Watchmen

WatchmenA venit timpul să privesc Watchmen, filmul cu super eroi regizat de Zack Snyder înainte să se apuce de meșterit la DCEU.

A fost lansat în 2009 și eu m-am lipit ca pata de cerneală pe foaia albă de versiunea aia lungă cât o zi de post.

 

🎬 Watchmen – Premisă

Într-o lume alternativă, ca toate cele în care există supereroi, în anul 1985 se petrece o nasoleală sângerie.

Încep să moară, de fapt să fie uciși, componenții unei foste echipe de asemenea oameni, echipă care a fost dezafectată ca urmare a unui tratat care nu le mai dădea voie să își ascundă identitățile.

Singurul oponent este Rorschach (Jackie Earle Haley – Alita: Battle Angel) care încă are masca pe moacă și care dorește să afle cine este în spatele acestor crime.

Asta pe fundalul unei amenințări nucleare sovietice.

Una ridicolă în aparență pentru că americanii îl au pe Dr. Manhattan (Billy Crudup – Alien: Covenant), ființa supremă care este capabilă de orice.

Rorschach, cu ajutorul mai reticent, dar ajutor, al altor doi justițiari, Nite Owl (Patrick Wilson – Moonfall) și Silk Spectre II (Malin Akerman – Rampage), se pune pe treabă în ciuda oponenței îndârjite de care se lovește la fiecare pas.

 

💭 Watchmen – Comentariu

Primul lucru care te lovește în fățău mai ceva ca o nucleară este vizualul specific producțiilor lui Snyder.

Filmul este mai degrabă neo noir decât unul cu super eroi pentru că, la drept vorbind, în afară de Dr. Manhattan, ceilalți n-au superputeri, doar costume fistichii și reziliență în toată fibra lor.

Practic, avem de-a face cu o grămadă de Batmani, puteri ioc, gadgeturi la greu și tărie-n pumni.

Culorile primare sunt destul de șterse, parcă pentru a accentua atmosfera sumbră care planează deasupra acestui univers și lipsa speranței în salvarea umanității.

Nu este un film care să-ți electrocuteze sufletul cu multă bucurie, ba chiar este destul de apăsător prin temele profunde și serioase pe care le pune pe masă pentru a fi dezbătute de către personaje.

Oho, și le-au comentat de mi-a ieșit pe nas pentru că vreo 2 ore din cele 3 ale filmului la asta se rezumă.

La discuții contradictorii cu multă miasmă filozofică pe tema umanității și meritului acesteia de a mai exista.

Că oricum planeta Pământ nu are nevoie de furnicile umane pentru a supraviețui, a făcut-o și înainte de noi, o va face și după noi.

Ba din contră, ar duce-o mult mai bine dacă ar dispărea specia asta infectă care are ca unic scop distrugerea habitatului natural, de cele mai multe ori din prostie indolentă și goană după putere.

Dialogurile sunt intelectuale, uneori prea criptice și metaforice pentru binele lui Watchmen, mai ales că se cam lungesc dincolo de limita suportabilității și bunului simț.

Aveam impresia că s-au adunat toți filozofii existențialiști la balamuc și se bombardau unul pe altul cu cele mai năstrușnice teorii și concepte.

Măcar de ar mai fi alternat această poliloghie cu câte o scenă de acțiune mai îndelungată și ar fi fost mai ușor de digerat această bucată.

Nu că-i rea, Doamne ferește, dar este prea grea. Și să am și eu de ce să plâng un pic.

Este, prin definiție, un film matur.

Watchmen

 

Uneori întindea coarda cu o aglomerare de idei, ba atacau rușii cu nucleara, ba era un complot contra foștilor mascați, ba mie nu mi se umezește, ba celuilalt nu i se scoală.

Ajunsesem ca reclamele la medicamente, să repet exasperant: „Tu ia un Vagisan, iar tu bagă niște pastile de potență‟.

Noroc că a treia oră lasă deoparte orice încercare de discuție amicală sau amiabilă și trece la represalii.

Nu că ar deborda de acțiune fulminantă, dar desfășurarea poveștii este accelerată ca hadronii de la Geneva și dezvăluirile se precipită spre noi cu viteza luminii.

Moment în care și vizualul devine și el mai fantasmagoric, culminând cu o scenă de distrugere care te ia cu fiori pe șira spinării pe care o vezi de câteva ori în film.

Ah, am uitat să menționez, Watchmen se prezintă cu o glorie născătoare de rating R, aruncând spre noi secvențe pe care n-o să le vedem în veci nici la vreun film MCU și nici la cum s-o numi viitorul univers marca DC.

Nu că-i limbajul extrem de violent și porcos, ci alte elemente, în special vizuale, sunt mai deocheate, cât să ofenseze vreun pudibond care se rușinează când vede un sfârc năzdravăn împungând printr-o bluză mai subțire.

🏆 Watchmen – Verdict

Mi se cam fleșcăia interesul cu fiecare minut din Watchmen pentru că oricât de interesante erau discuțiile dintre personaje, voiam și altceva, mai plin de energie cinetică, nu doar cerebrală.

Însă vine ora reconcilierii, ora judecății, spuneți-i cum vreți, care mi-a răsturnat optica și am început să apreciez și mai mult Watchmen pe măsura ce povestea se complica și devenea tot mai imprevizibilă.

Și, de ce nu, chiar emoționantă pe alocuri, că om sunt, nu marțian lipsit de suflet.

Este de la sine înțeles că personajul cel mai fascinant este zeitatea Dr. Manhattan, o ființă transcendentală.

Nu-s versat în benzi desenate, dar oare poate fi redus la nimic? Poate cineva să îi țină piept?

PS. Nu mai contează, Google m-a informat că-s mulți care l-ar împacheta cu fundiță pe Dr. Manhattan.

Dar transformarea lui din simplu om în ființă omnipotentă, modul său de gândire, pseudo lipsa lui de umanitate, conceptul său despre existență, ideile pe care ni le expune vijelios spre a le diseca, toate asta îl transformă într-o fântână inepuizabilă de contradicții raționale.

Deși pornește cam șontâc, Watchmen intră într-o stare de expansiune exponențială care culminează cu mine detonând 9 explozii de bucurie că am revizionat acest film mult hulit de unii, considerat de alții cel mai bun film cu super eroi.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Thor: Love and Thunder

Primul supererou MCU care-și primește al patrulea film solo este Thor care se fâțâie în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *