Top Gun: Maverick

După 36 de ani și câteva operații estetice de la original, iată că a fost lansat spre stratosferă Top Gun: Maverick, un sequel al lui Top Gun, unul dintre cele mai cool filme ale unei perioade de mult apusă. Se ridică la nivelul celui dintâi sau plonjează în picaj spre prăpastia rateului? Hai să aflăm.

🎬 Premisă

Ideea care a stat la baza lui Top Gun: Maverick mi-a adus aminte de melodia celor de la Compact: Mă voi întoarce (După ani și ani).

Iaca trecut-au 3 decenii de când Maverick (Tom Cruise – Edge of tomorrow) și-a făcut de cap în academia Top Gun. Dorința lui de a pilota avioane de luptă l-a împiedicat să promoveze în carieră, așa că a rămas la nivel de pilot de teste.

Dar atitudinea lui rebelă îl bagă-n belele, pentru a nu știu câta oară cu un amiral țâfnos, dar cineva veghează deasupra lui Maverick.

Înainte de a fi mătrășit, este expediat din nou la Top Gun pentru a-și profesa experiența în fața unei tranșe proaspete de cadeți pentru că au de îndeplinit o misiune teribil de grea.

Nimic ieșit din comun, doar că printre cei tineri doritori să zboare se află și Rooster (Miles Teller – Only the brave), nimeni altul decât fiul lui Goose. Și cine a văzut originalul știe exact ce probleme se vor ivi.

💭 Comentariu

La prima vedere, Top Gun: Maverick este un sequel pe care nu l-a cerut nimeni și care a venit și foarte târziu, într-o perioadă în care producțiile de acest gen, specifice anilor 1980 sunt considerate desuete.

Iar începutul nu este foarte convingător, pornește aproape identic cu Top Gun, ba chiar prima oră este o copie mult mai arătoasă a filmului original.

Dar odată ce trece peste faza incipientă, de readucere aminte, Top Gun: Maverick schimbă viteza și se transformă într-un film al dracului de antrenant, care nu duce lipsă de nimic.

Până la acțiunea propriu-zisă, filmul prezintă conflictul previzibil dintre două firi orgolioase, Maverick și Rooster, care nu se înghit deloc din cauza unui eveniment tragic din trecut.

Dar avem și alte rivalități în care se zbârlesc tuleiele inghinale și se ciocnesc nucile seminale, aici protagoniștii sunt tinerii plini de adrenalină zemoasă și ambiție ieșită din comun.

Top Gun: Maverick nu ratează ocazia de a omagia filmul din 1986 și știe exact pe ce butoane să apese pentru a da cep nostalgiei care va curge în valuri uriașe.

Flashback-uri cu noduri în gât, apariții fulger ale unor personaje pe care nu credeam că le voi mai vedea și, mai presus de toate, folosirea unor triluri arhicunoscute din coloana sonară a lui Top Gun, sunt știute piesele, rușine vouă dacă abia acum auziți de ele, Danger zone și Top Gun: Anthem. Păcat că n-am auzit și Take my breath away.

Mi-a plăcut modul în care a inserat boabe de nostalgie, fără să exagereze până la enervare.

Mai am un pic despre partea narativă a filmului, și apoi trec la acțiune.

Ce nu așteptam de la Top Gun: Maverick a fost cantitatea îndestulătoare de momente emoționante care nu te vor lăsa deloc impasibil la ceea ce se petrece pe ecran, având clare trimiteri și către o situație din viața reală a unui actor. Nu-i mare secret, este vorba de Val Kilmer.

Plus că a fost un pic parșiv, scenariul se duce într-o direcție neașteptată, te face să anticipezi ceva previzibil, cel puțin eu eram sigur de un anume final, ca apoi să vireze brusc într-un cotlon ascuns, total imprevizibil, dar ușor de anticipat dacă nu cădeam în capcana expert concepută de film.

Și apoi vine acțiunea, una fulminantă, cu foarte puțin CGI, cel puțin nu unul care să-mi sară în ochi. Știu că-i cam ușoară asocierea, dar în Top Gun: Maverick avem cu adevărat parte de-o Misiune imposibilă într-un teritoriu inamic (nu se specifică în mod exact unde, un stat rebel nenumit, dar știm cu toții că-i Rusia).

Secvențele în aer, la viteze cutremurător de amețitoare, au menirea de a-ți băga vertijul pe gâtlej și de a te uimi prin cascadoriile nebunești la care se înhămau piloții avioanelor de luptă.

Forțe gravitaționale imense, viteze Mach nemaivăzute, manevre de evaziune ridicol de grele, inamici mult mai tehnologizați, rachete cu duiumul, puzderie de gloanțe care înnegresc cerul, propriile slăbiciuni corporale, cu toate astea se confruntă piloții aflați în timpul misiunii.

Pfoai, și cum se vede un film Top Gun pe marele ecran, te iau toate amețelile și te trec toate apele Dunării, de parcă tu ai fi pilotul avionului supersonic, iar secvențele sunt atât de bine filmate încât te transpun în mijlocul peliculei.

La un moment dat, începusem și eu să caut anumite butoane pentru radio, pentru momeli, pentru rachete, mă credeam implicat în misiunea sinucigașă pentru că asta este Top Gun: Maverick, o experiență extrasenzorială.

Ce să mai consum kerosenul de pomană, scenele de acțiune din Top Gun: Maverick sunt demențial de bune și, culmea, par și verosimile pentru că deși împing limitele trupești ale piloților și rezistența tinichelelor scumpe pe care le strunesc cu greu, ele transmit senzația că așa ceva, cu mult antrenament, este posibil.

Simți pe deplin viteza fenomenală, precum și atracția leșinătoare a gravitației, și asta se datorează unei regii excelente, dar și a practicului folosit în film.

Unde mai pui că și coloana sonoră semnată de o grămadă de oameni, printre care Hans Zimmer și Lady Gaga, îți bubuie în timpane, transformând valurile de adrenalină în adevărate tsunami-uri de neoprit.

Și știu că o întrebare arzătoare vă stă pe buze. Da, Tom Cruise și aici aleargă de mama focului, cred că așa se menține în formă, aleargă non stop.

Toți actorii principali din film își absolvă cu brio partiturile puse la dispoziție de un scenariu onest, curat, fără intenții ascunse, fără a cădea în capcana modernismului hollywoodian.

Indiferent de viața atipică a lui Tom Cruise, un lucru este indiscutabil, este ultimul vestigiu al adevăratului star de cinema.

🏆 Verdict

Aduce Top Gun: Maverick cu fratele său mai mare? Da, poate un pic prea mult, dar nici nu prea avea loc de întors, că în lumea avioanelor de luptă poveștile nu diferă prea mult în aer.

Însă sequelul potențează secvențele de acțiune, având la dispoziție și o tehnologie avansată, și amplifică enorm clipele care aduc cu sine un debit apos neașteptat.

Chiar dacă povestea este cam simplistă, filmul este revoluționar pe partea tehnică, nu știu cum ar putea fi depășite prin intensitate acele secvențe de dog fighting, și asta transformă Top Gun: Maverick într-un spectacol vizual de excepție care nu trebuie ratat la cinema.

Ce nu m-a impresionat a fost melodia titulară interpretată de Lady Gaga, Hold my hand, nici nu se compară cu Berlin – Take my breath away, dar asta o scriu doar să scobesc un pic din smalțul filmului căruia îi ofer 9 secunde extra pentru îndeplinirea misiunii.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

 

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Attack

Zee5, un serviciu de streaming indian, a lansat Attack, un film de acțiune care mi-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.