Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
2016
Câștigătorul din acest an, La La Land, pardon, Moonlight a mai adus premii pentru rol secundar (Mahershala Ali) și scenariu adaptat (Barry Jenkins și Tarell Alvin McCraney).
🎬 Moonlight – Premisă 🕮
Filmul se concentrează pe viața unui personaj de culoare, Chiron, care are un trai greu, că nu-i născut în puf, ci într-o familie dezorganizată, de fapt monoparentală.
Luat la șuturi de bătăușii școlii, Little, așa cum este poreclit în copilărie, se aciuiază pe lângă Juan (Mahershala Ali – Leave the world behind), un gangster care și-a făcut un rost din vânzarea de droguri.
Prinde drag de puștan, îl mai învață una-alta, mai o păpică, mai o discuție, oferindu-i ceva ce mă-sa nu poate, o figură bărbătească în casă.
Timpul trece, ăsta mic crește, devine Chiron, un adolescent la fel de busculat de colegii de școală.
Bașca, la vârsta asta încep și nedumeririle legate de identitatea lui sexuală care îi aduc alte belele pe cap.
💭 Moonlight – Comentariu 🍿
Povestea este structurată în trei capitole distincte, fiecare atacând câte o perioadă clară din existența personajului principal.
Little, Chiron și Black, așa sunt intitulate și, în ordine cronologică, ne prezintă copilăria, adolescența și maturitatea tânără a protagonistului.
Să-mi iasă hemoroizi la buze și herpes la rozetă dacă am înțeles rostul acestui film în care nu se petrece vreo chestie cutremurătoare sau măcar interesantă la nivel de narațiune.
Am înțeles ideea că ăla mic n-a avut noroc în timpul procesului de reproducere umană și a nimerit în ghetou, dar de aici până la a considera o astfel de viață demnă de transpus pe celuloid este cale lungă.
Am crezut că măcar ne va prezenta ceva diferit, că scenariul va sparge clișeele dăunătoare negrilor care sunt prezentați în filme mai mereu drept traficanți de droguri sau spărgători de consignații.
Am zis că o să rupă ăsta mic pe învățătură, că se va chinui să-și depășească mizera condiție cu care a fost „blagoslovit‟ și va ajunge cineva.
Ei aș, filmul urmează cu sfințenie aceleași stereotipuri pe care negrii le blamează când albii fac filme cu astfel de personaje, dar când Barry Jenkins regizează unul identic hai să-i dăm Oscaruri.
Le zic negri, că doar nu voi folosi termenul peiorativ aviar care este utilizat la greu în film. Ei au voie, noi nu. Că-i egalitate, nu?
Practic Chiron, în loc să se zbată pentru o viață mai bună, o lâncezește într-un comportament mimetic și devine ceea ce vede, un lucru care m-a dezamăgit profund.
Și știți de ce? Pentru că m-am regăsit în el în prima parte.
Ambii am fost crescuți doar de mamă, ambii am fost săraci, ambii am fost terfeliți la școală (deși motivele sunt diferite), ambii încălzeam apă pentru a face baie că de unde apă caldă pe țeavă?
Diferența este că eu nu m-am complăcut în situația asta mizeră și mi-am jurat că voi munci mai mult decât oricine pentru a a-mi schimba soarta. Și am făcut-o.
Pe când Chiron a ales soluția cea mai la îndemână și a rămas tot în lumea drogurilor și curvelor, lipsit fiind de voința de a-și depăși statutul.
Așa că de ce să nutresc sentimente de simpatie sau empatie pentru un huligan de două parale care a ales calea cea mai ușoară care se dovedește și cea distructivă?
Plus de asta, bre nene, filmul este tare plictisitor pentru că urmează o rută extrem de previzibilă care nu m-a captivat deloc.
Și nu o zic pentru că vezi Doamne este un film cu un personaj de culoare în rol principal, putea fi și cu un irlandez în Dublin iar acțiunea să fi fost aceeași, că la fel aș fi spus.
Tranzițiile dintre cele trei segmente sunt bruște, personajul este interpretat de trei actori diferiți și, prin urmare, nu există o coeziune în poveste.
Ce-i drept, în partea a treia devine un pic emoționant datorită direcției sentimentale înspre care se îndreaptă și am sughițat oleacă a tristețe și melancolie, dar asta nu salvează platitudinile chiar ofensatoare la care am asistat.
Iarăși nu am înțeles de ce a primit Mahershala Ali Oscar pentru rol secundar pentru că apare doar în primul act pentru câteva minute, are foarte puține replici și interpretează un negru clasic, fără ceva special.
Apoi dispare ca măgarul în ceață, nici măcar nu este pomenită soarta lui, a murit, a devenit președintele SUA, a fost răpit de extratereștri?
Naiba știe, că scenariul nu se sinchisește să vină cu astfel de lămuriri vitale pentru bunul mers al firului narativ.
Dacă pentru Green book a câștigat pe merit, aici cred că este printre cele mai de pomană premii Oscar oferite deoarece rolul nu a fost deloc solicitantă din lipsă de complexitate și putea fi jucat la fel chiar și de către Snoop Dogg.
Că nu-i greu să sugi dintr-o țigară, să faci niște saluturi manuale complicate și să azvârli câteva platitudini sforăitoare.
🏆 Moonlight – Verdict 👍 sau 👎
Când mă uit la ce filme au fost nominalizate în acel an și le compar cu cel care a câștigat mă apucă boala.
Cum să-i dai banalității ăsteia când anul 2016 a adus o capodoperă precum Hacksaw Ridge sau filme excelente ca Hidden figures (axat tot pe personaje de culoare, dar unele de laudă) sau Arrival?
N-am putut să rezonez cu vreunul dintre personaje pentru că toate s-au complăcut în situația dificilă în care s-au regăsit, unul n-a depus vreun efort să iasă din mocirlă, și pentru mine asta este moartea pasiunii.
Nu-mi plac ratații care se vaită că viața este grea, dar nu ridică un deget pentru a și-o îmbunătăți și preferă să găsească mereu alți vinovați.
Din punctul meu de vedere este un film care a primit Oscar pe ochi frumoși, preferam să fie adevărată eroarea cu La La Land, deși nici ăla nu avea ce căută pe lângă o asemenea statuetă având în vedere celelalte filme nominalizate.
Așa că n-am cum să-i gătesc mai mult de 4 specialității ale casei, că-i ajunge să se sature.
(2 / 5)
