A24 vine cu un alt film original, deși, la drept vorbind, nu aș cataloga Y2K cu acest epitet.
🎬 Y2K – Premisă 📖
Se apropie anul 2000, unul așteptat cu multă groază pentru că se presupune că va fi un dezastru cibernetic, că programele de calculator nu vor ști să facă trecerea de la 1 la 2 și o vor lua razna.
Dar prea puțin îi interesează pe Eli (Jaeden Martell – Knives out) și Danny (Julian Dennison – Hunt for the Wilderpeople) de așa ceva.
Ei vor să facă altă trecere, de la virgini nepopulari la armăsari potenți.
Eli a pus ochii pe Laura (Rachel Zegler – The Hunger Games: The ballad of songbirds & snakes) care nu este de nasul lui, dar el visează, că altceva nu are ce face, și se agață de orice cuvânt spus sau scris de ea pe care îl interpretează drept flirt.
Cei doi ajung la o petrecere de Anul Nou, sperând să aibă parte de ceva acțiune.
Și chiar vor primi destulă, dar nu din cea de care voiau.
💭 Y2K – Comentariu 🍿
Nu am priceput rostul unui film cu o astfel de premisă. Au fost realizări cu același titlu și același subiect în 1999, bătând fierul cât a fost cald, profitând de panica instaurată în rândul populației.
Dar acum? Chiar nu înțeleg utilitatea peliculei.
Tineretul habar nu are despre acea paranoia care se instaurase cu succes în mintea oamenilor, așa că prea puțin îi pasă de acest film.
Iar cei care erau adolescenți sau maturi pe atunci deja au primit porția de producții care au dezbătut acest subiect care acum nu mai are vreo importanță, că doar nu a fost Holocaust.
Astea fiind zise, nu pot spune că m-a deranjat filmul, dar nici nu-i vreo reușită de pus în ramă.
Se adresează mai mult celor care se află la vârsta pubertății, combinând o poveste de maturizare cu una care transformă în realitate temerile de pe atunci.
Nu aduce ceva special în compartimentul uman pentru că personajele sunt dintre cele șablon, nătărăii tocilari luați la mișto și nebăgați în seamă de cei populari care-s niște scârbe.
Câte filme care au folosit exact aceeași matriță pentru a-și turna personajele ați văzut? Este o întrebare retorică, deja știu răspunsul, zeci.
Așadar, pe acest palier nu a reușit să mă surprindă cu ceva pentru că știi și voi celebrele versuri ale lui Eminescu care, apropo, încă se studiază în școală, și chiar la greu.
„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate.‟
Y2K primește, însă, puncte bonus de la mine pe partea cealaltă, a acțiunii, când tot ce are componente electronice prinde viață și încearcă să vină de hac omenirii.
Că arată extrem de caraghios creaturile compuse din fel și fel de aparate uzuale pe acele timpuri, da, este adevărat.
Chiar au râs bine de tot când începeau combinele cu CD (generațiile Z și Alpha s-au blocat, că habar nu au despre ce vorbește moșul ăsta) azvârleau discurile în direcția victimelor.
Sau când se uneau monitoare cu cuptoare și telefoane cu casetofoane pentru a forma, ca-n Voltron, roboți cognitivi.
M-a surprins violența filmului, că nu văzusem vreun trailer înainte, așa că am tresărit când se prestează decapitări sau lobotomii ad-hoc, ceea ce contrazice afirmația că-i mai mult pentru copii.
Plus de asta, o altă surpriză este imprevizibilitatea poveștii, au fost câteva momente care m-au lăsat fără ton de apel în creier pentru că nu mai știam cum să reacționez.
Vă las și vouă (ne)plăcerea de a le descoperi.
În rest, nu știu ce să mai comentez pe seama filmului, mă bucur că n-a întrebat-o cineva pe Zegler ce părere are despre el, că îl făcea și pe ăsta zob cu opiniile ei moderne.
🏆 Y2K – Verdict 👍 sau 👎?
Nu am pomenit anterior, dar o fac aici, filmul reușește să surprindă la perfecție atmosfera acelor ani.
Ba chiar cred că exagerează un pic, dinadins îngrămădind pe ecran tot felul de gadgeturi care pe atunci erau vârful tehnologiei, dar la un sfert de secol distanță deja sunt piese de muzeu.
Internet prin telefon, cu acel sunet inconfundabil, încărcarea unei poze sexy în jumătate de oră, programe antice de mesagerie, ce să mai, un adevărat tur de forță printr-o nostalgie căreia nu îi ducem lipsa.
În schimb, ce m-a aruncat în oceanul melancoliei a fost coloana sonoră compusă din melodii celebre din acea vreme pe când, așa zic eu, încă se mai făcea muzică, nu zgomot ca acum.
Deși nu-i găsesc vreo justificare pentru existența lui, m-a amuzat și întristat în egală măsură, așa că trebuie să-i ard 7 CD-uri cu niște mixaje bestiale.