Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Cineaștii autohtoni au imaginație de două parale când vine vorba de titlurile filmelor. După MMXX iată că a venit 2020.
Ambele înseamnă același lucru.
Și abordează aproximativ același subiect.
Nu, ăla din poze nu-i Zelenski.
🎬 2020 – Premisă
Gelu (Silviu Geamănu) și Max (Puiu-Mircea Lăscuș – Nunți, botezuri înmormântări) sunt doi frați care lucrează „pă Italia‟. Și nu la vreo bibliotecă.
Dar apariția pandemiei de Covid-19 le strică socotelile, așa că se ușchesc în România, la Ghelari, să se carantineze de bună voie până trece toată nebunia virulentă.
Aici dau peste Mirel (Marius Stanciu), dar nu de la Turnu Măgurele, deși comportamentul este același, și Casian (Cezar Curteanu), fiul acestuia.
Bașca, se lovesc și de doamna doctor Elena (Ruxandra Șerban – Dragoste pe muchie de cuțit) care are tot atâtea studii medicale câte trenuri de mare viteză deține CFR-ul.
Neavând de ales, componenții acestei trupe pestrițe trebuie să găsească modalități lipsite de contondență pentru a viețui împreună în locuința modestă până trece carcalacul.
Ușor de zis, dar greu de făcut.
Asta pentru că știrile de la televizor anunță vești rele peste vești rele și îmbie la fel și fel de conspirații, pasiunea numărul unu a românilor.
💭 2020 – Comentariu 🍿
Dacă la Les chambres rouges până la urmă s-au strâns cinci spectatori, și am zis că motivul este că filmu-i canadian și nu suscită interes, aici chiar am fost singur în sala de aproape 500 de locuri.
Și asta la un film românesc care, pe deasupra, mai este și comedie.
Deși nu am văzut prea multe episoade din serialul Las Fierbinți, doar câteva în primul sezon și apoi mi-am revenit din năucire, pot spune că 2020 pare versiunea de lungmetraj a acestuia.
Cum să mă exprim într-un stil elevat academic?
Personajele nu fac parte din eșalonul superior al intelectualității neaoșe, mai degrabă nivelul lor cerebral este scoborât în subsolul fără fund al neghiobiei.
Adică, pe scurt, oamenii bubuie de proști ce sunt.
Dacă le adun anii de școală cred că-mi sunt suficiente cinci degete de la o mână, dar ei au experiență în specializarea atât de populară intitulată „shkuala vietzi‟.
Povestea este simplă, acest cvintet trebuie să-și omoare zilele în izolare, dar punerea ei în execuție a fost, cel puțin pentru mine, bizară.
Filmul este simplist și apelează la glume dintre cele mai ordinare și îmi dădeam seama că sunt abjecte și lipsite de orice urmă de intelectualitate.
Cu toate astea, m-am trezit de câteva ori râzând chiar ca prostul la ele, aproape fiindu-mi rușine că am percutat la acele poante stupide care apelează la cel mai mic numitor comun în comedie.
Dar nu m-am putut abține, scenariul este atât de sec și de absurd încât nu am avut altceva de făcut decât să râd de prostia și tembelismul dovedite de personaje.
Filmul înglobează toate aiurelile inventate în timpul nenorocitei de pandemii în care unii au crezut, alții nu, ai noștri protagoniști fiind undeva la mijloc.
Cârâiau că trebuie să stea în carantină că de la antenele 5G li se trage dar, în același timp, le era frică să nu moară ca fraierii, așa că improvizau cum puteau mijloace de supraviețuire.
Mai o gargară cu clor, că niciun virus nu trece de el, mai niște măști din chiloții unei decedate, mai o sfeștanie la popă, mai o distanțare socială, dar de aproape, oamenii sunt inventivi din acest punct de vedere.
Există și un fir narativ secundar pe care nu îl voi dezvălui și care aduce niscai imprevizibilitate în poveste, chiar nu mă așteptam la așa ceva.
Plus că finalul este surprinzător, m-a împușcat direct în plex cu niște scene picate din senin pe care nu le-aș fi ghicit nici dacă vedeam filmul înainte.
Apropo, este comedie până nu mai este pentru că la un moment dat vine și nota de plată, una piperată în ceea ce privește aburitul oglinzii.
Și în ciuda personajelor care nu-s neapărat unele agreabile am reușit să mă atașez de ele, așa bolunde cum erau.
Recunosc că nu-s prea familiar cu actorii, pe unii dintre ei îi văd pentru prima oară în roluri mai acătării, dar interpretează atât de natural încât aveam impresia că urmăresc un documentar.
Îi ajută mult fețele care au niște schimonoseli și expresii atât de tâmpe încât nici nu mai este nevoie să deschidă gura, este suficient să te uiți la ei să îți dai seama ce hram poartă personajele lor.
Limbajul este vulgar, dar doar pe alocuri, sunt folosite niște expresii neaoșe cu care blochezi „google translate‟ care nu știe pe unde să o apuce, dar nu abuzează de ele.
Se aude și bine, ceea ce este o bilă albă când vorbesc despre un film românesc.
🏆 2020 – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film care-mi dă bătăi de cap în încercarea de a-l judeca.
Pe de o parte, este tâmp de-a dreptul, uneori chiar ofensator prin folosirea unor stereotipuri care au menirea de a deranja.
Pe de altă parte, m-a făcut să râd zgomotos la câteva dume debile dar care și-au atins efectul.
Scoase din context, ele au fost cele cu „ai dinți?‟, „ce-ai pe cap?‟ și „Mercedesul vechi‟.
Nu știu de ce, pentru că nu pot să-mi explic, dar m-a apucat hlizeala la ele deși eram conștient că-s penale. Probabil au contat contextul și modul lor de livrare.
Iar finalul a venit ca un ciocan în genunchi și trebuie să vă dau marea veste deoarece simt că abia așteptați să dați năvală în sălile de cinema să-l vedeți.
Filmul se numește 2020… volumul 1.
Cum până la urmă scopul unei comedii este să-mi crape gura-n zâmbete, și a reușit asta parțial, am să-i ofer și eu cadou 7 frigidere pline cu merinde să aibă până la final de pandemie.
(3,5 / 5)
