Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Franța ne ademenește cu AKA, un film de acțiune care tronează fără remușcări pe Netflix.
🎬 AKA – Premisă
Avem ceva simplu, că nu-i cazul să ne complicăm prea mult, că doar vorbim de acțiune.
Adam (Alban Lenoir – Balle perdue 2) este un agent francez din rândul celor secreți și invizibili, de nici mă-sa nu l-a văzut când a ieșit din pântece.
Ce ne mai trebuie?
Un atentat terorist pus la cale de un băiat care ține cu Barcelona și urăște Real Madrid, de aia zice Hala invers.
Al doilea dispare de sub radar, dar se presupune că s-a aciuiat pe lângă mafiotul Victor (Eric Cantona, da, fotbalistul cu guler).
Așa că lui Adam, cel dintâi la misiuni grele, nu-i rămâne decât să se infiltreze cum știe mai bine, cu pumnul, în primul 11 al lui Victor sperând să-i arate cartonașul roșu teroristului.
💭 AKA – Comentariu 🍿
Pe cât de scurt este titlul acestui film, pe atât de frugală este caracterizarea personajului principal.
Știm de la început că nu-i de șagă cu el, că-i ca un câine care a amușinat vânatul și nu se lasă până nu ajunge la beregata nefericitului luat în vizor.
Dar este suficient, că nu-i nevoie de contemplări nesfârșite spre cerul înstelat să ne dăm seama ce hram poartă Adam.
Amu` întrebarea de bază este dacă mi-a fost pe „plac AKA‟.
Ei bine, da. Și chiar destul de mult.
Că nu-i povestea atât de interesantă, da, nu pot nega asta. Este banală și destul de repetată în ultimii ani, când terorismul a devenit punct de pornire în asemenea producții.
Dar filmul excelează la partea de acțiune, una nefiltrată, deci excesiv de violentă și neașteptat de sângeroasă.
Dacă vreți o comparație, că mie îmi plac tare mult, Adam este un fel de Jean Vicque, dă cu glonțu-n frunte, pumnu-n barbă și picioru-n țurloaie de nu-i adevărat.
Și trupurile inamicilor asfaltează drumurile în timp record. Cu roșu și urme de creier. Mă rog, mai mult roșu, mai puțin creier, că sunt cam tăntălăi și și-o fură destul de ușor.
Acest aspect este cel care ridică mult AKA, deoarece dacă îl pun să facă striptease și să arunce deoparte scenele de acțiune, nu rămâne prea multă carne narativă cu care să-ți saturi creierul.
Știe un singur lucru, dar îl face bine de tot, când dă Adam cu pumnul se cutremură pământul și când pune mâna pe o pușcă, o mitralieră, un pistol, ceva ce scuipă gloanțe, atunci kaput pentru scăfârliile adversarilor.
Chit că nu prea am lăudat povestea, ea nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere, vine cu ceva driblinguri amețitoare, dar unele pe care le anticipezi din timp.
Ceea ce nu așteptam de la AKA a fost faultul la inimioară pe care l-a comis prin alunecare subită, de mi-a dat cu tacklingul la suflet, să-mi rupă tendoanele lacrimale.
Are o pronunțată componentă emoționantă care contribuie la creșterea nivelului de interes pentru film.
Nu pot cuantifica exact impactul, pentru că va diferi de la om la om, dar la mine a fost unul destul de mare.
Filmul stă bine și pe partea tehnică, și aici o mare bilă albă vine de la faptul că nu se bazează mult pe CGI, neavând de ce.
Sau dacă a făcut-o, i-a ieșit atât de bine încât m-a păcălit.
Totul pare practic pentru că în mare parte acțiunea se rezumă la lupte brutale menite să dărâme pereții și la schimburi îndelungi de gloanțe.
Deci nimic spectaculos care să depășească o anume limită a absurdului, AKA încercând să rămână înfipt cu bocancii în ciment.
Dar mai sare când și când calul cu niște chestii care te fac să îți aduci aminte de lecțiile de anatomie din școala generală.
Începe să-mi placă acest Alban Lenoir (Balle perdue), am consumat deja trei filme cu el în rol principal și evoluează ca actor de acțiune.
Aici chiar are o față de până și dracu` împelițat ar transpira noaptea de frică dacă l-ar visa pe Adam pentru că pe moaca lui nu citești vreo glumă ușurică, mai degrabă Infernul lui Dante.
🏆 AKA – Verdict 👍 sau 👎?
În ciuda a ceea ce am scris despre poveste, că-i destul de simplă, să nu vă lăsați păcăliți, nu plecați pe fenta mea.
Asta nu înseamnă că nu aruncă și ceva lumină în mizeriile și manipulările de la nivel înalt, unele care nu țin cont de pulime, doar de interesele proprii.
Nu că ar fi ceva nou, că știm și noi că politicienii nu dau pe noi nici măcar o flegmă uscată decât când este nevoie de vot, dar AKA ne reamintește asta fără menajamente, de-ți generează repulsie.
Așa că înainte de atacul final, pot să spun, de bună voie și netorturat de nimeni, că AKA este o producție care mi-a plăcut și îi mulțumesc Netflix-ului pentru ea.
În caz contrar erau șanse mici să îmi intre în vederi pentru selecția finală, de aceea îmi pun ambiția să învăț de la AKA vreo 8 scheme de judo.
(4 / 5)
Rimele tale pt filmul de față mi-au adus aminte de începutul poeziei ‘Un centaur siluind arborii poemului’ de Gellu Naum:
E o înaltă școală de artă aceasta
să-ți scobești creierul ca pe un nas
și din adâncuri să scoți mucii triști ai poemului
Restul poemului se gasește și online. E mișto de tot.