Zootopia

admin 24/05/2016 Animație Leave a comment 2,989 Views

(4 / 5)

Bine aţi venit în Zootopia, o lume în care omul nu există şi animalele au trăsături antropomorfe, adică vorbesc, se îmbracă, au slujbe, vise, dezamăgiri, corupţie, dragoste, ce să mai, înlocuiţi oamenii cu animale, mă rog, alte animale, şi obţineţi Zootopia.

Judy Hopps este un iepure (v-aţi prins? Hopps!) care visează să plece de la ferma de morcovi, evident, şi să ajungă poliţistă în marele oraş Zootopia. Doar un mic impediment, niciodată un iepure nu a visat asta, darămite să mai şi încerce să ajungă poliţist.

Numai că Judy a noastră este o iepuroaică înflăcărată, care nu se dă de la nimic pentru a-şi atinge visul, chiar dacă familia îi spune să se aşeze la casa ei şi să toarne vreo 200-300 de copii. Hm, parcă sună cunoscută povestea, oare de ce? Că doar e un film de animaţie. Însă aparenţele înșeală.

După un scurt montaj în care ne-o prezintă pe Judy trăgând din greu la academie, muncind cât trei, în sfârşit, o vedem absolvind cursurile cu brio, prima-n clasă şi ajungând poliţistă. Numai ce să vezi? Ajunsă la lucru în prima ei zi nu contează faptul că a fost cea mai bună absolventă, este folosită pe post de mascotă de primar pentru a-şi creşte popularitatea iar şefului poliţiei i se rupe de ea, aşa că o trimite la cea mai josnică muncă, să păzească parcările, deşi poliţia se confruntă cu o serie de răpiri pe care nu le poate rezolva şi ar avea nevoie de toate forţele disponibile.

Evident că Hopps nu se abţine şi îşi bagă urechiușele prin acest caz şi cum-necum, ajunge pe o pistă solidă numai că trebuie să facă echipă cu un şmecheraş pus pe găinării, Nick Wilde, un coate-goale în căutare de fraieri pentru a-i uşura de bani pentru că viaţa de vulpe e una grea, nimeni nu o bagă-n seamă pentru că e şireată şi ţi-ar spune orice, numai să o crezi aşa că e mai simplu să nu pleci urechile la ce spune.

Însă Hopps e obligată să facă asta pentru că se pare că Nick a fost martorul unei răpiri, şi uite aşa, ciudata echipă iepure-vulpe se pune pe detectivit şi se bagă în tot felul de peripeţii generate de insistenţa de care dă Hopps dovadă pentru a soluţiona cazul, având un termen limită de 48 de ore, în caz contrar îşi va pierde slujba.

Animaţia este excelentă, lumea imaginată este superbă şi diversă, de la micul orăşel în care Hopps îşi petrece copilăria, un orăşel de ţară, până la marele Zootopia, Metropolisul care cuprinde tot felul de cartiere care de care mai colorate şi diversificate, de la Tundră la Savană, de la Deşert la oraşe în miniatură destinate rozătoarelor (mă văd nevoie să mă repet, exact ca în realitatea noastră, în care fiecare mare oraş are câte un cartier chinezesc, italienesc, etc.) dar guvernate de aceleaşi legi.

Umorul este la fiecare pas, avem parte şi de un comic uşurel, infantil, asta pentru a putea să se prindă şi puradeii de poante dar în cea mai mare parte comicul este unul adult, o mare parte din glume vor trece peste capul copiilor, neavând cum să înţeleagă nişte glume adulte, cum ar fi încetineala cu care se mişcă funcţionarii publici în a deservi persoanele care le asigură salariul, asta ca să evidenţiez una din poantele din trailer.

Gluma este excelentă şi reflectă în totalitatea realitatea cu care se confruntă omul de rând ori de câte ori are de rezolvat o problemă cu instituţiile statului. Însă ca o mică atenţionare, poanta asta continuă. Atât, nu zic mai multe.

Şi nu e singura poantă de acest gen, deşi e cea mai bună, nu ştiu ce dracu a căutat în trailer, mai sunt destule împrăştiate pe parcursul filmului cum ar fi şi scena reimaginată după clasicul Godfather.

Are chiar şi nişte dume cu elemente sexuale referitoare în special la capacitatea de procreare a iepurilor dar din nou, doar pentru adulţi, sigur cei mici nu se vor prinde.

Dar filmul deşi este o animaţie colorată, amuzantă, pentru copii, are multe mesaje întunecate, critici adresate societăţii din care facem parte, este sumbru pe alocuri pentru cine are ochi să vadă şi creier să priceapă.

Este o fabulă acidă îndreptată spre oamenii care se comportă mai rău ca nişte animale.

Nici nu ştiu cu ce să încep, de la emanciparea femeii al cărui unic vis în viaţă nu este doar statul la cratiţă şi crescutul copiilor, deşi mulţi încă trăiesc cu impresia asta până la rasismul şi discriminarea care încă sunt în floare în ciuda tuturor rahaturilor “politically correct” împrăştiate peste tot, de la corupţia care îşi întinde tentaculele chiar şi la cel mai înalt nivel până la meschinăriile şi comploturile puse la cale de diverse personaje dubioase şi lipsite de scrupule pentru a ajunge în funcţii cât mai prestigioase călcând peste cadavre şi periclitând fragilul echilibru al societăţii care stă pe un butoi de pulbere şi asta doar un dram de putere inutilă şi niscai bani care nu pot cumpăra ce este mai important.

Şi nu în ultimul rând, mesajul cel mai pregnant este că aparenţele înşală, nu judeca omul, mă rog, animalul în cazul de faţă, după ce ai auzit, după ce crezi tu că ar putea sau după aparenţe, vei fi surprins mereu, uneori în sens pozitiv, alteori în sens negativ, de ce poate persoana respectivă.

Vocile personajelor sunt interpretate de o pleiadă de actori cunoscuţi, de la Jason Bateman până la Idris Elba sau Shakira a cărei piese este excelentă.

Deşi are câteva bube, nu prea mari, gen ce mănâncă prădătorii în afară de gogoşi şi îngheţată dacă sunt prieteni buni cu prada (m-a dus gândul la Soylent green), Zootopia este un film foarte bun, care te pune pe gânduri, trecând peste poantele amuzante, rămâi cu mintea la mesajele transmise şi poate, acolo, un pic, te vor face să te gândeşti de două ori înainte să deschizi gura şi să nu mai judeci după aparenţe.

Nota 8, una din rarele animaţii adulte care îşi ating scopul propus.

Trailer