Windfall

Dacă Trei într-o barcă este prea demodat, atunci Netflix ne invită la Trei într-o casă sau Windfall.

🎬 Premisă

Nobody (Jason Segel), nu că așa l-ar chema sau ar fi neam cu Nobody-ul din Fast and furious, ci pentru că nu-i știm numele, stă cu burta la soare pe o moșie vastă într-o livadă cu portocale.

Soarele-i sus pe cer, sucu-n pahar, mâna-n prohab, ce-ți poți dori mai mult de la viață?

Un singur lucru: să nu vină posesorii de drept ai casei fix în acel moment.

Cum Murphy veghează de sus asupra mersului nasol al lucrurilor, iaca proprietarii, adică Wife (Lily Collins – Mank) și CEO (Jesse Plemons – The power of the dog) se înființează la casa de vacanță cu un chef subit de testat gradul de alb al cearceafurilor.

Din nefericire pentru toată lumea, Nobody n-are timp să-și evacueze dorsalul hoțoman la timp, dă cu ochii de cei doi care-s luați prin surprindere și rămân gură cască, așa că penetratorul de case fără consimțământ n-are altă soluție decât să-i ia pe ăștia doi ostatici.

Până când?

Până vine geamantanul cu bani, că locația este una pustie, rar călcată de alte persoane, iar vecinii sunt dincolo de munți, peste văi unde nu ajung urletele de ajutor.

💭 Comentariu

După cum reiese din premisă, Windfall este un film minimalist, unul care respectă regulile pandemiei în ceea ce privește distanțarea socială pentru că nu-s decât trei personaje mari și late care își fâțâie coșciugul carnal prin platou.

Nu-i problemă de război, nu-s deranjat de astfel de filme frugale, importantă este povestea care, pentru a compensa toate celelalte lipsuri, trebuie să fie una al naibii de captivantă.

Ce să comentez aici?

Windfall este o execuție perfectă a nimicului de nimic, în tot filmul se petrece fix pix, heleș-beleș, nimic interesant.

Am asistat la 90 de minute de așa zise discuții filozofice la gura focului făcut cu lemne între cele trei personaje care ar fi trebuit să ațâțe ceva eforturi cerebrale din partea spectatorului.

Însă Windfall este pe sistem: cel mai prost hoț vs cei mai proști ostatici.

Este cam pe la început, deci nu-i mare dezvăluire, dar în momentul în care Nobody cere 150.000 dolari să se facă nevăzut, iar ostaticul CEO zice că-i prea puțin și că-i dă dublu, mi-am dat seama că scenariul o să fie pilaf pe inteligență.

Și cum rar mă înșel în intuiția mea, așa a fost.

Totuși, am zis că poate nu-i chiar așa și că la mijloc există o buturugă spiralată care să răstoarne firul narativ.

Cum însă avem parte de doar 3 Doamne și toți 3, câte permutări și combinații să faci?

La un moment dat o nimerești și pe cea bună, așa că finalul care vrea să-ți dea lumea cu cracii-n sus nu reușește să surprindă pentru că pe parcursul filmului n-ai cum să nu te gândești și la un asemenea deznodământ.

Windfall construiește trei personaje arhetipale, cum nu se poate mai diferite, fiecare reprezentând o anume pătură socială sau un comportament definitoriu al umanității.

CEO este bogătanul țopârlan care n-are nici un fel de greață în a-și împrăștia aroganța infatuată cum că-i cel mai bun și pulimea nu are nicio valoare.

Nobody se află la polul opus, reprezintă plebea ruptă-n dos de sărăcie, dar care nici nu prea știe să facă multe, așa că acuză bogătanii de exploatare, neavând altă scuză plauzibilă pe sistem: Eli, Eliza, rupe-te-n figuri și arată-ne ce știi / Nu știu să fac prea multe, știu doar să fac copii. Așa și Nobody.

Wife este undeva la mijloc, abuzată de bogătan, considerată inferioară și batjocorită, dar care nici nu are cojones-ul necesar să-l lase baltă pentru că nah, cine îi mai umple cardul de cumpărături la foc automat?

O fi bună demnitatea, dar nu ține de foame.

Nu știu dacă ăsta a fost tot schepsisul din Windfall, dacă această alegorie plină de umor negru, dar absurd și abstract, a vrut să ne perpelească intelectual, dar n-am făcut decât să desenez cercuri în spatele pleoapelor de câte ori mi-am dat ochii peste cap la stupizenia miliardelor de decizii luate de toate personajele.

Măcar actorii dau din ei tot ce au mai bun, ceea ce nu este chiar o laudă, pentru că n-au un material adecvat.

Degeaba se vrea un omagiu adus filmelor thriller din anii 1940-1960, evocând clar acea perioadă, de la muzica specifică până la grafica (nu efecte speciale) genericului, vrând parcă să ne aducă aminte de Hitchcock, pentru că nu reușește deloc.

🏆 Verdict

Windfall este un film ce avea un imens potențial de a fi un thriller psihologic presărat cu elemente reale de filozofie, cadrul restrâns fiind propice unui asemenea demers.

Dar scenariul sărăcăcios în evenimente bulversante sau interesante, în schimb plin de aiureli aberante, a aruncat la tomberon tot acest potențial și am rămas cu o fleșcăială de film care îți erodează nivelul răbdării pic cu pic până la final.

Vizual transmite multe, dar Windfall eșuează la nivel intelectual, așa că-i storc portocale cât pentru 5 pahare cu suc natural.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Anjaam pathiraa

Anjaam pathiraa (The fifth midnight) este un thriller indian din 2020 venit pe ruta Mollywood …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.