cimarron

1930/1931 Cimarron este primul western câștigător de Oscar pentru cel mai bun film. Însă nu-i …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.